INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  BARCELONA

„Puteți în sfârșit să câștigați Liga Campionilor?” » Fotbalistul Barcelonei a dat răspunsul pe loc

Marc Casado (21 de ani), mijlocașul Barcelonei. Foto: Instagram
Marc Casado (21 de ani), mijlocașul Barcelonei. Foto: Instagram

Articol de - Publicat miercuri, 25 decembrie 2024 15:57 / Actualizat miercuri, 25 decembrie 2024 15:57

Marc Casado (21 de ani), mijlocașul Barcelonei, a acordat un interviu în care a făcut bilanțul primei jumătăți de sezon, a vorbit despre rezultatele dezamăgitoare din ultima perioadă și a indicat ce ar trebui să urmărească echipa în continuare.

Spaniolul a analizat parcursul Barcelonei din prima parte a sezonului, iar acesta s-a declarat mulțumit.

Supercomputerul a făcut toate calculele » Care sunt cele 6 echipe care vor intra în play-off! Ce șanse are Rapid
PLAY-OFF
Supercomputerul a făcut toate calculele » Care sunt cele 6 echipe care vor intra în play-off! Ce șanse are Rapid

Evaluez prima jumătate a sezonului ca fiind bună și plină de entuziasm. Cred că atât echipa, cât și suporterii ar trebui să fim mulțumiți în general de acest început de sezon, chiar dacă într-adevăr ultima lună a fost puțin mai dificilă.

În acest an am avut multe momente minunate, precum și altele care au fost mai complicate. Începutul acestui sezon, în ciuda acestor ultime rezultate, consider că a fost foarte frumos atât pentru mine, cât și pentru echipă”, a declarat Marc Casado pentru Mundo Deportivo.

Marc Casado explică perioada nefastă a Barcelonei

Marc Casado a vorbit despre rezultatele dezamăgitoare din ultima perioadă.

„Toate echipele trec prin momente mai bune și mai puțin bune pe parcursul unui sezon. Este adevărat că ultimele noastre meciuri din campionat nu au decurs așa cum ne așteptam. Cred că nu a fost o perioadă bună din sezon, dar important este că în cadrul echipei știm ce trebuie să facem pentru a schimba lucrurile și o vom face.

Comunic frecvent cu Hansi Flick. Când observ că echipa nu se simte confortabil pe teren, discut cu el pentru a înțelege ce crede că ar trebui să schimbăm sau de ce avem nevoie pentru a ne simți mai bine. El îmi cere în principal să fiu bine poziționat, să fiu intens și să organizez puțin echipa”, a continuat mijlocașul spaniol.

„Puteți în sfârșit să câștigați Liga Campionilor?” » Fotbalistul Barcelonei a dat răspunsul pe loc
Foto: Instagram

Marc Casado: „Dacă putem să câștigăm Liga? Sperăm că se va întâmpla!”

„Cred că echipa poate lupta pentru toate trofeele. Acest lucru te face să gândești la scară mare. Consider că, înainte de toate, cel mai important este să corectăm acele greșeli care ne-au afectat puțin în ultimele etape din La Liga, precum și să înțelegem ce facem greșit pentru a putea remedia situația.

Dacă putem în sfârșit să câștigăm Liga Campionilor? Nu știu asta, dar ceea ce este sigur este că vom juca fiecare meci cu mult entuziasm și sperăm că într-adevăr se va întâmpla”, a comentat Casado, care și-a lăudat coechipierul din linia de mijloc, Pedri, și a recunoscut că a fost cel mai plăcut surprins de Lamine Yamal.

Q&A cu Marc Casado de la Barcelona

Tânărul mijlocaș a răspuns, de asemenea, la o serie de întrebări rapide. Iată răspunsurile sale:

- Cel mai bun moment în prima echipa a Barcelonei?
- Săptămâna când am câștigat meciurile împotriva Sevillei (5-1), Bayern (4-1) și Real Madrid (4-0).

- Cel mai bun coechipier?
- Sunt mulți, e destul de greu să aleg, dar hai să spunem Pedri.

- Cea mai bună prestație a ta?
- Din nou, întreaga săptămână cu Sevilla, Bayern și Real. Au fost meciuri bune.

- Dar cea mai slabă prestație?
- Împotriva Celtei (scor 2-2), din cauza eliminării mele.

- Cel mai dificil adversar?
- Nu știu ce să răspund. Am jucat împotriva multor fotbaliști foarte buni, dar sincer, nu știu pe cine să menționez.

- Cel mai impresionant stadion?
- Cel al Borussiei Dortmund, mi-a plăcut foarte mult.

„Puteți în sfârșit să câștigați Liga Campionilor?” » Fotbalistul Barcelonei a dat răspunsul pe loc
Foto: Instagram

- Cui i-ai dedica primul tău gol?
- Familiei mele, cu siguranță.

- Descrie-l pe Hansi Flick într-un cuvânt.
- Muncitor.

Citește și:
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
Campionate
Cătălin Oprișan nu iartă un ZEU al fotbalului: „Peste Maradona, dar un trădător. Am suferit ca un câine din cauza lui”
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Superliga
„Așteptăm naționala aici!” » Euforie la Pitești, după anunțul CNI: „Ați văzut termenul de finalizare? Spuneau că nu se face arena”
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Campionate
Scandalul finalului de an! Președintele unui colos din Europa, arestat pentru trafic și consum de cocaină!
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
Handbal
Acord cu CSM București: se face supertransferul anunțat în premieră de GSP!
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Profit.ro
EXIT din România. O celebră companie suedeză a vândut afacerea din țara noatră
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

„Fotbalistul Anului”, Andrei Rațiu, interviu de gală la Madrid: „Nu sunt arogant. Sunt doar timid” + „Vini jr. cel mai incomod? Nu! El e mult mai electrizant!”

„Trebuie obsesie, dar și liniște” » David Popovici e „Sportivul Anului” și vorbește într-un interviu-eveniment despre o mare provocare: „N-am trecut niciodată prin așa ceva”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează