INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

Hansi Flick face scandal în cazul Lamine Yamal: „Sunt foarte trist, asta înseamnă să nu ai grijă de jucători!”

Lamine Yamal / foto: Imago
Lamine Yamal / foto: Imago

Articol de - Publicat sambata, 13 septembrie 2025 16:10 / Actualizat sambata, 13 septembrie 2025 16:45

Hansi Flick, antrenorul celor de la Barcelona, a anunțat la conferința de presă faptul că Lamine Yamal, vedeta grupării blaugrana, s-a accidentat la acțiunea naționalei Spaniei din această toamnă.

Lamine Yamal va rata partida cu Valencia din La Liga și este incert pentru partida cu Newcastle din Liga Campionilor. Antrenorul neamț al Barcelonei susține faptul că selecționerul Luis de la Fuente l-a forțat pe Lamine Yamal și i-a oferit analgezice pentru a putea juca, chiar dacă era accidentat.

Hansi Flick l-a scos vinovat pe Luis de la Fuente pentru accidentarea lui Lamine Yamal

„Lamine Yamal nu va fi disponibil, are un disconfort în zona pelvisului. Nu suntem siguri dacă va putea juca cu Newcastle. A avut dureri la echipa națională și nu s-a antrenat deloc acolo. I-au dat analgezice să joace.

Au avut avantaj de minimum trei goluri în fiecare meci, dar a jucat 73 de minute, respectiv 79. Între meciuri el nu s-a antrenat.

Asta nu înseamnă să ai grijă de un jucător. Cred că echipa națională a Spaniei este foarte bună, cu cei mai buni jucători din lume, dar nu le-a păsat de jucători. Sunt foarte trist din această cauză.

N-am vorbit niciodată cu Luis de la Fuente. Ne-am dat mesaje, dar nu am vorbit niciodată cu el. Spaniola mea nu este foarte bună, nici engleza lui, dar comunicarea ar putea fi mult mai bună. Nu colaborăm doar pentru un jucător, noi dăm mai mulți la lot. Eu am fost selecționer și comunicarea a fost mereu bună”, a transmis Hansi Flick la conferința de presă.

Lamine Yamal este titular indiscutabil la Barcelona. În cele trei meciuri pe care le-a jucat în tricoul echipei blaugrana în startul acestui sezon a marcat de 2 ori și a oferit 2 pase decisive. La echipa națională, vedeta Barcelonei, accidentat fiind, a oferit 3 pase decisive în două partide.

Citește și:
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
Campionate
Sabina, reportera care a atras atenția tuturor, reacționează: „Știam că soția lui ne urmărește”
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Superliga
„Spurcat?” » Marius Croitoru, despre conflictul de la finalul meciului cu Dinamo
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Campionate
Se lucrează și noaptea pentru a finaliza unul dintre cele mai frumoase stadioane ale Europei
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Superliga
Nuno Campos, după victoria cu Botoșani: „Unul dintre cele mai bune meciuri din acest sezon”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează