Articol de Mihai Șovei - Publicat duminica, 12 octombrie 2025 13:43 / Actualizat duminica, 12 octombrie 2025 16:53
În urmă cu un an, Arne Nilis, fiul lui Luc Nilis, stătea în fața unei săli pline de oameni în Belgia pentru a vorbi despre dependența sa: jocurile de noroc. A vorbit deschis despre datorii, minciuni și cât de întunecate deveniseră gândurile din mintea sa. În primul rând din sală stătea tatăl său, Luc, care nu și-a putut stăpâni lacrimile.
„Pentru mine, a fost prima dată când am asistat la o prelegere a lui Arne”, povestește acesta într-un interviu pentru ziarul belgian Het Laatste Nieuws.
„Știam, desigur, tot ce s-a întâmplat, dar să aud toate astea din gura lui a fost copleșitor. Mai ales pentru că m-am întrebat adesea: unde eram eu ca tată când el avea cel mai mult nevoie de mine?”
Drama familiei Nilis: căderea tatălui și a fiului
Luc Nilis (58 de ani) a fost un jucător important pentru Anderlecht și PSV, în timp ce fiul său, Arne Nilis (34 de ani) nu a avut o carieră impresionantă ca jucător.
Amândoi s-au luptat cu aceeași problemă, dar cauza era diferită. Cariera de fotbalist a lui Arne a eșuat din cauza accidentărilor și s-a confruntat cu probleme personale grave. „Jocurile de noroc au devenit o evadare dintr-o realitate care se simțea prea grea”, spune el.
Luc recunoaște acel sentiment, dar pentru el lovitura a venit când o fractură de picior i-a pus capăt carierei. „Gaura neagră a fost, în cazul meu, foarte neagră. Fusesem obișnuit timp de cincisprezece ani cu adrenalina fotbalului profesionist. Când aceasta a dispărut brusc, am căutat aceeași emoție. La început, jucam cărți de distracție, dar în cele din urmă am ajuns să joc poker în săli întunecate. A scăpat complet de sub control.”
Punctul de cotitură
Salvarea a venit prin mama lui Arne, care a căutat ajutor pentru fiul ei. „Găsise o organizație care m-a trimis la o clinică din Cape Town. Atunci am spus: puneți-mă în avion în trei zile, ca să nu mă mai pot răzgândi”, își amintește Arne.
Luc l-a urmat nu mult timp după aceea. „Arne s-a recunoscut în mine și a spus: Tata, nu mai e cinci fără douăsprezece, e deja douăsprezece. Cu două zile înainte, îmi rezervasem o călătorie în Australia pentru a fugi. Datorită lui, am ajuns și eu la acea clinică.”
Cea mai mare victorie a lor
Internarea în Africa de Sud s-a dovedit a fi o resetare dură, dar necesară. „Ești complet izolat de lumea exterioară”, spune Arne. „Bani, telefon, totul îți este luat. Abia atunci realizezi ce ai provocat.” Luc adaugă: „Primele zece zile am plâns în fiecare seară până am adormit. Dar terapia m-a readus la valorile cu care am fost crescut. Când am ieșit, m-am simțit renăscut.”
Zece ani mai târziu, ambii au scăpat de acest viciu. Vorbesc deschis despre recuperarea lor. „Stau departe de tot ce are legătură cu jocurile de noroc sau pariurile”, spune Luc. Viața nu este întotdeauna roz. În momentele dificile, simt uneori tentația, dar acum știu cum să o gestionez. Aceasta este cea mai mare victorie a mea.”
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
)
