Articol de Daniel Scorpie - Publicat luni, 31 august 2026, 17:38 / Actualizat luni, 31 august 2026 17:43
Karim Benzema (38 de ani) și Al-Hilal au reziliat de comun acord contractul, după cum a confirmat Fabrizio Romano. Experimentatul golgheter francez, care venise gratis în urmă cu doar șase luni de la Al-Ittihad, e acum din nou jucător liber de contract și ia în calcul un transfer în MLS.
În august 2023, Karim Benzema a părăsit-o pe Real Madrid pentru a-și începe o aventură în Orientul Mijlociu, la Al-Ittihad, pentru ca, în ianuarie 2026, să treacă la rivala Al-Hilal.
Acest transfer a stârnit reacții semnificative în Arabia Saudită și, se pare, a provocat și nemulțumirea lui Cristiano Ronaldo, fostul său coleg de la clubul din capitala Spaniei.

Experiența sa la echipa din Riad a durat doar șase luni. Acum, ca jucător liber de contract, Benzema își analizează următorii pași. Nu ar fi exclus ca el să fi jucat ultima oară pe 20 august, într-un meci Al-Fayha - Al-Hilal 0-3, în care a fost integralist. În prima etapă a Saudi Pro League, atacantul francez marcase un gol contra lui Al-Faisaly (4-2).
„Benzema va anunța în curând decizia privind viitorul său”. Al-Hilal l-a luat în locul său pe Ollie Watkins de la Aston Villa
"Benzema va anunța în curând decizia privind viitorul său", a subliniat Romano, adăugând că acesta are două opțiuni: fie retragerea din fotbal sau semnarea cu un club din Arabia Saudită sau Major League Sioccer. Revenirea în fotbalul european, conform informațiilor disponibile, nu este în planurile sale.
Această veste vine într-un moment în care Al-Hilal a oficializat sosirea unei noi achiziții, atacantul englez Ollie Watkins de la Aston Villa, într-un transfer de 60 de milioane de euro.

Din 2020, a fost un jucător cheie pentru clubul din Birmingham, pentru care a marcat 91 de goluri în Premier League. La Al Hilal, îl va avea coleg, printre alții, și pe internaționalului olandez Crysencio Summerville, a sosit în această vară tot din Anglia.
Pentru Benzema, acesta ar putea fi sfârșitul unei cariere excepționale. Ani la rând a fost considerat unul dintre cei mai buni atacanți din lume, iar statutul de legendă l-a dobândit la Real Madrid. S-a remarcat în special după plecarea lui Cristiano Ronaldo în 2018, preluând rolul de lider.
În tricoul blanco, Benzema a marcat 354 de goluri și a câștigat cinci trofee ale Ligii Campionilor și patru titluri de campion al Spaniei. Apogeul succesului individual l-a atins în 2022, când a câștigat Balonul de Aur.
Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.