SPECIAL Măcelarul, șeful fotbalului » Cum au exploatat politicienii fotbalul într-una dintre cele mai sărace țări din lume

Fotbalul din Republica Democratică Congo se amestecă cu politica, iar politicienii folosesc în mod frecvent cluburile de fotbal pentru a-și construi un sprijin necesar în capitală.

Legăturile dintre politică și sportul rege au fost evidente în mai multe momente din istoria tumultoasă a statului central-african, iar acest lucru a fost analizat de un studiu semnat de Kristof Titeca, profesor la Institutul de Dezvoltare al Universității din Antwerpen și de profesorul Albert Malukisa Nkuku, cercetător la același institut.

Fotbalul, spun ei, a fost în mod particular important pentru regimul lui Joseph Kabila, care a condus țara între 2001 și 2019 și care în ultimii ani petrecuți la putere s-a confruntat cu o puternică opoziție. 

De-a lungul mandatelor, Kabila și membrii partidului său au căutat modalități de a-și îmbunătăți reputația pentru a obține voturi, iar una dintre strategii a fost aceea de a susține financiar cluburile de fotbal, pentru a câștiga recunoștința suporterilor. 

Acest lucru a funcționat, cel puțin parțial, deoarece cluburile nu beneficiază în mod constant de un sprijin structural suficient din partea statului sau al sponsorilor privați, așa că sunt dependente de finanțare.

Povestea acestei coruperi a sportului este într-o oarecare măsură povestea Republicii Democrate Congo. 

Bogat în resurse naturale, statul central-african suferă din cauza instabilității politice și a corupției, a lipsei de infrastructură, a secolelor de exploatare comercială și colonială și lipsei de dezvoltare.

Suporterii te iubesc dacă finanțezi clubul

Studiul se bazează pe o cercetare în teren, realizată între 2017 și 2022, perioadă în care cercetătorii au realizat 86 de interviuri cu o mare varietate de actori: jucători, arbitri, analiști, oficiali ai cluburilor, jurnaliști, oficiali ai ligii de fotbal, politicieni, manageri și suporteri. 

Interviurile au arătat că, în timpul președinției lui Kabila, suporterii și oficialii clubului făceau o distincție între personalitățile regimului care sprijină clubul și regimul, spun cei doi autori într-un rezumat al studiului, publicat de site-ul The Conversation. 

O afirmație frecventă pe care cercetătorii au auzit-o a fost aceea că „suporterii îi apreciază pe politicienii asociați cu Kabila, atâta timp cât aceștia sunt capabili să ofere sprijin financiar”.

Sprijinul a venit și s-a concentrat pe cluburile importante din capitala Kinshasa, un oraș în care locuitorii aveau mai degrabă tendința de a vota pentru opoziția politică, și nu pentru Kabila.

Cluburile au primit bani, suporterii au primit protecție din partea politicienilor în fața poliției, chiar și atunci când erau implicați în violențe, arată studiul. 

În schimb, regimul spera să obțină o imagine mai bună și voturi. 

De ce era necesar un astfel de efort? Pentru că bunăvoința de care s-a bucurat inițial regimul lui Kabila s-a evaporat rapid și a lăsat locul resentimentelor. În 2011, el a fost reales în funcție, dar opoziția a acuzat fraudarea alegerilor, iar protestele care au urmat au fost violente.

Kabila s-a agățat de putere, dar noi runde de proteste, soldate cu zeci de morți, au urmat în 2015 și 2016, când regimul a amânat organizarea scrutinului prezidențial. 

„Măcelarul din Congo”, șeful fotbaliștilor

Unul dintre personajele importante pentru strategia regimului a fost Gabriel Amisi, un aliat apropiat al lui Kabila, în prezent general și inspector general al armatei congoleze. 

Amisi a fost acuzat de o gamă largă de încălcări ale drepturilor omului în perioada în care a fost comandant rebel și comandant al armatei. Un articol de presă îl descrie ca fiind „măcelarul din Congo”.

Între 2007 și 2020, Amisi a fost președinte al clubului AS Vita, unul dintre cele mai mari cluburi din Kinshasa. Înainte de 2007, echipa avea performanțe slabe. Sub conducerea lui Amisi, echipa a câștigat trei titluri naționale. 

Jucătorii își amintesc de conducerea sa ca fiind cea care a asigurat stabilitate financiară, cu salarii regulate și bune. Acest lucru l-a făcut foarte popular. Un exemplu: în timpul unor manifestații violente împotriva regimului Kabila în 2016, în Kinshasa, suporterii AS Vita au protejat casa lui Amisi.

Human Rights Watch a documentat de altfel modul în care Amisi (ca alte figuri ale elitei) s-a folosit de membrii ligilor de tineret ale cluburilor de fotbal pentru a infiltra manifestațiile împotriva regimului Kabila „și pentru a incita protestatarii să jefuiască și să comită acte de violență”, spune studiul.

Regimul a construit conexiuni și cu alte cluburi. Aubin Minaku, președintele Adunării Naționale și aliat al lui Kabila, s-a implicat îndeaproape, fără să preia o funcție oficială, în activitatea Daring Club Motema Pemba (DCMP).

Au existat și variante mai simple de sprijin pentru cluburi, care constau în finanțarea costurilor de transport pentru diverse echipe. 

Voturi pentru regim 

Interviurile cu actorii relevanți din fotbalul congolez sugerează că strategia regimului a reușit, însă doar până la un punct. 

Un fost ministru și actual membru al parlamentului, a explicat destul de sincer și pragmatic cum mergeau lucrurile. 

„Noi nu finanțăm cluburile de fotbal doar din pasiune, ci o facem și pentru ca populația să ne aprecieze. Astfel, nu doar că recrutăm mulți suporteri pentru echipa noastră de campanie, dar colectăm și alegători”, a spus acesta, sub anonimat, în interviul cu cercetătorii.

Un fost președinte al clubului de fotbal DCMP, Gentiny Ngobila, a descris cât de simple puteau fi lucrurile. „DCMP este ca o religie (...) A fi președintele său are un impact uriaș asupra popularității. Este aproape ca o magie”, a spus acesta.

Iar un fotbalist le-a spus cercetătorilor că succesul „măcelarului din Congo” la șefia AS Vita a avut un efect cert: „A mobilizat o mulțime de voturi pentru regim!”.

Kabila a părăsit în cele din urmă funcția, în 2019, semn că un regim lipsit de popularitate nu mai poate face prea multe pentru a-și prelungi viața, dar succesorul său pare că îi urmează strategia.

În prezent, atât DCMP cât și FC Vita au președinți de club apropiați de actualul șef al statului, Félix Tshisekedi.

Rolul fotbalului în contestarea Puterii

Un lucru important pe care îl mai observă cercetarea este că, dincolo de funcția de proptea pentru regim, fotbalul a jucat ocazional și un rol în mișcările contestatare.

Fotbalul, spun cei doi autori, a fost important în efortul de decolonizare din Zimbabwe, Zanzibar și Congo-Brazzaville, dar și în revoltele din timpul Primăverii Arabe, în special în Egipt.  

Această dinamică a existat și la Kinshasa. Pea 16 iunie 1957, un meci dintre FC Leopoldville din Kinshasa și Union Saint Gilloise de Bruxelles din Belgia a generat la primele revolte care au condus într-un târziu la independență. 

Un an și jumătate mai târziu, suporterii AS Vita Club au jucat un rol important în revoltele decisive împotriva autorităților coloniale. Iar în 1960, Republica Democratică Congo și-a obținut independența față de Belgia, spun cercetătorii.

Suporterii s-au implicat și în protestele față de guvernele recente, inclusiv față de regimul Kabila. 

Într-o perioadă în care represiunea guvernului atingea aproape toate sferele vieții publice, stadioanele rămăseseră într-o oarecare măsură oaze ale libertății de exprimare.

Impactul acestor confruntări a fost limitat însă, spun cercetătorii. Și asta deoarece regimul a avut grijă să ia măsuri: oprea transmisiunea meciurilor echipei naționale atunci când scandările de pe stadioane vizau guvernul și chiar a decis suspendarea campionatului național, sub pretextul violențelor.

Concluzia cercetătorilor: fotbalul din Kinshasa este politică - dar în primul rând politica regimului. Chiar dacă opoziția politică poate fi exprimată prin intermediul fotbalului, potențialul ei de a aduce schimbarea este discutabil, spun cei doi autori. 

Citește și: 

Un anunț din hocheiul american a pornit FURTUNA: „Angajăm doar oameni de culoare, LGBT sau hispanici”. Un guvernator atacă, dar alții îl acuză că „n-are sens”. Cum vi se pare?

„De ce nu are Argentina jucători negri la Cupa Mondială?”. O analiză provocatoare Washington Post a declanșat reacții zgomotoase în întreaga lume

Un studiu The Economist dă o concluzie înfricoșătoare: sportul ajunge la autocrații, iar asta e o veste proastă