INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

„Nașul” lui Real Madrid este un alt fost junior al lui Chivu » Câți bani a încasat Inter din transferurile atacantului

Martin Satriano exultă după golul cu care Getafe a răpus-o pe Real Madrid pe „Bernabeu” / Foto: Imago
Martin Satriano exultă după golul cu care Getafe a răpus-o pe Real Madrid pe „Bernabeu” / Foto: Imago

Articol de - Publicat marti, 03 martie 2026, 21:29 / Actualizat marti, 03 martie 2026 21:34

Real Madrid a decontat efectul împrumutării lui Endrick la Lyon. Pentru a-i face loc vârfului brazilian, clubul francez l-a trimis, cu aceeași formulă de transfer, la Getafe pe Martin Satriano, care a dat golul eșecului suferit de los blancos pe „Bernabeu” (0-1). Uruguayanul de 25 de ani l-a avut antrenor la Primavera lui Inter pe Cristi Chivu în 2021.

Real Madrid a pierdut al doilea meci pe teren propriu în acest sezon din La Liga, 0-1 cu Getafe (după 0-2 cu Celta Vigo), după ce Thibaut Courtois a fost învins printr-un șut formidabil de la distanță reușit de Martin Satriano în minutul 39 al partidei jucate luni seară pe „Bernabeu”.

Atacantul uruguayan e deja la al doilea gol pentru Getafe după transferul din iarnă de la Lyon, precedentul fiind semnat pe 14 februarie, tot într-o victorie la limită, 2-1 contra lui Villarreal. A fost titular în toate cele șapte meciuri disputate pentru echipa lui Jose Bordalas, cu un total de 617 minute.

„Nașul” lui Real Madrid este un alt fost junior al lui Chivu » Câți bani a încasat Inter din transferurile atacantului
Execuția de la distanță a lui Marin Satriano a fost imparabilă pentru Thibaut Courtois / Foto: Imago

Satriano a jucat trei meciuri în 2021 cu Chivu la Inter U19

În urmă cu șase ani, Satriano fusese cumpărat de la Nacional Montevideo cu 2,4 milioane de euro de Inter pentru echipa U19. A prins 37 de meciuri la Primavera, cu 16 goluri și 10 assisturi. Între care trei partide (263 de minute) au fost sub comanda lui Cristi Chivu în ultimele luni din 2021, în care a semnat un gol și o pasă decisivă.

După ce a prins și patru prezențe la echipa de seniori, cu 32 de minute în total. uruguayuanul a fost împrumutat la Brest și Empoli, pentru a fi cedat definitiv la Lens în vara lui 2025.

„Nașul” lui Real Madrid este un alt fost junior al lui Chivu » Câți bani a încasat Inter din transferurile atacantului
Martin Satriano (dreapta), într-un duel cu Botond Balogh în duelul dintre Parma și Inter din august 2021 / Foto: Imago

Inter și-a scos banii cheltuiți cu Satriano, profitând din toate mutările: 1 milion de euro pentru împrumut și 5 milioane la cumpărare, pe lângă 20% din banii eventualei vânzări. Adică încă 1 milion, pentru că atacantul a fost cedat la Lyon în ianuarie 2026, după ce reușise trei goluri și o pasă decisivă. Total: 7 milioane încasate de Inter.

Uruguayanul juca titular la OL, dar oportunitatea apărută odată cu decizia lui Real Madrid de a-l împrumuta pe Endrick, l-a elimninat dintre titulari. Brazilianul i-a făcut vânt astfel la Getafe lui Satriano, care i-a amintit luni seară echipei de pe „Bernabeu” ce se întâmplă dacă îl cedezi pe Endrick la Lyon.

Citește și:
Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”
Handbal
Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”
Rapidistul Keita, reținut pentru 24 de ore! Comunicatul Brigăzii Rutiere, ce decizie a luat Rapidul
Superliga
Rapidistul Keita, reținut pentru 24 de ore! Comunicatul Brigăzii Rutiere, ce decizie a luat Rapidul
Cu el începe Becali reconstrucția » Primul jucător pe care-l vrea la FCSB
Superliga
Cu el începe Becali reconstrucția » Primul jucător pe care-l vrea la FCSB
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Formula 1
Nuntă ca în filme! » A plimbat-o pe Alexandra într-un Ferrari din 1957 pe străzile din Monte Carlo: „Cel mai stilat cuplu”
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Profit.ro
Șoc la raft în magazinele din România: Va fi resimțit chiar din această lună
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Cel mai medaliat sportiv olimpic din istorie, mărturisire crudă: „Nu vreau ca fiii mei să treacă prin ce am trecut eu”

Încă un cuplu fericit în handbalul românesc » Mesaje la un an de relație: „Te iubesc mai mult decât orice”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează