INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

GALERIE FOTO Bijuteria lui Dominik Szoboszlai a decis derby-ul favoritelor la titlu în Premier League » Cum arată clasamentul din Anglia

Liverpool - Arsenal (1-0), derby-ul etapei #3 din Premier League // FOTO: Getty Images
Liverpool - Arsenal (1-0), derby-ul etapei #3 din Premier League // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat duminica, 31 august 2025 17:25 / Actualizat luni, 01 septembrie 2025 09:29

Liverpool s-a impus la limită pe teren propriu în fața celor de la Arsenal, scor 1-0, în cel mai așteptat duel al rundei cu numărul #3 din Premier League. Golul fabulos al lui Dominik Szoboszlai din finalul meciului le-a adus „cormoranilor” cele trei puncte.

Programul complet al etapei #3 din Premier League

Duelul de pe Anfield nu a început bine pentru Mikel Arteta și elevii săi. După doar cinci minute de la fluierul de start al centralului Chris Kavanagh, William Saliba s-a accidentat în urma unui duel cu Hugo Ekitike și nu a mai putut continua partida.

Astfel, fundașul francez s-a alăturat listei lungi de accidentări pe care o are Arsenal în acest debut de sezon și unde se mai regăsesc nume importante ale „tunarilor”, precum Bukayo Saka, Martin Odegaard, Kai Havertz, Ben White și Gabriel Jesus.

Arsenal mai periculoasă, dar nu destul de incisivă în primele 45 de minute

Prima șansă de gol a partidei a venit în minutul 13 și le-a aparținut „cormoranilor”. Cody Gakpo a intrat în posesia balonului în apropierea careului advers, de unde a reluat spre poartă, însă șutul său nu a fost cadrat.

Noni Madueke a fost cel care a oferit replica oaspeților, în minutul 22, dar Alisson a reușit să pareze execuția englezului.

A urmat apoi un joc pe contre, echipa mai periculoasă fiind Arsenal, care a ajuns mult mai des în careul advers, dar nu a reușit să-și valorifice oportunitățile.

De cealaltă parte, Liverpool a avut o șansă mare de a marca în minutul 34, după o pasă greșită a lui David Raya, însă Alexis Mac Allister nu a izbutit să găsească drumul spre poarta „cormoranilor”, șutul său fiind blocat de Cristhian Mosquera, cel care l-a înlocuit pe accidentatul Saliba.

Astfel, cele două echipe au intrat la egalitate la cabine, scor 0-0.

Liverpool - Arsenal, derby-ul etapei #3 din Premier League // FOTO: Getty Images
Liverpool - Arsenal, derby-ul etapei #3 din Premier League // FOTO: Getty Images
Liverpool - Arsenal, derby-ul etapei #3 din Premier League // FOTO: Getty Images
Liverpool - Arsenal, derby-ul etapei #3 din Premier League // FOTO: Getty Images
Liverpool - Arsenal, derby-ul etapei #3 din Premier League // FOTO: Getty Images
+6 FOTO

Debutul actului secund i-a găsit-o pe „tunari” în ofensivă, încercând să pună presiune pe defensiva gazdelor, majoritatea acțiunilor fiind desfășurate pe partea lui Dominik Szoboszlai, improvizația lui Arne Slot pe postul de fundaș dreapta.

Cu toate acestea, echipa care a reușit să marcheze a fost Liverpool, prin Hugo Ekitike, care a profitat de o respingere nefericită a lui Raya la șutul lui Wirtz și a trimis balonul în poartă. Golul francezului a fost însă anulat pentru ofsaid.

Bijuteria lui Szoboszlai i-a adus lui Liverpool cele trei puncte

În continuare, stilul din prima repriză a revenit și în partea a doua a meciului, cele două echipe adoptând un joc pe contre, însă niciuna dintre ele nu a reușit să puncteze, iar lucrurile păreau să se îndrepte către o remiză albă, moment în care a ieșit la rampă Dominik Szoboszlai.

Fotbalistul maghiar al lui Liverpool a izbutit o execuție fabuloasă, din lovitură liberă, la care Raya nu a avut nicio șansă și care i-a adus trupei lui Arne Slot cele trei puncte. De asemenea, acest gol a fost primul încasat de Arsenal în acest sezon de Premier League.

În urma acestui rezultat, „cormoranii” au ajuns la borna cu numărul 9 și au preluat șefia clasamentului din Anglia. De cealaltă parte, „tunarii” au rămas cu șase puncte și au coborât pe ultima treaptă a podiumului.

În etapa viitoare din Premier League, Liverpool va evolua pe terenul nou-promovatei Burnley, în timp ce Arsenal va primi vizita celor de la Nottingham Forest.

Clasamentul din Premier League:

FINAL » Liverpool - Arsenal 1-0

  • Click AICI pentru statistici;
  • A marcat: D. Szoboszlai (83');
  • Minutul 89: Florian Wirtz a părăsit terenul accidentat. Wataru Endo l-a înlocuit pe german;
  • Minutul 83: Dominik Szoboszlai a deschis scorul pe Anfield cu o reușită excepțională din lovitură liberă;
  • Minutul 70: Noul jucător al lui Arsenal, Eberechi Eze, a fost introdus pe teren, debutând astfel pentru echipa lui Mikel Arteta. Acesta l-a înlocuit pe Gabriel Martinelli;
  • Minutul 60: Hugo Ekitike a reușit să înscrie, dar golul său a fost anulat pentru ofsaid;
  • Minutul 5: William Saliba s-a accidentat și nu a mai putut continua partida. Cristhian Mosquera a fost cel care i-a luat locul francezului în defensiva „tunarilor”.

Liverpool - Arsenal » Echipele de start:

LIVERPOOL (4-2-3-1): Alisson - Szoboszlai, Konate, Van Dijk, Kerkez - Gravenberch, Mac Allister - Salah, Wirtz, Gakpo - Ekitike
Rezerve: Mamardashvili - Bradley, Chiesa, Elliot, Endo, Gomez, Jones, Ngumoha, Robertson
Antrenor: Arne Slot

ARSENAL (4-3-3): Raya - Timber, Saliba, Gabriel, Calafiori - Merino, Zubimendi, Rice - Madueke, Gyokeres, Martinelli
Rezerve: Kepa - Dowman, Eze, Harriman-Annous, Lewis-Skelly, Mosquera, Nwaneri, Odegaard, Trossard
Antrenor: Mikel Arteta

Stadion: Anfield Road (Liverpool)
Arbitru: Chris Kavanagh

Citește și:
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Campionate
Marius Marin merge la vizita medicală! Mundo Deportivo anunță transferul carierei pentru român
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
Superliga
Mircea Rednic știe următorul antrenor al Rapidului: „Acestea sunt informațiile mele”
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Tenis
„El Peque” s-a căsătorit cu „cea mai frumoasă femeie de pe planetă”
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Superliga
Ce s-a întâmplat imediat după Dinamo - CFR » Inamicul fanilor dinamoviști + Scandări rasiste la adresa lui Pancu
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Profit.ro
Castelul Bran, dat americanilor. Plan dezvăluit acum în premieră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mașina comunistă va avea un nou model după o pauză de 50 de ani » Au copiat Dacia: imagini în premieră


Comentarii (6)
Cosmingavrilescu
Cosmingavrilescu  •  31 August 2025, 22:31
Postat de BindenDanDat. pe 31 August 2025, 22:24

Gyokeres la Arsenal tot ungur e , numai ca el are dubla cetatenie si a ales nationala Suediei

Si in urma cu 70 de ani au jucat a douã finala la campionate mondiale.. e o cultura veche de football, dar nu aveau bani de infrastructura. Acuma au.

BindenDanDat.
BindenDanDat.  •  31 August 2025, 22:24
Postat de rapid_forever_1923 pe 31 August 2025, 22:06

Ungurii au 2 jucatori titulari la Liverpool....si in urma cu 10 ani nu existau in fotbal...

Gyokeres la Arsenal tot ungur e , numai ca el are dubla cetatenie si a ales nationala Suediei

rapid_forever_1923
rapid_forever_1923  •  31 August 2025, 22:06

Ungurii au 2 jucatori titulari la Liverpool....si in urma cu 10 ani nu existau in fotbal...

Vezi toate comentariile (6)
Comentează