INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LA LIGA

Vedat Muriqi a dat lovitura în prelungiri în Mallorca - Real Madrid și scoate gruparea lui Arbeloa din lupta la titlu

Mallorca - Real Madrid / Foto: Facebook
Mallorca - Real Madrid / Foto: Facebook

Articol de , - Publicat sambata, 04 aprilie 2026 19:15 / Actualizat sambata, 04 aprilie 2026 21:02

Real Madrid, locul doi din La Liga, a pierdut pe terenul celor de la Mallorca, echipa codașă în campionatul spaniol, scor 1-2, în etapa #30.

Muriqi a marcat golul victoriei pentru Mallorca în minutul 90+1, după ce Real Madrid tocmai ce egalase prin Militao.

Real Madrid pierde puncte importante la Mallorca

Real Madrid a început în control partida de la Mallorca, dar s-a chinuit să-și creeze ocazii în startul partidei. Mbappe a fost cel mai activ om din atacul oaspeților, dar nu a fost periculos până în minutul 22, când a scăpat singur cu Leo Roman, portarul celor de la Mallorca. Goalkeeper-ul s-a opus execuției sale. Peste doar trei minute, Kylian Mbappe l-a întins din nou pe Roman.

Mallorca a preluat controlul partidei, iar în minutul 35 a dat primele emoții madrilenilor. Muriqi l-a scos din joc pe Rudiger cu o preluare superbă, dar neamțul a revenit și l-a deposedat. Mingea a ajuns la Morlanes, dar acesta a reluat cu capul peste poartă.

În minutul 42, Mallorca a dat lovitura prin același Morlanes, scăpat din marcaj de Camavinga. Fotbalistul a fost găsit în careu cu o centrare foarte bună de Maffeo și a trimis mingea în poarta apărată de Lunin.

În repriza secundă, Real Madrid a început să forțeze, iar Arbeloa a trimis în atac toate armele ofensive. Mbappe l-a mai întins o dată pe Roman în minutul 55, iar apoi ocaziile madrilenilor nu au mai fost periculoase. Mallorca a încercat să mai marcheze încă un gol, pe fondul forțării din atac a madrilenilor, dar nu a mai reușit.

Golul egalizator al madrilenilor a venit în minutul 88. Eder Militao, revenit după o accidentare groaznică, a marcat cu capul, dintr-un corner executat bine de Trent Alexander-Arnold.

Nici trei minute nu trecuseră când Vedat Muriqi, scăpat liber în careu, a marcat golul victoriei pentru Mallorca printr-o execuție care l-a lăsat fără replică pe Lunin.

Astfel, Real Madrid a pierdut contactul cu liderul Barcelona, care se poate distanța la 7 puncte dacă va reuși să câștige în fața celor de la Atletico Madrid. Mallorca a obținut trei puncte importante, iar echipa lui Demichelis a ieșit din zona retrogradabilă.

Clasamentul în La Liga

FINAL Mallorca - Real Madrid 2-1

  • Min. 42: Maffeo a centrat din flancul drept, Morlanes a fost lăsat fără marcaj de Camavinga, iar acesta a preluat în careu și a marcat

  • Start de partidă!

Echipe de start la Mallorca - Real Madrid

Mallorca (4-4-2): Roman - Maffeo, Mascarell, Valjent, Mojica - Luvumbo, Samu Costa, Morlanes, Darder - Torre, Muriqi
Rezerve: Asano, Joseph, Kalumba, Kumbulla, Lato, Llabres, D. Lopez, Morey Bauza, Pichu Cuellar, Prats, A. Sanchez, Virgili
Antrenor: Martin Demichelis

Real Madrid (4-4-2): Lunin - Alexander-Arnold, Rudiger, Huijsen, Carreras - Moran Ibanez, Camavinga, Tchouameni, Guler - Brahim Diaz, Mbappe
Rezerve: Alaba, R. Asencio, Bellingham, Carvajal, Eder Militao, Fran, F. Garcia, G. Garcia, Mastantuono, Palacios, Pitarch, Vinicius Junior
Antrenor: Alvaro Arbeloa

  • Federico Valverde este suspendat, Vinicius este menajat pentru turul din „sferturile” Ligii Campionilor cu Bayern Munchen.

Arbitru: Jose María Sanchez Martinez
Stadion: Estadio de Son Moix (Palma de Mallorca)

Citește și:
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Tenis
Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Accesoriul lui Erling Haaland a făcut senzație la întoarcerea în Norvegia
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Stiri extrasport
Vinicius s-a împăcat cu Virginia » Fotografia „interzisă” care i-a dat de gol
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Continuă sărbătoarea de parcă ar fi câștigat Campionatul Mondial! Azi s-au mutat pe stadion
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Profit.ro
EXCLUSIV Surpriză în România. Gigant al ciocolatei se pregătește să înceapă producția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Simona Halep i-a răspuns public lui Ion Țiriac junior, după comentariul legat de imaginile din loja de la Wimbledon

Le mai recunoști? Fostele prezentatoare ale știrilor sportive au atras toate privirile la evenimentul lui Cătălin Botezatu


Comentarii (2)
Rasunda23.
Rasunda23.  •  04 Aprilie 2026, 20:39

"...Eder Militao, revenit după o accidentare groaznică..." ene, scrie bai tata un articol sportiv si nu unul in spiritul lui cristoiu dupa revolutie.... I-au amputat piciorul? A facut transplant de inima? Jucatorii aia de au facut infarct pe teren si au revenit.....la ce categorii de epitete apocaliptice se incadreaza in viziunea ta?

michael
michael  •  04 Aprilie 2026, 20:24

Auzi la gazetarii noștri, cică ”surpriză de proporții”, de parcă nu era de ajuns să folosească doar ”surpriză”!! Dacă v-ați uita câte meciuri a pierdut real în sezonul ăsta, și cu cine a pierdut, n-ați mai folosi această expresie, la ei a cam intrat în obișnuință această situație. Dacă mai pierd vreun punct, s-ar putea să-și ia adio de la titlu din La Liga. Chiar și așa, nu știu dacă vor mai recupera acest decalaj.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează