INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ITALIA

Massimo Zanetti a demisionat din funcţia de preşedinte al Bologniei

Articol de GSP - Publicat sambata, 22 ianuarie 2011 00:00

Preşedintele clubului Bologna, Massimo Zanetti, a demisionat ieri din funcţie, postul său fiind preluat de un alt om de afaceri din oraş, Marco Pavignani.

Massimo Zanetti, patronul unei firme producătoare de cafea, şi-a anunţat demisia pe site-ul oficial al clubului.

El deţine 40 la sută din acţiunile clubului, care sunt însă blocate de un an, şi va rămâne în Consiliul de Administraţie. El a fost ales în această funcţie pe 20 decembrie, când i-a succedat lui Sergio Porcedda, sub comanda căruia clubul a intrat în impas. Bologna a fost penalizată cu trei puncte în acest sezon, pentru neplata impozitelor şi salariilor, a notat Mediafax.

Potrivit agenţiei de presă Ansa, conflictul a apărut ca urmare a unui dezacord între directorul sportiv Luca Baraldi şi o parte a clubului, în special suporterii, precum şi din cauza stilului mult prea autoritar de conducere al lui Zanetti.

Massimo Zanetti se arătase interesat de serviciile atacantului român Adrian Mutu, care se află în conflict cu conducerea clubului Fiorentina, după ce a fost exclus din echipă.

Bologna ocupă locul 16 în Serie A, cu 22 puncte.

Citește și:
După FCSB și U Cluj, încă un club îl vrea pe Nicolae Stanciu: „Așa am înțeles, că îi fac ofertă!”
Superliga

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein
Special

Înainte de Suedia - România, Gică Hagi a anunțat cinci titulari pentru duelul de la Stockholm
Nationala

A absolvit Medicina, apoi s-a căsătorit cu fotbalistul Rapidului: „Mult noroc, golgheterule!”

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Aici jucăm cu Suedia! » „Căpșuna” de 300 de milioane de euro, cu un cub de 64 de tone și două hoteluri

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează