INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Lautaro Martinez și Antonio Conte, furioșii lui Inter, s-au împăcat cu o repriză de box + probleme financiare importante la campioana Serie A?!

Lautaro Martinez i-a cerut scuze antrenorului Antonio Conte după răbufnirea din timpul meciului contra Romei (3-1), foto: Imago
Lautaro Martinez i-a cerut scuze antrenorului Antonio Conte după răbufnirea din timpul meciului contra Romei (3-1), foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 14 mai 2021 11:35 / Actualizat vineri, 14 mai 2021 11:42

Lautaro Martinez i-a cerut scuze antrenorului Antonio Conte după răbufnirea din timpul meciului contra Romei (3-1). Cei doi și-au pus mănușile pentru o scurtă confruntare pugilistică într-un ring improvizat pe teren. 

Momentul fierbinte s-a transformat a doua zi în relaxare, distracție. Nimeni nu ține supărare la Inter.

Conte spre Lautaro: „Nu face pe vedeta aici!"

Miercuri, după ce a fost înlocuit la 3-1 cu Roma, în minutul 77, Lautaro Martínez a răbufnit pe bancă, trântind și aruncându-i cuvinte grele lui Antonio Conte. Antrenorul nu i-a rămas dator. S-a întors și i-a strigat: „Nu face pe vedeta aici! Respectă-i pe cei de lângă tine! Să nu mai reacționezi așa niciodată!".

Lautaro către Conte: „Îmi pare rău. Am greșit"

A doua zi, totul s-a liniștit. Potrivit Gazzettei, argentinianul i-a cerut scuze lui Conte: "Am greșit". Și tehnicianul a zâmbit și l-a îmbrățișat. L-a iertat.

Pe teren, la centrul sportiv Appiano Gentile, jucătorii au improvizat un ring pentru Lautaro și Conte, care și-au pus mănușile pentru o scurtă repriză de box de împăcare. Lukaku a fost crainic, toți nerazzurrii, inclusiv Ionuț Radu, făcând galerie pe margine.

Lautaro a pregătit friptura

Totul s-a încheiat cu un picnic chiar acolo, pe gazon, Lautaro, Vecino și Hakimi pregătind fripturile. Campionii se simt bine.

Jucătorii lui Inter au refuzat tăierea salariilor

Proprietarul lui Inter, miliardarul chinez Zhang Jindong, se plânge că are probleme financiare. Iar fiul său, Steven, președintele nerazzurrilor la 29 de ani, le-a cerut jucătorilor și antrenorilor să accepte tăierea salariilor pe două luni pentru a ajuta clubul. Răspunsul tuturor a fost același: „Nu". Șefii trebuie să găsească alte soluții.

Nu vor fi pedepsiți de Inter?

În noaptea de miercuri spre joi, după meciul contra Romei, Lukaku și-a sărbătorit ziua de naștere (28 de ani) la hotel. Gazzetta a susținut că belgianul a organizat o petrecere cu 24 de persoane (la care au participat și colegii Hakimi, Young și Perisici), poliția oprind distracția la 3 dimineața, după ce a împărțit amenzi. 

Sportmediaset are o altă variantă: cei 4 interiști au luat cina împreună la hotel, doar ei, apoi s-au întors acasă la ora 3. Și ar fi fost opriți pe stradă de carabinieri. Jucătorii ar fi avut voie să mănânce împreună, dar ar fi trebuit să rămână la hotel până dimineață. Au fost amendați tocmai pentru că au încălcat interdicția de a ieși noaptea. Totuși, Inter nu îi va pedepsi. Nu vor fi excluși din lot pentru meciul de mâine, cu Juventus, la Torino.

Citește și alte știri din Serie A: 

Notele primite de Ionuț Radu în fața Romei, după debutul ca titular la Inter

Olimpiu Moruțan, coleg cu un român în Serie A? Clubul care ar fi pus ochii pe el

Citește și:
„Trebuie să știi română!” » Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al naționalei pentru duelul cu Suedia
Nationala
„Trebuie să știi română!” » Ce s-a întâmplat la antrenamentul oficial al naționalei pentru duelul cu Suedia
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Nationala
„Nu poți să-l întrebi așa ceva pe Hagi” » Radu Naum l-a pus la punct în direct: „Îl trimitea să stea la coadă să-i dea Ianis autograf!”
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Stiri extrasport
Florin Răducioiu s-a însurat cu Andreea » Primele imagini de la cununia civilă a atacantului Generației de Aur
Giovanni Becali numește „un singur câștigător” din eșecurile pe linie ale României: „Ce mai vreți?”
Nationala
Giovanni Becali numește „un singur câștigător” din eșecurile pe linie ale României: „Ce mai vreți?”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!

Soția lui Adrian Mutu rupe tăcerea după ce a debutat ca prezentatoare TV: „A contat foarte mult”


Comentarii (2)
leu.mr
leu.mr  •  14 Mai 2021, 21:36

Au salarii nesimtite dar nu vor sa ajute clubul ?

gago747
gago747  •  14 Mai 2021, 16:11

Păi cum dom'le, un ditamai conte s-a luat la bătaie cu lăutarul Martinel ? păi se poate? !? se duce aristocrația de rîpă, fraților și dragi tovarăși!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează