INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGUE 1

Luis Enrique are un nou favorit: „Îmi place totul la el, totul!”

Maghnes Akliouche, gol în PSG - Le Mans 3-1 // foto: Imago
Maghnes Akliouche, gol în PSG - Le Mans 3-1 // foto: Imago

Articol de - Publicat luni, 12 octombrie 2026 18:12 / Actualizat luni, 12 octombrie 2026 18:13

Maghnes Akliouche, 24 de ani, traversează una dintre cele mai bune perioade ale carierei. Transferat în această vară de la Monaco la PSG, în schimbul a 50 de milioane de euro, internaționalul francez a marcat primul său gol pentru campioana Franței și a impresionat inclusiv la echipa națională, câștigându-i încrederea selecționerului Zinedine Zidane.

Evoluțiile sale i-au adus laude din partea lui Luis Enrique, antrenorul parizienilor.

Luis Enrique, impresionat de Maghnes Akliouche: „Îmi place absolut totul la el”

Akliouche a marcat primul său gol pentru parizieni în victoria cu Le Mans din acest weekend, scor 3-1, și a primit numeroase aprecieri.

La revenirea pe Parc des Princes, fotbalistul născut în Tremblay-en-France, în 2002, care reușise deja o pasă decisivă în Liga Campionilor, cu Slovan Bratislava, și-a deschis contul pentru formația din capitala Franței.

După ce a primit mingea de la Warren Zaire-Emery în ultima treime a terenului, pe flancul drept, Akliouche a pătruns spre centru și a expediat un șut puternic la colțul scurt, fără șanse pentru portarul advers.

La finalul partidei, Luis Enrique, antrenorul lui PSG, nu a făcut economie de laude la adresa noului său elev: „Îmi place absolut totul la Maghnes Akliouche. Totul. A fost cel mai bun sau unul dintre cei mai buni jucători de pe teren. Felul în care joacă pe poziția de «fals 9», maniera în care evoluează ca extremă, cum se poziționează la mijlocul terenului, calitățile sale tehnice și fizice...

Îl cunoșteam dinainte, dar am fost surprins de ceea ce am văzut. Sunt extrem de bucuros să îl avem alături de noi”.

Acesta își găsește ușor loc și pentru „Les Bleus”. Convocat pe ultima sută de metri, în urma accidentării coechipierului Zaire-Emery, mijlocașul ofensiv a câștigat încrederea selecționerului Zinedine Zidane, care l-a titularizat în ambele confruntări cu Belgia.

Akliouche a evoluat 77 de minute în victoria de la Bruxelles, scor 1-0, și alte 60 de minute în succesul categoric de la Paris, scor 4-1.

Citește și:
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
Media
La 43 de ani, Corina Caragea a făcut senzație pe plajele din Hawaii: „Și parcă tot n-am stat suficient”
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Superliga
MM Stoica a numit 4 echipe care vor fi sigur în play-off: „Aproape imposibil să nu”
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Campionate
Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Campionate
Reportera TV a apărut la meciul iubitului mai tânăr cu 11 ani și a făcut senzație! » Detaliul care a ieșit în evidență
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează