INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Fostul președinte al Barcelonei, furios după transferul ratat: „Sunt peste 1.000 de jucători mai buni decât el!”

Joan Laporta și Joan Gaspart, fostul și actualul președinte, împreună la a 124-a aniversare a Barcelonei / Foto: Imago
Joan Laporta și Joan Gaspart, fostul și actualul președinte, împreună la a 124-a aniversare a Barcelonei / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 08 iulie 2025 18:43 / Actualizat marti, 08 iulie 2025 19:17

Nico Williams (22 de ani) i-a întors spatele Barcelonei, cu care se înțelesese asupra detaliilor transferului, și a prelungit contractul cu Athletic Bilbao până pe 30 iunie 2035! Mutarea eșuată a campioanei Spaniei l-a făcut de Joan Gaspart, fostul conducător al clubului catalan (2000-2003), să-i critice pe șefii bascilor.

După luni întregi de zvonuri și discuții între Barcelona, Bilbao și Nico Williams, transferul a căzut definitiv săptămâna trecută. Extrema stângă a semnat un nou contract și astfel i-a lăsat cu ochii în soare pe conducătorii clubului blaugrana.

Primele concluzii ale poliției, în tragedia fraților Jota » Cu ce viteză ar fi condus și cine se afla la volan
SPANIA
Primele concluzii ale poliției, în tragedia fraților Jota » Cu ce viteză ar fi condus și cine se afla la volan

„Jucătorilor nu le va plăcea când vor realiza că ei câștigă doar jumătate din ceea ce primește un coleg de-ai lor”

Răsturnarea de situație în transferul lui Nico Williams nu i-a supărat doar pe fanii catalani, dar i-a provocat furia lui Joan Gaspart (80 de ani). Ex-președintele Barcelonei între iulie 2000 și februarie 2003 a comentat în termeni duri eșecul tranzacției în valoare de 58 de milioane de euro, cât era clauza inițială de reziliere a angajamentului starului spaniol.

Fostul președinte al Barcelonei, furios după transferul ratat: „Sunt peste 1.000 de jucători mai buni decât el!”
Andrei Rațiu, în duel cu Nico Williams/ foto Imago Images

„Nico Williams e un jucător mare, dar problema nu mai este acum cu Barcelona. Sunt convins că în lume există 1.000 de jucători mai buni decât el", a criticat Gaspart la podcastul „Sólo para culés”.

Atunci când vine vorba despre luarea deciziilor, ce cântărește cel mai mult pentru mine este ceea ce simt. Sunt unde vreau să fiu, cu familia mea. Aceasta este casa mea, Aupa Athletic
Nico Williams, extrema stângă a Barcelonei

Fostul șef al Barcelonei i-a avertizat pe cei de la Bilbao: „Acum Athletic are o problemă. Sper să nu spună că e vina noastră. Jucătorilor lui Athletic nu le va plăcea când vor realiza că ei câștigă doar jumătate din ceea ce primește un coleg de-al lor. Și a doua problemă. Dacă Nico Williams nu marchează 50 de goluri, fanii îl vor huidui".

„Nico Williams nu m-ar fi păcălit. Ne dădeam seama instant”

Fostul președinte al Barcelonei, furios după transferul ratat: „Sunt peste 1.000 de jucători mai buni decât el!”
Joan Gaspart, fost președinte al Barcelonei, la un derby cu Real Madrid pe Montjuic / Foto: Imago

Același Joan Gaspart a dat exemplul unor vedete care au fost cumpărate în urmă cu decenii: „Nu-mi spuneți povești! I-am transferat pe Maradona, Rivaldo, Zubizarreta și Bakero. Nu mi s-a întâmplat niciodată așa ceva!

Barcelona e un club al pasiunii, iar acesta nu e transmisă de un profesionist, ci de cineva care o are în el. De cineva care nu-i plătit să fie fan Barça. Acest intermediar al transferului lui Nico Williams nu m-ar fi păcălit. Ne-am fi dat seama imediat
Joan Gaspart, fost președinte al Barcelonei

Odată ce antrenorul îți spune cine este jucătorul, pasiunea e cea care îl convinge să vină. Este vorba de dialogul personal, de contactul vizual și de dorința de a reuși".

Nico Williams a crescut în Academia lui Athletic și are 31 de goluri și 30 de assisturi în 167 de meciuri pentru echipa de seniori. Extremă stânga e din 2022 internațional, cu șase goluri în 28 de selecții pentru reprezentativa Spaniei.

Citește și:
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
Superliga
Universitatea Craiova a închis al cincilea transfer al verii! Contract pe trei ani + toate detaliile financiare
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Superliga
Rapid a anunțat oficial al 4-lea transfer al verii și a pornit furtuna: „Satelit. Luăm toate resturile”
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Ea este considerată cea mai frumoasă fană de la Campionatul Mondial: „Imaginile s-au viralizat rapid!”
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Profit.ro
FOTO Soluție pentru a preveni inundațiile la metrou, utilizată în marile orașe europene
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează