INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  JUVENTUS

Știrea zilei în Italia! Juventus a primit înapoi cele 15 puncte pe care le pierduse în urmă cu 3 luni + Cazul în care „Bătrâna Doamnă” este acuzată de fraudă fiscală se rejudecă

Foto: Imago
Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 20 aprilie 2023 19:33 / Actualizat joi, 20 aprilie 2023 20:17

Recursul lui Juventus a fost parțial acceptat, iar „Bătrâna Doamnă” a primit înapoi cele 15 puncte pe care le pierduse în luna ianuarie, în scandalul „plusvalențelor fictive Prisma”. 

Curtea Federală de Apel a decis să anuleze sentința dată în urmă cu 3 luni de procuratura italiană, scrie Gazzetta dello Sport. 

Gică Popescu, contre cu Becali și Iordănescu: „Unul a greșit timing-ul, celălalt mi-a cerut scuze” + Dezvăluire-bombă despre ce pregătește Guvernul privind finanțarea cluburilor
REACȚIE
Gică Popescu, contre cu Becali și Iordănescu: „Unul a greșit timing-ul, celălalt mi-a cerut scuze” + Dezvăluire-bombă despre ce pregătește Guvernul privind finanțarea cluburilor

Juventus a primit înapoi cele 15 puncte pe care le pierduse în urmă cu 3 luni. A ajuns pe locul 3 în Serie A 

Juventus a urcat astfel pe locul 3 al clasamentului în Serie A, deși înainte era pe poziția a 7-a, cu 44 de puncte. Bianconerii au acum 59 de puncte, la numai două puncte de ocupanta locului secund, Lazio, dar la mare distanță de primul loc Napoli, care are 75 de puncte. 

Decizia luată în favoarea lui Juventus a făcut ca AC Milan și Inter să iasă din zona pentru Liga Campionilor. Prima este acum pe 5, cu 53 de puncte, în timp ce Inter este pe 6, cu 51 de puncte. 

Clasamentul actualizat din Serie A

Apelurile lui Agnelli, Paratici, Cherubini și Arrivabene au fost respinse 

Apelurile făcute de Andrea Agnelli, fostul președinte al clubului, Fabio Paratici, fostul director sportiv, Maurizio Arrivabene, directorul executiv și Federico Cherubini, un alt director al lui Juventus, au fost respinse, scrie Corriere dello Sport.  Aceștia primiseră mai multe suspendări, cuprinse între 8 luni și 2 ani. 

Pavel Nedved, Paolo Garimberti și Enrico Vellano au avut câștig de cauză 

Pavel Nedved, fostul vicepreședinte, Paolo Garimberti, director al clubului și Enrico Vellano, un alt director al „Bătrânei Doamne”, au făcut și ei apel la decizia luată în ianuarie de autoritățile italiene, prin care au fost de asemenea suspendați. Ei au primit câștig de cauză din partea Curții Federale de Apel. 

Ce este scandalul plusvalențelor în care este implicată Juventus 

„Bătrâna Doamnă” a intrat anul trecut în vizorul Fiscului italian. Conform dezvăluirilor din Gazzetta dello Sport, oficialii bianconerilor au fost căutați de reprezentanții Gărzii Financiare, ce au descins la sediile clubului din Torino și Milano. 

Fosta campioană a Italiei face obiectul investigației intitulate „Prisma”, începută în luna mai 2022. Autoritățile au pus mâna pe bilanțurile contabile ale clubului din perioada 2018-2021, bănuind o fraudă financiară în decursul acestor ani. 

Sunt vizate 42 de transferuri, cu implicare directă torineză, dintre cele 62 din ultimele trei sezoane, care au dat naştere unor câştiguri de capital și modul în care ar fi fost plătit Cristiano Ronaldo! Interceptările convorbirilor telefonice stau la baza acestui dosar exploziv! 

Conducătorii clubului au fost suspectați că s-ar fi folosit de tranzacţiile cu jucători pentru a înregistra câştiguri de capital artificiale, cu obiectivul de a îmbunătăţi bilanţul contabil al clubului. Există și un precedent. În 2018, Chievo a fost penalizată cu trei puncte și cu o amendă de 200.000 de euro pentru fals în actele contabile. 

Citește și: 

Patronul lui Napoli a anunțat suma uriașă cerută pentru supergolgheterul Osimhen » Numai profitul e de 75 milioane!

S-a aflat cât va câștiga Messi la Barcelona » Doar un sfert din salariul primit înainte să plece la PSG!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (9)
valentindragobete
valentindragobete  •  21 Aprilie 2023, 13:35

Daca restituirea punctelor este "știrea zilei în Italia" auziți prostia zilei la GSP:"Autoritățile au pus mâna pe bilanțurile contabile ale clubului din perioada 2018-2021" ! Ia zi mă scriitorul lu' peste prăjit numit și ziarist, cum "au pus mâna pe bilanțurile contabile" când ele, bilanțurile adică, e publice ?

Neacsumihaisorin201989
Neacsumihaisorin201989  •  21 Aprilie 2023, 00:28
Postat de AmuzantulTrollescu pe 20 Aprilie 2023, 23:06

Si se vede. Ia uite ce "bn" o duce nationala lor. Era sa prinda Compagno lotul :))) Iar in UCL nu imi amintesc sa fi dat de un adversar tare, de aici si "performantele". Bine, poate gresesc eu, dar eu nu imi amintesc cand au jucat Napoli sau rivalele din Milan cu cnv tare. Fotbalul din Italia acum as zice ca e un fel de fotbalul romanesc de prin anii 1998-2000. N-au si astia un Hagi sa le ceara statui?

"as zice ca e un fel de fotbalul romanesc de prin anii 1998-200"...glumesti:)) Napoli a jucat cu Liverpool si Ajax iar Milan a avut parte de Chelsea si Spurs. Napoli a dat 80 de mil pe Osimhen, Milan a bagat peste 500-600 mil in ultimii 5-6 ani, Italia a luat Campionatu European...o duce bine si are viitor:)

AmuzantulTrollescu
AmuzantulTrollescu  •  20 Aprilie 2023, 23:06
Postat de propaganda pe 20 Aprilie 2023, 21:31

Italia e o tara mai corupta decat Romania!

Si se vede. Ia uite ce "bn" o duce nationala lor. Era sa prinda Compagno lotul :))) Iar in UCL nu imi amintesc sa fi dat de un adversar tare, de aici si "performantele". Bine, poate gresesc eu, dar eu nu imi amintesc cand au jucat Napoli sau rivalele din Milan cu cnv tare. Fotbalul din Italia acum as zice ca e un fel de fotbalul romanesc de prin anii 1998-2000. N-au si astia un Hagi sa le ceara statui?

Vezi toate comentariile (9)
Comentează
Close