INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

A plecat de la Real Madrid din cauza conflictului cu Mourinho, iar acum e convins: „Va veni cu cea mai seducătoare față a sa”

Jorge Valdano și Jose Mourinho, în perioada în care au colaborat la Real Madrid / Foto: Imago Images
Jorge Valdano și Jose Mourinho, în perioada în care au colaborat la Real Madrid / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 18 mai 2026 12:01 / Actualizat luni, 18 mai 2026 12:01

Jose Mourinho (63 de ani) este așteptat să o preia pe Real Madrid în această vară, iar readucerea tehnicianului lusitan pe banca „galacticilor” a fost comentată de fostul director sportiv al clubului, Jorge Valdano (70 de ani), care și-a dat demisia în 2011 din cauza unui conflict cu „The Special One”.

Fostul atacant argentinian a evoluat pentru Real Madrid în perioada 1984-1987, iar ulterior a ocupat mai multe funcții în club, de la antrenor la echipa de juniori, la antrenor la echipa mare, ca mai apoi să devină director sportiv.

Jorge Valdano, despre revenirea lui Jose Mourinho la Real Madrid: „Va fi puțin mai exigent”

„Jose Mourinho va veni cu cea mai seducătoare față a sa. La început totul va fi foarte liniștit, cred că jucătorii vor răspunde și pentru că nu este un Campionat Mondial la mijloc. Cred că pre-sezonul va fi puțin mai exigent și asta va permite o performanță mai bună a lotului”, a declarat Jorge Valdano, potrivit A Bola.

Deși nu este cel mai mare admirator al lui Mourinho, Valdano cere să i se acorde timp și protecție antrenorului atunci când vor apărea primele obstacole: „Vom vedea ce se întâmplă când vor veni înfrângerile. Dacă va fi posibilă pacea sau dacă vom continua cu această convulsie pe care am trăit-o în acest sezon”.

Jorge Valdano a identificat și principalele lipsuri din lotul lui Real Madrid: „Lipsesc cel puțin patru fundași și un mijlocaș care să echilibreze lotul”.

Jorge Valdano a evoluat pe postul de atacant și și-a început cariera la Newell's Old Boys, pe care a părăsit-o în 1975 pentru a semna cu Alaves. După 4 ani, Valdano ajungea la Real Zaragoza, iar ultimii 3 ani ai carierei i-a petrecut la Real Madrid, în perioada 1984-1987.

Atacantul a bifat și 23 de selecții la prima reprezentativă a Argentinei, pentru care a marcat 7 goluri și alături de care a câștigat Campionatul Mondial în 1986.

Valdano și-a început cariera de antrenor la echipa a doua a lui Real Madrid, în 1991, iar din 1992 până în 1994 a antrenat-o pe Tenerife. Argentinianul a preluat apoi echipa mare a lui Real Madrid, pe care a pregătit-o în perioada 1994-1996, iar ultima aventură ca antrenor a avut loc la Valencia, pe care a părăsit-o în 1997.

În perioada 2000-2011, Jorge Valdano a fost angajat în cadrul clubului Real Madrid, primii 9 ani ca director sportiv, iar ultimii doi ca CEO.

Citește și:
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Superliga
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Tenis
Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Media
Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează