INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA / SERIE A

Inter Milano s-a înţeles cu Eto'o în privinţa transferului

Articol de GSP - Publicat joi, 23 iulie 2009 00:00

Campioana Italiei, Internazionale Milano, s-a înţeles cu reprezentanţii atacantului camerunez Samuel Eto'o, care ar putea să semneze peste câteva zile contractul cu formaţia din Serie A, potrivit presei italiene, citate de NewsIn.

Presa italiană a scris că atacantul urmează să câştige 10,5 milioane de euro pe sezon, plus bonusuri în funcţie de performanţă. Jucătorul ar putea ajunge la Milano luni sau marţi.

"Suntem satisfăcuţi de rezultatul negocierilor, la fel şi jucătorul. Singura problemă o reprezintă acum Barcelona. Nu este nimic oficial, ci doar ne-am înţeles cu Inter. Contractul jucătorului este valabil cinci ani", a spus impresarul.

Citește și:
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Stiri extrasport
La 29 de ani, Laura Giurcanu a făcut anunțul după transferul iubitului fotbalist: „În următoarele săptămâni...”
Echipa de tradiție din România, în pragul falimentului! » Ultima decizie a instanței
Liga 3

S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
Conference League
S-a convins după meciul din Andorra: „Nu mai vrea să joace la Universitatea Craiova!”
După scandalul de la națională, iubita fotbalistului de 110 de milioane de euro surprinde din nou: „Este prima dată!”
Campionate

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Elina Svitolina și Gael Monfils s-au despărțit: „Cel mai dureros adevăr pe care a trebuit vreodată să-l înfrunt”

De 5 ori campion, astăzi taie și vinde fier: „Chiar acum mă ocup de niște vagoane de tren”

Comentarii (3)
 •  23 Iulie 2009, 23:18
Postat de pe 23 Iulie 2009, 17:32

Pai la el prin Africa il fugaresc leii dreq,macar sa faca avere pt toti cei 27 de frati ai lui xD

Te roade invidia de nu mai poti! Lasa ca pe tine te fugaresc sobolanii prin casa si ai vrea si tu 28.000 pe zi ca sa-ti hranesti puradeii si tot neamul! Plus ca ai nevoie de niste bani ca sa-ti iei cd ca sa ti-l atarni de oglinda retrovizoare de la noua ta Dacia 1300!

 •  23 Iulie 2009, 17:32
Postat de pe 23 Iulie 2009, 17:24

10,5 milioane pe sezon!! 28000€/zi. oameni nebuni. nu mai merita sa te uiti la fotbal. kamerunez mort de foame!?

Pai la el prin Africa il fugaresc leii dreq,macar sa faca avere pt toti cei 27 de frati ai lui xD

 •  23 Iulie 2009, 17:24

10,5 milioane pe sezon!! 28000€/zi. oameni nebuni. nu mai merita sa te uiti la fotbal. kamerunez mort de foame!?

Vezi toate comentariile (3)
Comentează