INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

John Obi Mikel şi-a prelungit contractul cu Chelsea până în 2014

Articol de GSP - Publicat miercuri, 22 iulie 2009 00:00

Internaţionalul nigerian al lui Chelsea Londra, John Obi Mikel, anunţat, miercuri, că a semnat un nou angajament cu gruparea de pe Stamford Bridge, valabil până în iunie 2014, informează BBC.

"A fost uşor să fac acest lucru, pentru că mă simt foarte bine la club. Cred că viitorul meu alături de noul nostru manager (n.r. Carlo Ancelotti) va fi unul strălucitor", a spus mijlocaşul în vârstă de 22 de ani.

Obi Mikel evoluează pentru Chelsea din 2006, an în care a fost transferat de la formaţia norvegiană Lyn Oslo. Odată cu cedarea mijlocaşului francez Claude Makelele la PSG, internaţionalul nigerian a prins constant primul 11 al grupării londoneze.

Fotbalistul african, care în trecut a susţinut probe de joc şi la Rapid, dar a fost respins, este al doilea jucător căruia Chelsea i-a prelungit contractul în această vară, după Florent Malouda. Mai mult, şi atacantul ivorian Didier Drogba se pare că şi-a dat acordul pentru a semna prelungirea cu două sezoane a vechiului său angajament, scadent în vara lui 2010.

sursa:NewsIn

Citește și:
Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”
Nationala

Venirea lui Reghe l-a dezlănțuit pe Becali, care alungă un titular: „Gata, i-am spus lui MM să-l propună pe 500.000 la Dinamo și Rapid!”
Superliga

Prima decizie luată de Reghecampf la FCSB: „Cum vin, îi sparg! Ăia nu sunt pregătiți, băi patroane!” + Becali sare la Rotaru: „Până nu faci asta, ciocu' mic!”

Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Stiri extrasport
Lovitură pentru Ana Ivanovic » Decizia radicală pe care Bastian Schweinsteiger a luat-o la îndemnul amantei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Reghecampf și-a stabilit staff-ul tehnic la FCSB: două noutăți

Soția a răbufnit pe internet după ce jucătorul a părăsit lotul naționalei României: „Rușine să vă fie! Lacrimile mele au fost infinite”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează