INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Lazio și-a ales antrenorul! Ultrașii l-au contestat înainte să semneze

Marco Baroni / foto: Imago
Marco Baroni / foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 11 iunie 2024 19:47 / Actualizat marti, 11 iunie 2024 20:20

Marco Baroni (60 de ani) este noul antrenor al celor de la Lazio. Tehnicianul a semnat un „contract pe mai mulți ani”, așa cum se arată în comunicatul oficial.

„Lazio anunță că i-a încredințat rolul de antrenor principal lui Marco Baroni. Antrenorul, începând cu 1 iulie, se va alătura echipei Biancoceleste cu un contract pe mai mulți ani. Bine ai venit Baroni în capitală și cele mai bune gânduri pentru viitoarea muncă de la întreaga familie Biancoceleste”, a transmis clubul într-un comunicat oficial pe propriul site.

Marco Baroni are experiență în antrenorat și a debutat ca tehnician în 2000 la Rondinella, echipa de la care s-a retras ca fotbalist în același an. Baroni a pregătit ultima dată Hellas Verona, echipă pe care a salvat-o de la retrogradarea în Serie B. Baroni a mai antrenat Lecce, Reggina, Cremonese, Frosinone, Benevento, Pescara și echipa de juniori U19 a celor de la Juventus.

Gafă majoră comisă de UEFA în timpul amicalului Moldova - Ucraina!
EROARE
Gafă majoră comisă de UEFA în timpul amicalului Moldova - Ucraina!

Plecarea lui Marco Baroni de la Hellas Verona a fost anunțată luni de clubul italian.

„Mulțumim pentru tot Mister Baroni și mult succes pentru viitorul dumneavoastră profesional”, a anunțat clubul pe platformele de socializare.

Marco Baroni vine să-l înlocuiască pe Igor Tudor, antrenor care a rezistat doar 11 meciuri pe banca tehnică a lui Lazio. Igor Tudor a părăsit echipa după disensiunile dintre el și conducere legate de transferuri: Tudor voia să dea afară opt jucători, iar conducerea clubului s-a opus, potrivit președintelui clubului Claudio Lotito.

Lazio și-a ales antrenorul! Ultrașii l-au contestat înainte să semneze
Marco Baroni și Igor Tudor, fostul manager de la Lazio / Foto: Imago

Fanii îl contestă pe Baroni

Ultrașii celor de la Lazio plănuiesc un protest major în acest weekend împotriva președintelui Claudio Lotito și împotriva noului antrenor. Fanii îl acuză pe președintele clubului că ține echipa în mediocritate. Încă de când au apărut zvonurile că Marco Baroni va semna, fanii l-au contestat vehement, așa cum au făcut și cu Igor Tudor.

„Fani ai lui Lazio, din simpla iubire penru acest club, nu vom accepta să îl vedem micșorat în niciun fel. Într-o lume a fotbalului unde toate cluburile își asumă responsabilitatea și țintesc o creștere, Lazio se găsește în poziția de a fi captivă unui plan țintit către interesele personale ale lui Claudio Lotito.

Nu vom accepta această abordare mediocră și, ca apărători a lui Lazio, avem responsabilitatea să luăm atitudine. Noi, fanii, ne-am săturat de dictatură, trebuie să ne arătăm disidența într-o manieră pașnică.

Vom avea în sfârșit șansa să arătăm concret miile de critici care au umplut social media în ultimul timp, veți avea toți posibilitatea să vă arătați disidența față de această conducere pe care niciunul din noi nu o merită.

Pregătiți-vă să vă alăturați celei mai mari manifestări de disidență pe care sportul din Roma a văzut-o. Goliți-vă calendarele pentru următorul weekend...”, au transmis fanii lui Lazio într-un comunicat, potrivit presei italiene.

Radu Drăgușin, cu gândul la victorie contra Ucrainei + Ce spune despre rezultatele amicalelor cu Bulgaria și Liechtenstein

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport
Citește și:
Rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic și îi dă dreptate sportivului român » Prim mic iureș la Paris: „Trebuia să facem ceva!”
Jocurile Olimpice
Rivalul lui David Popovici a părăsit Satul Olimpic și îi dă dreptate sportivului român » Prim mic iureș la Paris: „Trebuia să facem ceva!”
Gigi Becali l-a desființat pe Vlad Chiricheș: „Nu se poate să tac, doar el e vinovat”
Superliga
Gigi Becali l-a desființat pe Vlad Chiricheș: „Nu se poate să tac, doar el e vinovat”
Campioana FCSB este 99% CALIFICATĂ în grupele unei competiții europene
Liga Campionilor
Campioana FCSB este 99% CALIFICATĂ în grupele unei competiții europene

„99% dintre sprinterii olimpici sunt dopați” » Un fost nume mare, trecut prin experiențe grele în închisoare, face declarații care zguduie Jocurile Olimpice

Singurul antrenor care a adus o medalie olimpică înotului masculin românesc despre David Popovici: „Un adevărat fenomen, alții cedează la primul obstacol” + Marea întrebare: „Au o secretomanie ca la ambasadă”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează