INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SERIE A

GALERIE FOTO Cu Dan Șucu prezent pe Giuseppe Meazza, Genoa a pierdut la limită cu Inter » Trupa lui Simone Inzaghi a preluat fotoliul de lider în Serie A

Articol de - Publicat duminica, 23 februarie 2025 00:01 / Actualizat duminica, 23 februarie 2025 00:02

Inter s-a impus greu pe teren propriu în fața celor de la Genoa, scor 1-0, într-un duel al rundei cu numărul 26 din Serie A și a urcat pentru moment pe primul loc în Italia.

Rezultatele etapei #26 din Serie A

În prima repriză a disputei de la Milano, așa cum era de așteptat, gazdele au controlat jocul, având de partea lor posesia și inițiativa în jumătatea adversă. Cu toate acestea, elevii lui Patrick Vieira au anihilat-o bine pe campioana Italiei, nelăsând-o să-și creeze șanse importante de a marca.

Niko Kovac a spart gheața în stil mare pe banca Borussiei Dortmund în campionat: victorie 6-0
BUNDESLIGA
Niko Kovac a spart gheața în stil mare pe banca Borussiei Dortmund în campionat: victorie 6-0

Preocupată mai mult de faza defensivă, Genoa a stat la cutie, dar a încercat în câteva rânduri să iasă pe contraatac, însă fără vreun rezultat.

Astfel, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0, după 45 de minute în care nu s-a livrat nici măcar un șut pe spațiul porții.

+7 FOTO

Lautaro Martinez i-a adus lui Inter cele trei puncte

Prima șansă importanta de gol a meciului de pe Giuseppe Meazza a venit abia în minutul 70, atunci când Nicolo Barella a lovit bara cu un șut puternic trimis din afara careului.

„Grifonii” au replicat șase minute mai târziu prin Caleb Ekuban, care l-a luat la țintă pe Josep Martinez din câțiva metri.

Singurul gol al partidei a fost marcat de către Lautaro Martinez. În urma unui corner executat de Hakan Calhanoglu, atacantul argentinian a reluat cu capul spre poarta lui Leali, balonul a fost deviat de un adversar și a intrat în poartă. Astfel, elevii lui Simone Inzaghi au obținut cele trei puncte.

În urma acestui rezultat, „nerazzurri” au acumulat 57 de puncte și au preluat șefia clasamentului din Serie A, având în acest moment un avans de o singură lungime față de Napoli.

Totuși, trupa lui Antonio Conte urmează să joace mâine pe terenul nou-promovatei Como, iar în cazul în care se vor impune, napoletanii vor reveni pe prima poziție înaintea meciului direct cu Inter de pe Stadio Diego Armando Maradona.

De cealaltă parte, echipa lui Dan Șucu a rămas cu 30 de puncte și a coborât pe locul 12 în Italia.

În etapa viitoare din Serie A, Inter va juca pe terenul lui Napoli în poate cel mai important meci din acest sezon în ceea ce privește lupta pentru titlu, în timp ce Genoa va primi vizita celor de la Empoli.

Până atunci însă, pentru campioana Italiei urmează duelul cu Lazio din sferturile de finală ale Cupei Italiei, care va avea loc tot marți, de la ora 22:00 tot pe Giuseppe Meazza.

Clasament Serie A:

FINAL » Inter - Genoa 1-0

  • A marcat: L. Martinez (78')
  • Dan Șucu, acționarul majoritar de la Genoa, este prezent pe Giuseppe Meazza.
  • Click AICI pentru statistici

Inter - Genoa » Echipele de start:

INTER (3-5-2): J. Martinez - Pavard, Acerbi, Bastoni - Dumfries, Barella, Asllani, Mkhitaryan, Dimarco - L. Martinez, Correa
Rezerve: Calligaris, Taho - Arnautovic, Bisseck, Calhanoglu, Darmian, De Vrij, Frattesi, Taremi, Zalewski, Zielinski
Antrenor: Simone Inzaghi

GENOA (4-2-3-1): Leali - Sabelli, Bani, Vasquez, Martin - Frendrup, Masini - Zanoli, Miretti, Ekhator - Pinamonti
Rezerve: Siegrist, Sommariva - Cornet, De Winter, Ekuban, Junior Messias, Kassa, Malinovsky, Matturo, Norton-Cuffy, Onana, Otoa, Venturino
Antrenor: Patrick Vieira

Stadion: Stadio Giuseppe Meazza (Milano)
Arbitru: Marco Piccinini

Citește și:
În 2022 erau eliminați de FCSB, acum au obținut o calificare istorică și au oferit imaginile serii în Liga Campionilor
Liga Campionilor
În 2022 erau eliminați de FCSB, acum au obținut o calificare istorică și au oferit imaginile serii în Liga Campionilor
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Campionate
Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, după războiul declanșat de Rusia
Scene scandaloase în Liga Campionilor » Guendouzi i-a provocat pe fani și a pornit o bătaie ca în filme
Liga Campionilor
Scene scandaloase în Liga Campionilor » Guendouzi i-a provocat pe fani și a pornit o bătaie ca în filme
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
Campionate
Cum a reacționat iubita lui Haaland când l-a văzut cu noul look: „Doamneee!”
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Restricții și /sau taxe pentru mașinile poluante. De azi începe numărătoarea inversă. Primăriile, obligate ca în maximum 12 luni să stabilească zonele cu emisii zero sau scăzute
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (1)
bozo76
bozo76  •  23 Februarie 2025, 04:24

Chiar imi pare rau. am citit si de mutu cu petrolu. Imi pare rau si de petrolu ca era pe 6 acum e pe 10. Mutule du.te in portugalia si antreneaza-i pe aia. Hai boapte buna in continuare.....

Vezi toate comentariile (1)
Comentează