Articol de Alexandru Tomuțiu - Publicat sambata, 10 octombrie 2026 16:34 / Actualizat sambata, 10 octombrie 2026 16:35
Mijlocașul celor de la Inter, Henrikh Mkhitaryan, a declarat că nu a jucat niciodată pentru bani de-a lungul carierei sale și că nu o va face nici de acum înainte.
Henrikh Mkhitaryan va face 38 de ani în luna ianuarie și a spus că nici nu ia în calcul să evolueze pentru echipe din Statele Unite ale Americii sau Arabia Saudită, salariul nefiind principalul lucru pe care îl urmărește. Susține că nu va juca nici în Armenia, țara lui natală.
Henrikh Mkhitaryan: „Este exclus să joc în Arabia Saudită, Armenia sau Major League Soccer”
„Este exclus să joc în Arabia Saudită, Armenia sau Major League Soccer, deoarece banii nu au fost niciodată cei mai importanți pentru mine. Nu am jucat niciodată fotbal pentru bani.
Am schimbat echipe și am jucat fotbal mânat de ambițiile și obiectivele mele, cele la care visam încă din copilărie și care m-au însoțit pe parcursul întregii cariere”, a declarat Mkhitaryan, conform sportal.bg.
Veteranul în vârstă de 37 de ani a evitat să dea un răspuns clar legat de momentul în care își va încheia cariera de succes. „Nu pot promite nimic, pentru că am ajuns la o vârstă la care nu mai pot face planuri pe termen lung. Trebuie să o iau zi cu zi și să mă gândesc doar la ziua următoare.

Nu mai este deloc ușor să mă recuperez, să îmi fixez obiective sau să mă antrenez așa cum o fac colegii mei de 22 de ani. Încerc să fac totul cât mai bine, dar nu pot promite cât voi mai continua să joc”, a adăugat acesta.
Cristi Chivu își înfruntă fosta echipă, Parma, de la 19:00, în runda cu numărul 6 din Serie A. Echipa românului se clasează pe locul doi în campionat, cu 13 puncte, la egalitate cu AS Roma.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.