INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  FRANȚA

Davide Ancelotti va antrena o echipă de Liga Campionilor! Contract până în 2028

Davide Ancelotti (36 de ani) va deveni antrenor principal la prima echipă europeană, după cele 5 luni și 33 de meciuri la Botafogo / Foto: GettyImages
Davide Ancelotti (36 de ani) va deveni antrenor principal la prima echipă europeană, după cele 5 luni și 33 de meciuri la Botafogo / Foto: GettyImages

Articol de - Publicat luni, 01 iunie 2026 15:10 / Actualizat luni, 01 iunie 2026 15:42

După ce a încheiat socotelile cu Bruno Genesio, Lille i-a găsit rapid un înlocuitor. Echipa clasată pe locul al 3-lea în Ligue 1 a semnat un contract până în 2028 cu Davide Ancelotti (36 de ani). Asistentul selecționerului Braziliei va fi prezentat azi de la distanță, fiind în cantonament alături de jucătorii Selecao.

Informațiile publicate joia trecută de specialistul italian în mercato Nicolo Schira se confirmă, astfel încât fiul lui Carlo Ancelotti a acceptat ce de-a doua provocare a carierei ca antrenor principal. După Botofogo, pe care a pregătit-o timp de cinci luni și 33 de meciuri, Davide va lucra în Hexagon. Și va antrena în Liga Campionilor!

Fostul „secund” al lui Real Madrid, Bayern, Napoli și Everton îl va înlocui oficial pe Bruno Genesio, care a părăsit echipa de pe „Stade Pierre-Mauroy” la începutul săptămânii trecute, ca urmare a expirării contractului său cu Les Dogues.

Davide Ancelotti va antrena o echipă de Liga Campionilor! Contract până în 2028
Davide Ancelotti vorbește fluent franceza și cunoaște bine campionatul, fiind anterior antrenor de fitness sub conducerea tatălui său la PSG între ianuarie 2012 și iunie 2013

RMC Sport: „Davide Ancelotti sosește la Lille cu vastă experiență, revenind în fotbalul european la nivel de cluburi”

Lille a mai avut pe listă doi antrenori: un italian și altul ce a lucrat în Serie A. Echipa clasată pe locul al treilea în sezonul trecut din Ligue 1 l-a preferat lui Stefano Pioli, fost campion cu AC Milan, și lui Thiago Motta (ex-Bologna), care tocmai și-a reziliat contractul cu Juventus, după demiterea sa de anul trecut.

Davide Ancelotti a profitat de situația de la Lille, unde Genesio, deși i-a condus cu succes pe „Les Dogues” la un loc pe podium în Ligue 1 și calificarea în Liga Campionilor, n-a mai fost dorit pentru sezonul 2026-2027.

Urmașul său, italianul în vârstă de 36 de ani, „vine cu o vastă experiență continentală, revenind în fotbalul european la nivel de cluburi, după o perioadă destul de scurtă în America de Sud”, după cum explică RMC Sport.

„Profunda familiaritate lingvistică și culturală cu fotbalul francez îl face pe Ancelotti jr. candidat ideal pentru a conduce noua eră ambițioasă a clubului”, a concluzionat sursa citată.

Davide Ancelotti se va ocupa de la distanță de planurile de mercato și de pegătire ale lui Lille, având în vedere că în următoarea lună va fi foarte ocupat la naționala Braziliei, din postura de asistent al Carlo Ancelotti.

Citește și:
Universitatea Craiova - FCSB, aproape de sold-out în Bănie » Imagini, informații + Echipele de start!
Superliga
Universitatea Craiova - FCSB, aproape de sold-out în Bănie » Imagini, informații + Echipele de start!
A lăsat fotbalul pentru un weekend și a plecat într-o aventură pe două roți: „Nu vă uitați iar - ce culoare are bicicleta?”
Stiri extrasport
A lăsat fotbalul pentru un weekend și a plecat într-o aventură pe două roți: „Nu vă uitați iar - ce culoare are bicicleta?”
CSM București avea un avantaj de 7 goluri la pauză, în Liga Campionilor, la Dortmund. Ce a urmat e... șocant!
Handbal
CSM București avea un avantaj de 7 goluri la pauză, în Liga Campionilor, la Dortmund. Ce a urmat e... șocant!
4 goluri în CFR Cluj - Botoșani, duel deturnat de gafa din minutul 9. Clasamentul în Superliga
Superliga
4 goluri în CFR Cluj - Botoșani, duel deturnat de gafa din minutul 9. Clasamentul în Superliga
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Disputa dintre Ion Țiriac și Eduard Novak: „Chemați toată presa, nu se poate așa ceva”

Hagi anunță vineri lotul, dar GSP a aflat primele nume sigure de convocare » Sunt deja în cantonamentul de la Mogoșoaia!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close