INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ATALANTA - LAZIO

VIDEO Maurizio Sarri: „Asta vreau să văd în finala cu Inter!” » Portarul Motta, senzațional la loviturile de departajare

Edoardo Motta, portarul-minune al lui Lazio / Foto: Imago
Edoardo Motta, portarul-minune al lui Lazio / Foto: Imago

Articol de - Publicat joi, 23 aprilie 2026 08:59 / Actualizat joi, 23 aprilie 2026 09:45

Lazio s-a calificat în finala Cupei Italiei, după ce a învins-o pe Atalanta la lovituri de departajare (2-1). După timpul regulamentar de joc și prelungiri, scorul a fost 1-1 (în tur: 2-2).

Echipa lui Maurizio Sarri a fost cea care a deschis scorul în returul de la Bergamo, cu Atalanta. Era minutul 84 când Romagnoli a trecut balonul dincolo de linia porții.

Însă avantajul romanilor n-a ținut decât două minute. Pasalic a egalat și a dus semifinala în prelungiri, dar nu s-a mai marcat, așa că a doua finalistă a Cupei Italiei 2025 - 2026 s-a stabilit la lovituri de departajare, acolo unde portarul lui Lazio, Edoardo Motta, a fost decisiv.

Atalanta s-a împotmolit în fața lui Edoardo Motta

Atalanta a început bine, transformând prin Raspadori, în vreme ce Lazio a ratat primele două penalty-uri (Tavares, Cataladi). Dar apoi situația s-a schimbat cu 180 de grade. Amfitrionii au irosit următoarele 4 lovituri, Scamacca, Zappacosta, Pasalic și De Ketelaere nereușind să-l învingă pe Motta (21 de ani), în vreme ce romanii și-au revenit spectaculos și au punctat prin Isaksson și Taylor. Bilanț final: 1-2.

Ponderat ca întotdeauna în declarații, Maurizio Sarri s-a referit după fluierul final la ce ar dori ca echipa lui să corecteze în joc până la finala cu Interul lui Cristi Chivu. „I-aș ruga pe jucătorii mei să ajungă mai repede la poarta adversă. Aici am fost deficitari de la începutul sezonului. Am devenit o trupă mai solidă, dar nu marcăm prea repede”.

Maurizio Sarri: „Motta este impresionant la penalty-uri”

Apoi, Sarri și-a ridicat în slăvi portarul: „Motta? Este impresionant la penalty-uri. A parat 4 din 5 în seara asta, unul la Bologna, practic 5 din 6. Încă are potențial, mai ales în jocul cu picioarele. Un tip cu potențial, un jucător de top, trebuie să aibă dorința de a se perfecționa în continuare”.

Finala Inter - Lazio se va juca miercuri, 13 mai, de la ora 22:00, pe Stadio Olimpico din Roma. Aceasta va fi a 16-a prezență a lui Inter în ultimul act al Cupei Italiei. Nerazzurri au câștigat nouă trofee, ultimul fiindîmpotriva Fiorentinei, în 2023.

Rezumatul partidei Atalanta - Lazio

Citește și:
Iată cum arată protocolul pregătit de dinamoviști la meciul cu UTA! Imaginile surprinse de GSP în loja Arenei Naționale
Superliga
Iată cum arată protocolul pregătit de dinamoviști la meciul cu UTA! Imaginile surprinse de GSP în loja Arenei Naționale
O mai recunoști? Ce face Raluca, la 6 ani de la divorțul de Walter Zenga
Altele
O mai recunoști? Ce face Raluca, la 6 ani de la divorțul de Walter Zenga
Scor șocant în „Liga Florilor”, la duelul european dintre Corona Brașov și Dunărea Brăila
Handbal
Scor șocant în „Liga Florilor”, la duelul european dintre Corona Brașov și Dunărea Brăila
Marian Drăgulescu, slăbire extremă: „Minus 9 kilograme în 3 săptămâni și jumătate”
Gimnastica
Marian Drăgulescu, slăbire extremă: „Minus 9 kilograme în 3 săptămâni și jumătate”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează