INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

L-au ademenit cu bani mulţi » Ruşii au atentat la un fotbalist al Realului!

Articol de GSP - Publicat vineri, 21 decembrie 2012 00:00 / Actualizat vineri, 21 decembrie 2012 20:33

Echipele din Rusia şi-au făcut lista de cumpărături iar ŢSKA şi Zenit l-au trecut acolo şi pe fotbalistul lui Real Madrid, Denis Cheryshev. Chemat de Jose Mourinho la prima echipă, Denis a fost abordat de cele două formaţii, dar fără succes însă. 

Mijlocaşul de 22 de ani vrea să mai rămînă pînă la vară la Madrid, apoi urmînd să-şi evalueze opţiunile, iar în cazul în care prima formaţie va dori să îl implice în planurile de viitor nu va pleca din capitala Spaniei. Nici clubul nu a dorit să negocieze o eventuală plecare a fotbalistului născut la Nizhny Novgorod.

Asta chiar dacă sumele oferite erau de nerefuzat pentru jucătorul care a debutat anul acesta la naţionala Rusiei. 2,5 milioane de euro pe sezon, mult mai mult decît cîştigă acum din contractul cu Real Madrid Castilla. Dar banii nu sînt totul pentru Cheryshev, aflat la al 11-lea sezon în tricoul blanco, care doreşte să fie unul dintre jucătorii importanţi produşi de club care să confirme la prima echipă.

Iniţiativa de a-l contacta pe Denis a venit pentru că în prima ligă este obligatoriu ca formaţiile să joace cu cel puţin 4 fotbalişti născuţi în Rusia. Echipele puternice se luptă astfel pe cei mai tari fotbalişti născuţi acolo, iar Cheryshev este văzut ca un mare talent de viitor în ţara sa natală.

Citește și:
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Stiri extrasport
Fundașul Angliei se va căsători cu fata legendei lui Manchester United » A vorbit despre relația cu viitorul socru
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noutati auto
Noul „Rolls-Royce chinezesc”, record de vânzări în doar 20 de ore de la lansare » Prețul este de 10 ori mai mic
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Noutati auto
Noul model Dacia a fost surprins pe stradă! Imagini-spion cu mașina care urmează să fie lansată
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
Superliga
Mutare de impact! A semnat înainte de derby-ul CFR Cluj - U Cluj: „Ne bucurăm că te întorci acasă”
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Profit.ro
ULTIMA ORĂ A 3-a zi de scumpiri mari în toate benzinăriile. Motorină mai ieftină de 9 lei - doar în stațiile Petrom
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație care poate deveni subiectul unui articol? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Ion Țiriac s-a întors din China și dezvăluie cadoul exorbitant pe care i-l face Nadiei, la 50 de ani de la Montreal: „Pe 18 iulie îi dau cheile”

Îl recunoști? Fostul număr 1 ATP, nomad în Munții Atlas: „Casa noastră - mama natură”


Comentarii (3)
blaustein
blaustein  •  22 Decembrie 2012, 15:24

Felicitari pt articol in primul rand. Si eu sunt de parere ca nu va fi pastrat la Real. Acum, ramane ca el sa hotarasca daca e mai bine sa continue la o alta echipa din Vest (dar nu de calibrul Realului, insa nici una de retrogradare) sau sa se duca in Rusia. Probabil poate face fata la o echipa care joaca in cupele europene, nu l-am vazut jucand, dar stiu ca multi jucatori care au terminat junioratul la Barca sau Real joaca la echipe de top prin Portugalia, Germania...etc

sakazuke
sakazuke  •  21 Decembrie 2012, 23:24

cred ca daca continua mou si din vara il vor vinde pe Cheryshev.....in primul rand varsta 22 de ani,acum ceva sapt mou tipa ca jucatorii de perpesctiva pt el s sunt de la 17 pana la 21 ..jucatori ca : jose rodriguez,jese rodriguez,morata,nacho si denis...si in al 2 -lea rand postul care il joaca: extrema stanga,adica postul lui cr7 si unde joaca si ,,perla" de la tineret jese rodriguez,ce are noroc rusul este ca poate juca pe partea cealalta in dreapta pe picior schimbat,dar si acolo e concurenta mare : di. maria si callejon....asa ca ma inclin ca ca pleca cum a plecat anul asta carvajal :cu clauza de rascumparare daca confirma la alta echipa....

ovidiu_3003
ovidiu_3003  •  21 Decembrie 2012, 20:40

Un articol excelent ...mi a placut sa l citesc !!!

Vezi toate comentariile (3)
Comentează