INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Lamine Yamal, dezvăluire tulburătoare: „Sunt cel mai fericit că fratele meu...”

Lamine Yamal în mijlocul familiei, cu ocazia petrecerii de majorat
Lamine Yamal în mijlocul familiei, cu ocazia petrecerii de majorat

Articol de - Publicat vineri, 12 septembrie 2025 09:37 / Actualizat vineri, 12 septembrie 2025 10:47

Giuvaerul Barcelonei, Lamine Yamal (18 ani), a vorbit în cadrul emisiunii „Resonancia de Corazón” despre relația specială pe care o are cu mama lui, despre înjunghierea tatălui și despre Balonul de Aur.

Lamine Yamal a dezvăluit că mama lui și-a dorit mereu ca el să se țină de școală.

„Întotdeauna a vrut să studiez și mi-a spus că dacă nu o fac, nu mă va lăsa să merg la fotbal. Într-o zi, când eram la La Masia, i-am spus: «Mamă, mă duc la școală, dar nu o să fac nimic. Mă voi pregăti pentru antrenamentul de după-amiază».

I-am zis că dacă mă concentrez, voi fi fotbalist. A continuat să mă certe în fiecare zi pentru că voia să studiez. M-a certat până în ziua în care am debutat, pentru că convingerea ei era că trebuie să studiez. Dar a venit un moment în care m-a înțeles. Era visul meu și l-am urmat”, a mărturisit extrema catalanilor.

Lamine Yamal: „Mama este regina mea”

După împlinirea vârstei de 18 ani și semnarea primului contract profesionist, Lamine i-a cumpărat o casă: „Am întrebat-o în ce zonă vrea și i-am spus că putem lua orice își dorește. Acum văd zâmbetul mamei mele. Veneam dintr-un apartament unde bucătăria și dormitorul erau în același loc. O văd pe mama fericită acum.

Faptul că fratele meu poate avea copilăria pe care mi-aș fi dorit-o eu este ceea ce mă face cel mai fericit. Tatăl meu este împăcat în casa lui, mama poate avea orice își dorește. Ea este regina mea, ceea ce îmi doresc cel mai mult. Ea este tot ce își poate dori un copil”.

Lamine Yamal vorbește despre înjunghierea tatălui său

Lamine Yamal a rememorat și trăirile pe care le-a avut cu ani în urmă, când tatăl său a fost înjunghiat. „Eram în mașină, fusesem să-mi cumpăr haine. Vărul meu mă conducea. Am început să primesc tot mai multe apeluri.

Eram copil și primul lucru pe care voiam să-l fac era să ies din mașină și să merg la gară, să ajung la Mataró și să văd care e situația. Nu m-au lăsat să plec. M-au dus acasă și m-au încuiat înăuntru. Nu m-au lăsat să ies. A doua zi, m-am dus la antrenament și am vorbit cu tatăl meu, care mi-a spus că totul este bine. M-am dus să-l văd la spital și totul s-a calmat”, și-a amintit el.

Lamine Yamal: „Visez să câștig mai multe Baloane de Aur”

Mare favorit anul acesta la câștigarea Balonului de Aur, ce va fi decernat pe 22 septembrie, jucătorul Barcelonei a dezvăluit că nu se mulțumește doar cu unul: „Nu visez să câștig un Balon de Aur, visez să câștig mai multe. Asta le spun prietenilor mei.

Am capacitatea să o fac și, dacă nu reușesc, este pentru că nu am făcut lucrurile cum trebuie. Dar dacă se va întâmpla, voi fi foarte fericit, dar trebuie să continui să câștig cu echipa mea”.

Citește și:
„Incredibil!” » Vlad Chiricheș, uluit de mesajul primit de la staff: „Nu se poate! Își bat joc de mine! M-am dus la soție să îi spun”
Nationala
„Incredibil!” » Vlad Chiricheș, uluit de mesajul primit de la staff: „Nu se poate! Își bat joc de mine! M-am dus la soție să îi spun”
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Superliga
Cum și-a ales Cătălina echipa favorită din București: „Prima oară am fost la FCSB, apoi am văzut atmosfera de acolo”
Noul stadion al echipei din Superliga „capătă tot mai mult forma finală” » Imagini la zi cu șantierul
Superliga
Noul stadion al echipei din Superliga „capătă tot mai mult forma finală” » Imagini la zi cu șantierul
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat »  Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Altele
Dincolo de Steaua '86, două mari echipe pe care România le-a avut în acest secol vor primi indemnizații de la stat » Trebuie să îndeplinească o singură condiție!
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (2)
GeraldXavier
GeraldXavier  •  12 Septembrie 2025, 11:11

sa speram ca nu o sa faca astia niste manevre. yamal in gura nu merita niciun balon de aur.

Ionnis888
Ionnis888  •  12 Septembrie 2025, 11:02

Faptul că fratele meu poate avea copilăria pe care mi-aș fi dorit-o eu este ceea ce mă face cel mai fericit. La care frate se refera? Yamil Angura?

Vezi toate comentariile (2)
Comentează
Close