INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA - REAL MADRID, SÎMBĂTĂ, 21:00, DIGISPORT 1 ŞI LIVETEXT PE GSP.RO

Iniesta crede că eşecul din Ligă nu va afecta moralul Barcelonei înaintea El Clasico: ”Real e altceva”

Messi, aici lovind balonul cu capul, a răzbătut rar prin barajul ridicat de englezi
Messi, aici lovind balonul cu capul, a răzbătut rar prin barajul ridicat de englezi

Articol de - Publicat vineri, 20 aprilie 2012 00:00 / Actualizat joi, 19 aprilie 2012 21:44

Antrenorul Pep Guardiola avertizează însă: ”Trebuie să găsim rapid mijloacele de a trimite balonul în poartă!”


Golul. Atît i-a lipsit Barcelonei pe Stamford Bridge pentru ca prima manşă a semifinalei cu Chelsea să se convertească în acea repetiţie reuşită pe care şi-ar fi dorit-o înaintea Clasicului cu Real (mîine, 21:00, DigiSport 1 în direct). Toate cifrele meciului le-au fost net favorabile catalanilor: 77 la sută posesie, 24-4 raportul şuturilor la poartă (două bare), 5-1 cadrate, 8-1 la cornere. Degeaba. Scorul final a fost 0-1.

"Lucrul cel mai greu"
Pentru antrenorul Pep Guardiola, un avertisment înaintea "şocului" din campionat cu Mourinho: "Posesia prelungită nu înseamnă automat şi victorie. Am avut numeroase ocazii, dar nu le-am concretizat. Sper că vom găsi rapid mijloacele de a trimite balonul în plasă, acesta e lucrul cel mai greu". Guardiola nu-şi face în schimb probleme în ceea ce priveşte starea de spirit a jucătorilor: "Ştiu că vor fi pregătiţi sută la sută pentru El Clasico. Am mai trecut prin momente dificile în această stagiune şi le-am făcut faţă".

Şansă irosită
Iniesta e şi el de acord cu antrenorul: "Nu cred că acest eşec va avea vreo influenţă asupra evoluţiei noastre de sîmbătă. Real e altceva. Va fi un meci cu totul diferit". Şi totuşi. Dacă nu şi-ar fi complicat returul cu Chelsea, de marţi, Barcelona ar fi intrat mai senină în duelul cu galacticii. Aşa, a coborît la nivelul rivalilor, preocupaţi nu doar de El Clasico, ci şi de returul cu Bayern, după ce la Munchen au pierdut cu 2-1. Şi mai e un aspect. Programul nu-i avantajează deloc pe catalani. Au o zi mai puţin de odihnă şi înaintea duelului cu Real, şi în aşteptarea englezilor.


"Era unicul mod de a o opri pe Barcelona. A fost victoria tuturor, rodul spiritului de sacrificiu şi al atenţiei"
Roberto Di Matteo, manager Chelsea

2009 e anul în care Barcelona şi Real au pierdut ultima oară în aceeaşi rundă a Ligii: Barca - Rubin 1-2 şi Real - Milan 2-3 (20/21 octombrie)

5 meciuri fără gol marcat are Barcelona în acest sezon: 0-0 la Villarreal, 0-0 cu Sevilla, 0-1 la Getafe în La Liga, 0-0 cu Milan şi 0-1 cu Chelsea în Ligă

14 luni trecuseră de la precedentul eşec al catalanilor în Ligă: 1-2 cu Arsenal, la Londra, în turul "optimilor" ediţiei trecute

15 meciuri consecutive fără înfrîngere (14 victorii, un egal) avea Barca înainte de Chelsea: 11 în campionat, 4 în Ligă

9 bare a ţintit Barcelona în actuala Ligă, cu cele două de la Londra. E lider detaşat în actuala Ligă

Scandal în hotel
La hotelul "Grosvenor House", unde catalanii au fost cazaţi la Londra, Messi a fost abordat de 3 suporteri englezi, care l-au rugat să le semneze tricourile. Argentinianul a vrut să le facă pe plac, dar a intervenit Dani Alves. "Urla în spaniolă. Eu m-am dat la o parte, nu voiam scandal. Messi a încercat să ne apere, i-a reproşat ceva brazilianului, dar degeaba. Mai tîrziu, securitatea hotelului şi doi poliţişti au venit la noi şi ne-au zis că Barcelona doreşte să părăsim acel loc", a povestit unul dintre fani.

Playtech: BOMBĂ! Anamaria Prodan a spus ADEVĂRUL! Prima reacție despre divorțul de Reghecampf


Comentarii (3)
mirrorman
mirrorman  •  20 Aprilie 2012, 11:02
Postat de ambro2000 pe 20 Aprilie 2012, 08:27

Ambele au pierdut in Liga dar Barcelona a fost ghinionista. Oricum se poate intampla orice marti si miercuri. Pana atunci vom avea un meci mare sambata.

Marea problema nu e cum ajunge Barça in fata portii,cu totii stim ca asa ceva le este la indemana,ci cum vor reusi sa anihileze nu doar un atacant,asa cum a fost cazul cu Chelsea(Drogba).Real va avea la acest capitol o forta cel putin dubla decat cea a echipei engleze,cred ca aici e problema...

ambro2000
ambro2000  •  20 Aprilie 2012, 08:27

Ambele au pierdut in Liga dar Barcelona a fost ghinionista. Oricum se poate intampla orice marti si miercuri. Pana atunci vom avea un meci mare sambata.

romaniasports
romaniasports  •  20 Aprilie 2012, 00:55

://www.romaniasports.com Cele mai noi stiri, rezultate, statistici din sportul romanesc si nu numai.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează