Istoria sunetelor din viaţa lui Gheorghe Hagi

Gazeta Sporturilor · 2011-03-18T00:00:00+02:00

La început, au fost pescăruşii care ocoleau grindurile Dobrogei. Şi marea foşnind zi de zi, pe fundal. Apoi un clinchet de monede în palmă, cei zece lei pe care îi primea de la sora Tanţa, să-şi cumpere tenişi. Încă de-atunci, şi pentru zeci de ani, pocnetul de minge izbită i-a rămas în timpan. Întîi uşor, ca după o pasă de copil, apoi mai tare, la şuturile fabuloase, cu stîngul. În tinereţe, au venit uralele spectatorilor din Regie, atît de apropiaţi de teren. Într-o seară la Monaco, sunetul spart al balonului, cînd se loveşte de zidul ucrainean şi fuge în poartă. Mai tîrziu, vacarmul miilor de socios aşezîndu-se la spectacol pe Bernabeu. Vacarmul auzit din teren. Din tricoul Realului. Prima tăcere notabilă i-a rămas din noaptea Columbiei. Zmeul rotund şi imponderabil plana spre colţul porţii lui Cordoba. A fost felul uimit în care tac cei neobişnuiţi cu minunile. Sau americanii, cu fotbalul, la vremea aceea. După o vreme, refrenul constant a devenit "I love you Hagi". Întrerupt rar, de ropotul copleşitor al aplauzelor, la retragerea falsă. Pînă cînd sunetele au început să se amestece. În urechi au răsunat cuvintele finului, spunînd ziariştilor că regele are zero caracter. Un murmur încîlcit în tribunele Timişoarei sau Bursei, cînd a schimbat tronul de la mijlocul terenului cu banca veşnicilor vinovaţi. Şi încă o tăcere, tot după un gol, dar din altfel de uimire: Rudonja, Slovenia, Mondialul pierdut. Peste toate acestea, răsună vocea de-acum şi înstrăinată, rostind metalic, a prietenului Doboş, întors din moarte. În ultimul timp, foşnetul a revenit. Dar nu mai e al mării de-acasă, ci al lui Baros şi Kewell, în vestiar. Diseară, fanii Galatei vor să doboare recordul mondial la zgomot făcut de public pe un stadion. Deţinătorii acestuia sînt deocamdată americanii, aceiaşi americani care probabil au bătut recordul mondial la adîncimea tăcerii în secundele zmeului columbian din '94. De un singur lucru mă tem. După un sunet mare, să nu vină o tăcere pe măsură.

Comentarii (2)

ahile2010 • 20 Martie 2011, 00:39

Îmi place

Respect

Raportează

Răspunde

Eu cred ca in viata ai dreptul sau esti chiar dator sa te lupti, sa muncesti, sa dai tot ce ai mai bun mereu... nu mi se pare o solutie buna sa te asezi ca un bibelou in vitrina pentru ca ai avut succes sau ai realizat ceva odata, in trecut. Hagi este la varsta la care poate sa aiba succes si ca antrenor; poate acum nu a fost o conjunctura favorabila, sau poate nu a fost pregatit, este greu de spus; poate in viitor o sa aiba mai multe realizari; si poate ca daca sunt si au fost unele experiente nereusite, cu siguranta ca din ele se poate invata ceea ce este necesar. Nu mi se pare relevant ce au facut in viata, dupa cariera de fotbalist, alti jucatori. Important e sa mergi mai departe.

kosmo1986 • 18 Martie 2011, 16:47

Îmi place

Respect

Raportează

Răspunde

Franz Beckenbauer, Roger Milla, Romario, Platini, Gascoigne, Kempes, Eusebio, Roberto Baggio, Batistuta, Zidane, Pele sunt doar cateva nume de fosti mari fotbalisti care si-au vazut de treaba lor si nu au ales sa se faca de ras ca antrenori..de partea cealalta stau nume ca Stoicikov, Matthaüs, Hagi si Maradona care s-au facut de ras bine de tot..Hagi trebuia sa-si vada de treaba lui..si ramanea doar un fost mare fotbalist..

Comentează

Istoria sunetelor din viaţa lui Gheorghe Hagi « Înapoi la articol