INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  HENRIK LARSSON SE RETRAGE DIN ACTIVITATE

Henrik Larsson a plîns la retragerea sa din activitate. Vezi ce a declarat starul suedez!

Articol de GSP - Publicat joi, 29 octombrie 2009 00:00

Jocul dintre Helsingborg şi Djurgarden a fost ultimul ca profesionist pentru Henrik Larsson, care a decis să se retragă din activitate la 38 de ani, după o carieră bogată în care a evoluat la grupări importante din fotbalul european, precum Feyenoord, Celtic, Barcelona sau Manchester United.

Deşi echipa sa a pierdut cu 2-0, centrul atenţiei a fost ceremonia care a urmat partidei. Pe lîngă mesajele dedicate lui Larsson de către Sir Alex Ferguson, Zlatan Ibrahimovici şi selecţionerul Suediei Lars Lagerback, Larsson, marcator a peste 300 de goluri în carieră, a fost aclamat de cei peste 15.000 de fani prezenţi pe stadionul Olympia.

"Nu are cum să nu te marcheze un asemenea eveniment. Sînt un om rece de obicei, dar acum îmi vine să plîng. E un lucru extraordinar să poţi să te retragi pe stadionul din oraşul tău, îmi pare rău că am pierdut, dar nu poţi avea totul în viaţă. Faptul că cei din conducere au decis să retragă tricoul cu numărul 17 mă onorează. Simt că ceva îmi lipseşte, din fericire am adunat destui banic a să nu-mi fac griji pentru viitorul meu", a spus Larsson la finalul partidei.

Larsson, care nu va evolua în ultima etapă a campionatului suedez contra lui Elfsborg, a marcat 37 de goluri în 106 selecţii la echipa naţională a Suediei.


UPDATE: Retragerea lui Henrik Larsson a reprezentat un moment special si pentru un conational român. Prezent la retragerea starului suedez pe stadionul din Helsingborg, românul a fost unul dintre cei doi norocoşi care au prins ghetele  dăruite cadou de fostul jucător al Barcelonei.

Citește și:
Bannerul interzis care a reapărut la despărțirea lui Messi! Leo n-a mai putut cânta imnul și a izbucnit în lacrimi
Campionate
Bannerul interzis care a reapărut la despărțirea lui Messi! Leo n-a mai putut cânta imnul și a izbucnit în lacrimi
Cristiano Ronaldo, scrisoare uluitoare după scandalul de la națională: „Am stabilit că doar așa se va închide cazul! Iată ce trebuia să spună selecționerul, am validat tot”
Campionate
Cristiano Ronaldo, scrisoare uluitoare după scandalul de la națională: „Am stabilit că doar așa se va închide cazul! Iată ce trebuia să spună selecționerul, am validat tot”
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Campionate
„«Frate, de ce să mai joc fotbal? Am bani cât pentru 3 generații»” » Cum a luat-o la vale cariera unei mașinării de goluri, la doar 22 de ani
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Tenis
Sorana Cîrstea a mers în vizită acasă la Ana Ivanovic și s-au fotografiat în diferite ipostaze
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (19)
adrianssen
adrianssen  •  30 Octombrie 2009, 01:59
Postat de pe 29 Octombrie 2009, 23:26

eu zic ca intepator ca trebuie ceva testosteron ca sa fi asa campion... :) salutari din dk, poate vi si tu la fc kobenhavn-cfr cluj in decembrie

absolut :) cand se joaca?

 •  29 Octombrie 2009, 23:26
Postat de adrianssen pe 29 Octombrie 2009, 22:34

nu stiu :) vrei sa imi spui tu?

eu zic ca intepator ca trebuie ceva testosteron ca sa fi asa campion... :) salutari din dk, poate vi si tu la fc kobenhavn-cfr cluj in decembrie

adrianssen
adrianssen  •  29 Octombrie 2009, 22:34
Postat de pe 29 Octombrie 2009, 22:22

cum miroase gheata legendara?

nu stiu :) vrei sa imi spui tu?

Vezi toate comentariile (19)
Comentează