INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ARGENTINA

Maradona, prima dată în public după două luni! S-a întîlnit cu preşedintele Argentinei

Articol de GSP - Publicat sambata, 18 septembrie 2010 00:00

Fostul selecţioner al Argentinei, Diego Armando Maradona, a apărut în public pentru prima dată după îndepărtarea sa de la naţională, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o vineri cu fostul preşedinte argentinian, Nestor Kirchner.

Maradona apare în public pentru prima oară după data de 28 iulie, când l-a acuzat pe preşedintele Federaţiei Argentiniene de Fotbal, Julio Grondona, că l-a minţit, şi pe Carlos Bilardo, managerul naţionalei, că l-a trădat, după ce forul a anunţat că nu-i va prelungi contractul la conducerea tehnică a echipei naţionale.

Fostul intenţional a fost primit la reşedinţa prezidenţială din Buenos Aires de către Nestor Kirchner, a cărui soţie, Cristina, este în prezent şeful statului.

Potrivit imaginilor transmise de televiziuni, Maradona i-a oferit lui Kirchner un tricou al naţionalei Argentinei, cu autograful său.

"Au vorbit de fotbal, de istorie, puţin din toate, de amintiri, ca prietenii", a declarat purtătorul de cuvânt al fostului preşedinte, Juan Manuel Abal Medina.

Mediafax

Citește și:
Marius Baciu a rupt tăcerea după despărțirea de FCSB: „Așa s-a purtat Becali cu mine!” » Reproș pentru Mihai Stoica
Superliga

Nu va mai juca tenis în 2026 și a plecat să exploreze una dintre „Cele 7 minuni ale lumii”
Tenis

Lovitură neașteptată: Adrian Mutu, la un pas să plece din România » GSP l-a surprins la negocieri!
Media

Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Stiri extrasport
Cuplul momentului în sportul românesc » Fotbalistul din Liga 2 se iubește cu o artistă faimoasă
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mutu insinuează o revoltă în vestiarul lui Hagi! Către ce jucător arată: „Sigur a creat neplăceri pe-acolo, fiindcă nu a jucat”

Hagi evaziv, supărare și ședință la FRF » Ce urmează la națională după prestațiile horror din Liga Națiunilor

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează