INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MAN. CITY

Manchester City, aproape să bată palma cu Liverpool! Transfer pe final de mercato

Cody Gakpo, în prim plan // Foto: Imago Images
Cody Gakpo, în prim plan // Foto: Imago Images

Articol de - Publicat sambata, 29 august 2026 23:10 / Actualizat sambata, 29 august 2026 23:40

Manchester City încearcă o mutare cu adevărat spectaculoasă înainte de finalul perioadei de mercato: trupa lui Enzo Maresca negociază cu Liverpool pentru a-l aduce la echipă pe Cody Gakpo (27 de ani), după ce s-a înțeles cu fotbalistul.

Informația a fost publicată de reputatul jurnalist specializat în transferuri Fabrizio Romano. „Cormoranii” ar fi dispuși să-l vândă pe olandez, cu condiția să găsească rapid un înlocuitor. Principala variantă este Bradley Barcola, fotbalistul celor de la PSG.

Manchester City forțează pentru transferul lui Cody Gakpo pe final de mercato: „Negocierile avansează rapid”

„Cody Gakpo și Manchester City, negocierile avansează rapid!

Condiții personale au fost convenite deja cu Manchester City, iar cluburile sunt în contact pentru a stabili suma de transfer. Liverpool este gata să-l vândă pe Gakpo imediat ce își găsește o nouă extremă”, a fost anunțul jurnalistului italian pe pagina sa personală de Twitter.

Manchester City este destul de acoperită pe flancul stâng: acolo poate evolua Jeremy Doku, momentan accidentat, dar și Antoine Semenyo, extremă dreapta la bază.

Manchester City, aproape să bată palma cu Liverpool! Transfer pe final de mercato
Manchester City vrea să-l transfere pe Cody Gakpo (dreapta) / FOTO: Getty Images

Cody Gakpo este fotbalistul celor de la Liverpool din 2023. Sezonul trecut a evoluat în 52 de partide pentru „cormorani”, a bifat 9 goluri și a oferit 6 pase decisive.

Olandezul a început și acest sezon foarte bine, în ciuda formei slabe a celor de la Liverpool. „Cormoranii” au două remize în primele două etape de Premier League, iar fotbalistul are două contribuții: un gol și un assist.

În total, Cody Gakpo are 182 de meciuri la Liverpool, 51 de goluri marcate și 24 de pase decisive. A mai jucat la seniori la PSV, echipă la care s-a format ca junior. Este cotat de site-urile de specialitate la 60 de milioane de euro.

Cody Gakpo este și internațional olandez: are 54 de meciuri, 24 de goluri și 12 pase decisive în tricoul țării sale.

Citește și:
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
Conference League
A intrat în direct și a anunțat plecarea „Bestiei” de la Craiova, imediat după remiza cu Getafe
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Conference League
„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga
Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează