INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MERCATO

Pe Pep Guardiola îl paște o criză de portari » Ei vor să plece în ianuarie

James Trafford, într-una din puținele apariții la Manchester City, în acest sezon / Foto: Imago
James Trafford, într-una din puținele apariții la Manchester City, în acest sezon / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 02 decembrie 2025 15:44 / Actualizat marti, 02 decembrie 2025 15:47

James Trafford și Stefan Ortega, rezervele lui Gianluigi Donnarumma la Manchester City, vor să plece. Trafford n-are decât 5 luni la club!

Cea mai ingrată este situația lui James Trafford. În vară, când a negociat cu șefii lui Manchester City transferul de la Burnley, el a acceptat să semneze după ce i s-a promis că va fi numărul 1 între buturi și astfel își va spori șansele de a merge cu naționala Angliei la Mondialul 2026.

Situația lui James Trafford s-a schimbat în ultima zi de mercato estival, când Pep Guardiola l-a luat pe Gianluigi Donnarumma

Situația s-a schimbat însă cu 180 de grade în ultima zi de mercato, când Pep Guardiola a decis că nu poate rata oportunitatea de a-l lua gratis pe Gianluigi Donnarumma, de la PSG. Astfel, Trafford a aterizat pe banca de rezerve!

Iar acum, după numai 5 luni, insistă să plece în fereastra de transferuri din ianuarie. Ca și în vară, interesată este Newcastle United, despre care tabloidul Daily Mail scrie că se pregătește să vină la negocieri.

Trafford a costat-o pe City 31,2 milioane de euro și are contract până-n 2030. Pe Transfermarkt.de este cotat la 30 de milioane de euro, un salt de 8 milioane înregistrat imediat după transferul la „cetățeni”.

Stefan Ortega a ajuns al 4-lea portar al lui Manchester City

Al doilea portar care vrea s-o părăsească pe multipla campioană a Angliei în ianuarie, Stefan Ortega, are motive la fel de serioase ca și Trafford ca să se gândească la un transfer. Fosta rezervă a brazilianului Ederson a ajuns al patrulea portar în ierarhia lui Pep, fiind devansat până și de necunoscutul Marcus Bettinelli.

Fără perspectivă la club, goalkeeperul german s-ar putea întoarce în Bundesliga - scrie Daily Mail. Pep l-a adus la Manchester în ianuarie 2022, liber de contract, la mare luptă cu Bayern, care-l voia ca rezervă pentru Manuel Neuer.

Citește și:
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Conference League
După Răzvan Lucescu, dezastrul » PAOK, scoasă din Europa de o reprezentantă a „țării-minune”: 4 echipe în grupe
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Europa League
Doborât de modul în care Universitatea Craiova a pierdut în Armenia: „Îți vine să te lași! Mă simt terminat psihic”
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Campionate
Fosta iubită s-a dezbrăcat și a postat provocator, după ce în patul fotbalistului a apărut o nouă „cucerire”
Fosta „bijuterie” din Liga Campionilor a ajuns în paragină: „Panouri de avertizare privind existența unor obiecte explozive”
Campionate
Fosta „bijuterie” din Liga Campionilor a ajuns în paragină: „Panouri de avertizare privind existența unor obiecte explozive”
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Profit.ro
FOTO Via Carpatia, noua autostradă din România. Va lega șapte țări pe aproape 3.000 km
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Cum arată Donbass Arena, stadionul lui Șahtior, la 4 ani de la războiul declanșat de Rusia

ȘOCANT! Ce s-a ales de vila de 2 milioane de euro a lui Vasile Turcu, în 9 ani de la decesul fostului acționar de la Dinamo


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează