INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SCOȚIA

Ianis Hagi și-a fixat obiectivele cu Rangers în 2025: „Nimic nu s-a terminat. Chiar cred în șansa noastră!”

Ianis Hagi, în Rangers - Ross County 4-0 / Foto Imago Images
Ianis Hagi, în Rangers - Ross County 4-0 / Foto Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 14 februarie 2025 19:55 / Actualizat vineri, 14 februarie 2025 23:08

Ianis Hagi a dezvăluit că toți jucătorii lui Rangers au suferit mult după eliminarea din Cupa Scoției și că mai speră că echipa sa poate recupera handicapul de 13 puncte față de liderul Celtic: „Am avut succes în Europa în ultimii ani, ne-am descurcat foarte bine și în acest sezon. Ne așteaptă jocuri foarte importante”.

Mijlocașul ofensiv al vicecampioanei Scoției s-a declarat optimist în discuția cu Rangers Review (deși diferența față de Celtic este de 13 puncte după 25 de etape!) și spune că „mai este încă mult de jucat. Evident, chiar în campionat, matematic nimic nu s-a terminat. Personal, cred că încă mai avem o șansă. Așa că voi continua să joc la maximum, indiferent de situație”.

Francezii se pregătesc deja pentru „optimile” Europa League » L'Equipe: „De ce FCSB, adversara lui Lyon, nu se mai numește Steaua”
EUROPA LEAGUE
Francezii se pregătesc deja pentru „optimile” Europa League » L'Equipe: „De ce FCSB, adversara lui Lyon, nu se mai numește Steaua”

Ianis Hagi și-a asigurat fanii de pe Ibrox Park că „atunci când reprezinți acest club de fotbal, indiferent că e amical sau oficial, trebuie să arăți un bun caracter. Și dacă ai semnat un contract cu Rangers, ai o datorie față de suporteri. Nu avem însă niciun fel de scuză pentru eliminarea rușinoasă din Cupa Scoției”.

Așa este fotbalul, dar sigur nu vrei să treci prin aceste momente. Cred că atunci este bine să faci un pas înapoi și să reflectezi mai întâi individual, apoi colectiv. Cred că asemenea eșecuri ne pot face mai puternici și acesta este obiectivul nostru ca echipă
Ianis Hagi, mijlocaș ofensiv Rangers

Schimbarea lui Ianis Hagi a produs stupoare în Scoția!

Ce s-a întâmplat în meciul din turul al cincilea? După o primă repriză anostă, Rangers a forțat deschiderea scorului în repriza a doua, însă fără succes. Ianis Hagi a fost înlocuit în minutul 60 cu Ridvan Yilmaz, decizie care a produs stupoare în Scoția.

Jurnalistul Herald Mark McDougall l-a criticat pe Philippe Clement pentru decizia de a-l schimba pe român în minutul 60, într-un articol publicat pe ibroxnews.com: „Clement ia o decizie bizară în privința lui Ianis Hagi. Rangers a practicat un joc execrabil, după ce Clement a făcut cinci schimbări în echipa de start față de ultimul meci.

Dintr-un motiv inexplicabil, a ales să-l scoată de pe teren în repriza a doua pe unul dintre cei mai creativi jucători, Ianis Hagi. A venit momentul ca Philippe Clement să plece”.

Citește și:
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Superliga
Singurul stadion din Superliga cu „trei tribune 1”, inaugurat oficial astăzi » Cum arată după modernizare
Previziunea lui Cassano: „Îmi pare rău pentru Inter, dar Chivu va ajunge la Barcelona”
Campionate
Previziunea lui Cassano: „Îmi pare rău pentru Inter, dar Chivu va ajunge la Barcelona”
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Altele
Fostul fotbalist legitimat la FCSB se iubește cu Elena, solista trupei Mandinga » Primele imagini împreună
Adrian Șut, prezentat oficial la Al Ain » Primele declarații: „E un vis! I-am spus din prima că trebuie să venim”
Superliga
Adrian Șut, prezentat oficial la Al Ain » Primele declarații: „E un vis! I-am spus din prima că trebuie să venim”
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Profit.ro
Schimbări la apartamente în România: atât de mici încât producătorii de mobilă au probleme
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Orașul are și alte nevoi...” » Primarul din Botoșani a reacționat după dezvăluirile de pe GSP: „Mi-au cerut un milion de lei”

Sabalenka are echipament nou pentru Australian Open » Fosta ei rivală a făcut topul costumelor din tenisul feminin: Sorana Cîrstea e pe podium!


Comentarii (1)
dobrin
dobrin  •  14 Februarie 2025, 20:19

Asta tot nu intelege ca Rangers nu se mai bazeaza pe el...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează