INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

Marcelo Romero, demis după doar 10 meciuri la Malaga » Andaluzii au anunţat numele noului antrenor

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de Alexandru Stănilă - Publicat miercuri, 08 martie 2017 12:06

Ieri, Malaga a anunţat despărţirea de tehnicianul Marcelo Romero, cel care semnase cu clubul andaluz la sfârşitul lunii decembrie. La scurt timp după, oficialii formaţiei spaniole au comunicat numele noului antrenor, Michel.

Marcelo Romero a semnat cu Malaga pe 28 decembrie, însă lucrurile nu au mers aşa cum s-ar fi aşteptat antrenorul uruguayan. În cele 10 partide disputate, trupa de pe "La Rosaleda" a înregistrat o singură victorie, două egaluri şi şapte înfrângeri, ducând echipa pe poziţia a 15-a, la şapte puncte de primul loc retrogradabil.

Tot ieri, clubul din Andaluzia a anunţat numele celui care va înlocui pe Romero. Acesta va fi Jose Miguel Gonzalez Martin del Campo, cunoscut drept Michel, fost jucător important la Real Madrid, care a semnat un contract valabil până la finalul sezonului 2017/2018.

În vârstă de 53 de ani, Michel are o experienţă importantă în antrenorat. Spaniolul şi-a început cariera la Rayo Vallecano şi a continuat cu Real Madrid Castilla, Getafe şi Sevilla.

În 2013, acesta a preluat-o pe Olympiacos, alături de care a câştigat două titluri şi o Cupă a Greciei. Ultima formaţie pregătită de Michel a fost Olympique Marseille, în sezonul 2015/2016.

A părăsit echipa înainte de încheierea campionatului, lasând-o pe poziţia a 15-a în Ligue 1.

Prima partidă a lui Michel pe banca lui Malaga va fi sâmbătă, de la ora 19:30, contra celor de la Alaves, pe "La Rosaleda".

surse: malagacf.com, dailymail.co.uk

Citește și:
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Superliga
Premierul desemnat Eugen Tomac are o propunere neașteptată pentru sportul românesc: „Cupă comună cu această țară!”
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Superliga
Ionel Ganea, atac la adresa lui Ciprian Marica: „Un om fără caracter! Vreau și eu să-i transmit un mesaj”
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Superliga
Atacant pentru Dinamo! Nicolescu pariază pe el: „Calitățile le are”
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
Tenis
Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Profit.ro
FOTO Străzi centrale din București vor fi pietonalizate. Primăria Capitalei: Pietonalizăm și regenerăm străzile Edgar Quinet și Biserica Enei
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

EXCLUSIV | „A cerut blocarea conturilor” » Caz spinos la FC Argeș: „Din cauza lui nu am luat licența de Europa!”

Noul clasament WTA: locul Soranei Cîrstea după sfertul de la Roland Garros + Salt de 93 de locuri!


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează