INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  GERMANIA

Lahm pune punct! Fundașul lui Bayern surprinde: renunță la fotbal la doar 33 de ani

Lahm e un produs sută la sută al campioanei Germaniei
Lahm e un produs sută la sută al campioanei Germaniei

Articol de - Publicat joi, 09 februarie 2017 00:00

Fundașul de 33 de ani a anunțat că renunță la cariera de jucător în vară. Și refuză postul de director sportiv oferit de Bayern.

În "optimea" cu Wolfsburg (1-0), din Cupa Germaniei, Phillip Lahm a fost cel mai bun jucător de pe teren. Cu atât mai mare regretul fanilor să afle la final, chiar din gura lui, că s-a decis să renunțe la fotbal după ultimul fluier al sezonului. La 33 de ani!

Ca la CM 2014

Zvonuri erau de mai multă vreme. Însă toată suflarea bavareză spera că apărătorul de numai 1,70 metri, "cel mai inteligent jucător cu care am lucrat în carieră", în opinia lui Guardiola, își va respecta contractul scadent în 2018. Lahm însă n-a mai vrut.

Exact cum a procedat și la Mondialul 2014, când și-a anunțat retragerea din națională la doar câteva ore după câștigarea titlului suprem, în finala cu Argentina (1-0).

Fricțiuni?

Revista Sport Bild speculează că decizia ar fi și urmarea unor fricțiuni intervenite între el și șefii lui Bayern. Clubul i-a propus funcția de director sportiv, însă Lahm ar fi vrut să aibă un cuvânt de spus și în Consiliul de Administrație. Și-a fost refuzat.

"Eu dau totul pe teren. Mereu. Și cred că o mai pot face doar în acest sezon. Am simțit că a sosit momentul retragerii"
Phillip Lahm, căpitan Bayern

"Mi s-a propus postul de director sportiv, dar nu sunt pregătit acum. Oricum îmi doresc să iau o pauză"
Phillip Lahm, căpitan Bayern

"Unii membri s-au opus includerii lui Lahm în Consiliul de Administrație, pe considerentul că n-are pregătirea necesară"
Uli Honess, președinte Bayern

"Lahm ne-a spus că se va retrage, dar suntem surprinși de momentul ales pentru a face anunțul"
Karl-Heinz Rummenigge, director executiv Bayern

501meciuri oficiale are Lahm în tricoul lui Bayern, în toate competițiile

Citește și:
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
Campionate
A fost deja stabilită pedeapsa lui City? » „Asta am auzit”
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român a ajuns să trăiască din doar 5000 de lei pe lună
Superliga
A câștigat două milioane de euro, dar i-a „spart” pe toți » Fostul fotbalist român a ajuns să trăiască din doar 5000 de lei pe lună
De ce Edi Iordănescu nu este, totuși, prima variantă a Bulgariei ca selecționer: „Îl vor, dar un detaliu nu-l ajută”
Campionate
De ce Edi Iordănescu nu este, totuși, prima variantă a Bulgariei ca selecționer: „Îl vor, dar un detaliu nu-l ajută”
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close