INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  JUVENTUS - FROSINONE

Juventus - Frosinone 3-2, în runda #26 din Serie A » „Bătrână Doamnă” câștigă dramatic în minutul 90 + 5

Bucuria celor de la Juventus după golul victoriei marcat cu Frosinone în minutul 90 + 5 / Foto: Imago Images
Bucuria celor de la Juventus după golul victoriei marcat cu Frosinone în minutul 90 + 5 / Foto: Imago Images

Articol de , - Publicat duminica, 25 februarie 2024 15:37 / Actualizat duminica, 25 februarie 2024 15:55

Juventus - Frosinone, meci contând pentru etapa a 26-a din Serie A, s-a terminat cu victoria gazdelor, scor 3-2. Vlahovic (3' și 32') a marcat o dublă pentru „Bătrâna Doamnă”, iar Rugani (90'+5) din assistul atacantului sârb a reușit golul victoriei pentru torinezi. Cheddira (14') și Brescianini (27') au punctat pentru oaspeți.

Meciul a început cum nu se putea mai bine pentru Juventus. Dusan Vlahovic a deschis scorul în minutul 3 din assistul lui McKennie.

Ladislau Boloni are probleme mari în Franța » Înregistrat când amenința un jurnalist: „Meriți o palmă!”
FRANȚA
Ladislau Boloni are probleme mari în Franța » Înregistrat când amenința un jurnalist: „Meriți o palmă!”

Oaspeții au reușit să întoarcă situația pe tabela de marcaj prin golurile marcate de Cheddira (assist Zortea, 14') și Brescianini (assist Harroui, 27').

Același Dusan Vlahovic, în minutul 32, a adus egalarea pentru „Bătrâna Doamnă”, transformând cu o execuție plasată la colțul lung pasa de gol livrată de același McKennie.

Atacantul sârb și-a pus amprenta pe victoria lui Juventus până la capăt. În minutul 90 + 5, vârful a trecut în postura servantului printr-o deviere cu capul către Rugani, care a trimis balonul în poartă și a consemnat astfel oprirea seriei de 4 meciuri fără victorie pentru Juve.

Juventus, aflată pe locul 2 în Serie A, a evitat în ultima clipă al 5-lea meci fără victorie în campionat după două egaluri și două înfrângeri. Cu 57 de puncte cumulate, torinezii păstrează șanse mici pentru titlul de campioană. Liderul Inter are 63 de puncte și două meciuri în minus (24 față de 26).

La rândul ei, Frosinone a pierdut dramatic un punct vital în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Formația nou-promovată are 23 de puncte și poate rămâne pe locul 16 la finalul etapei, dacă Sassuolo (locul 17, 20 de puncte) nu produce o surpriză pe teren propriu cu Napoli.

Vezi AICI programul întregii etape din Serie A

FINAL. Juventus - Frosinone 3-2

Juventus - Frosinone, echipele de start

Juventus (3-5-2): Szczesny - Gatti, Bremer, Rugani - Cambiasso, Mckennie, Locatelli, Rabiot, Kostic - Vlahovic, Chiessa
Rezerve: Daffara, Pinsoglio, Alcaraz, Alex Sandro, Djalo, Iling, Milik, Miretii, Caviglia, Bounde, Weah, Yildiz
Antrenor: Massimiliano Allegri

Frosinone (4-3-3): Cerofolini - Lirola, Romagnoli, Okoli - Zortea, Brescianini, Mazzitelli, Harroui, Valeri - Soule, Cheddira
Rezerve: Frattali, Turati, Baez, Barrenechea, Garritano, Gelli, Ghedjemis, Ibrahimovic, Kaio Jorge, Kvernadze, Monterisi, Reinier, Seck
Antrenor: Eusebio Di Francesco

Clasamentul din Serie A

Cele mai interesante statistici înainte de meci

Juventus trece printr-o formă neobișnuită tinând cont de blazonul clubului. Elevii lui Massimiliano Allegri nu au mai câștigat în Serie A de 4 etape, timp în care au adunat două înfrângeri și două remize.

Nici Frosinone nu stă mai bine. Vine după 3 înfrângeri consecutive, în care a încasat nu mai puțin de 11 goluri.

În meciul tur, jucat pe 23 decembrie, Juventus s-a impus, scor 2-1, pe Estadio Benito Stirpe, prin golurile reușite de Yildiz și Vlahovic. Baez marca pentru Frosinone.

Cele două s-au întâlnit recent și în Cupa Italiei. „Bătrâna Doamnă” învingea, fără drept de apel, scor 4-0. Milik reușea un hattrick, iar Yildiz închidea tabela de marcaj.

În meciul de pe Allianz Stadium, Juventus nu se va putea baza pe accidentații De Sciglio, Kean și Perin, dar nici pe suspendații Faglioli și Pogba (dopaj).

Frosinone are și ea probleme de lot. Cuni, Marchizza, Lusuardi și Oyono sunt accidentați și nu vor juca.

Citește și:

Mai țineți minte această poză? » Cum arată acum Mario Balotelli
TRANSFORMARE
Mai țineți minte această poză? » Cum arată acum Mario Balotelli
Misiune din ce în ce mai grea pentru Radu Drăgușin la Tottenham » Stoperul evaluat la 60 de milioane de euro a confirmat interesul lui Spurs
Tottenham
Misiune din ce în ce mai grea pentru Radu Drăgușin la Tottenham » Stoperul evaluat la 60 de milioane de euro a confirmat interesul lui Spurs

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează