INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MĂRTURISIRE

Mărturisire tulburătoare a fostului fotbalist de la Arsenal » Părinții l-au abandonat într-un orfelinat, iar acum îi cer bani

Lucas Perez și Mesut Ozil / Foto: Imago Images
Lucas Perez și Mesut Ozil / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat miercuri, 26 februarie 2025 13:10 / Actualizat miercuri, 26 februarie 2025 13:38

Celebrul fotbalist spaniol Lucas Perez, care a evoluat în trecut, printre altele, și pentru Arsenal, a părăsit în perioada de mercato din iarnă gruparea de liga secundă Deportivo La Coruna. Recent, acesta a acordat un interviu sincer în care a vorbit despre motivele deciziei sale și a dezvăluit detalii surprinzătoare din viața sa.

Lucas Perez s-a reîntors la clubul său de suflet, Deportivo La Coruña, în ianuarie 2023, plătind din propriul buzunar suma pentru transfer. De aceea, decizia sa de a părăsi echipa galiciană în toiul campionatului, în această iarnă, a surprins pe toată lumea. Într-un interviu acordat postului de radio Cadena COPE, atacantul în vârstă de 36 de ani a dezvăluit motivele plecării sale.

Primul jucător care o va părăsi pe Liverpool la finalul sezonului » Arne Slot a dezvăluit: „Nu pot să accept asta!”
LIVERPOOL
Primul jucător care o va părăsi pe Liverpool la finalul sezonului » Arne Slot a dezvăluit: „Nu pot să accept asta!”

Lucas Perez: „A trebuit să apelez la serviciile sociale pentru a afla câteva informații despre trecutul meu”

„M-am întors la Deportivo pentru a-mi îndeplini misiunea și a ajuta clubul să revină în fotbalul profesionist”, a dezvăluit Perez despre transferul său de acum doi ani, când echipa se chinuia încă în liga a treia.

„La finalul primei părți a sezonului am pierdut barajul de promovare, lucru care, din păcate, se întâmplă în sport. Au urmat schimbări la nivelul conducerii și a staff-ului tehnic, dar nu am început bine nici noul sezon. Pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie am aflat că unii membri ai conducerii își doresc să plec.”

M-a rănit profund faptul că nimeni nu mi-a spus-o direct, însă am simțit acea tensiune. Am înțeles, pentru că nu ne mergea bine, și nici în liga a treia nu reușisem să marchez”, a explicat Lucas Perez. Apoi, însă, s-a întâmplat ceva complet neașteptat.

„Tatăl meu a trimis clubului o scrisoare prin care solicita pensie alimentară pe viață pentru mine. Am fost crescut însă de bunici, care m-au luat din orfelinat după ce am fost abandonat acolo de părinți, la vârsta de doi ani. A trebuit să apelez la serviciile sociale pentru a afla câteva informații despre trecutul meu.”

Un copil are nevoie de o mamă și de un tată ca modele. Din fericire, m-am putut baza pe bunicii mei. Dar când am semnat cu Arsenal, mama a venit la mine și mi-a cerut bani”, a declarat atacantul spaniol.

Între timp, Lucas Perez a revenit la Deportivo la Coruna, echipă pe care a ajutat-o să promoveze în liga secundă. Totuși, nu a simțit că i s-a oferit suficient sprijin din partea clubului în situația dificilă.

„Conflictul cu tatăl meu a continuat, ne-am întâlnit de câteva ori, dar procesul încă ne așteaptă. Nu am simțit însă că aș fi fost susținut de club în calitate de căpitan. Am discutat despre această situație și cu conducerea, dar în loc de ajutor, am primit o scrisoare prin care mi se cerea să semnez un contract obligatoriu pentru restul sezonului.

Am înțeles că nu au încredere în căpitanul lor și nu își dau seama cât de mult înseamnă Deportivo pentru mine. Prin urmare, cea mai bună soluție a fost să decid să plec”, a dezvăluit fotbalistul, care în cele din urmă s-a transferat la PSV Eindhoven.

Conform spuselor sale, campioana olandeză i-a oferit un contract încă de la sfârșitul lui ianuarie, dar spaniolul nu l-a putut accepta atunci. Însă, o lună mai târziu au ajuns la o înțelegere.

Citește și:
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Nationala
Mircea Lucescu a suferit un infarct miocardic acut! Ultimele informații de la Universitar
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Nationala
Decizia Comisiei Tehnice FRF: „Sunt DOUĂ nume principale pentru postul de selecționer al României” + Alți 5 antrenori pe o listă B
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Fitness
Un studiu îmbucurător: obiceiul simplu prin care se reduce riscul de demență sau Alzheimer
Cum s-au antrenat astronauții din misiunea Artemis II spre Lună: ce este testul fizic de 10 minute „Bobby and Pete”
Special
Cum s-au antrenat astronauții din misiunea Artemis II spre Lună: ce este testul fizic de 10 minute „Bobby and Pete”
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Profit.ro
ULTIMA ORĂ Mașinile sub Euro 3, interzise la import. Limită a numărului de mașini introduse în țară de o persoană. Guvernul a redactat deja interdicția
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

AI UN PONT? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Abuzuri în lanț: „Monica Iacob-Ridzi a cerut să trântească finala pentru fiica ei!” + Înregistrare audio ȘOCANTĂ cu soțul-primar: „Ce p*** mea îi trebuie competiție?”

A doua variantă de antrenor a lui Gigi Becali nici nu vrea să audă de FCSB: „Nu sunt tipul care primește ordine și le execută”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează