INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OLANDA

Agitație la meciul lui Dennis Man! Derby-ul Feyenoord – PSV, întrerupt din cauza unei urgențe medicale în tribune

Articol de - Publicat duminica, 26 octombrie 2025 18:06 / Actualizat duminica, 26 octombrie 2025 18:11

Meciul primelor două clasate din Eredivisie, FeyenoordPSV, a fost întrerupt de două ori în repriza secundă, prima vebnind după o urgență medicală apărută în tribunele stadionului „De Kuip”.

În minutul 55, când Feyenoord se pregătea să execute o lovitură liberă, arbitrul Allard Lindhout a fost nevoit să oprească jocul brusc, în urma unei agitații în sectorul suporterilor lui Feyenoord.

Membri ai staff-urilor medicale ale celor două echipe au fugit imediat spre zona respectivă, iar ulterior s-a confirmat că un suporter a suferit o problemă medicală, conform ESPN.

După câteva minute de întrerupere, jocul a fost reluat, însă la scurt timp, aproximativ un minut mai târziu, arbitrul a fost nevoit să oprească din nou partida, semnalând o altă situație de urgență în tribune. Intervenția forțelor de ordine și a echipelor medicale a fost promptă, iar a doua pauză a fost mult mai scurtă.

După stabilizarea situației, meciul a continuat în condiții normale, iar echipa lui Dennis Man a reușit o victorie importantă, scor 3-2.

Meciul fusese deja întârziat

Partida dintre Feyenoord și PSV fusese deja întârziată cu aproape un sfert de oră înainte de primul fluier. În timpul unui protest al fanilor gazdelor, o cantitate uriașă de confetti și bucăți de hârtie au fost aruncate pe teren.

Din cauza vântului puternic, resturile nu au putut fi curățate rapid, iar imaginile de pe VAR deveniseră neclare, liniile de pe gazon fiind greu de distins.

După mai bine de 15 minute, angajații clubului au reușit să curețe suprafața de joc cu ajutorul greblelor și al suflantelor, permițând startul partidei.

Feyenoord pregătise un decor special pentru derby, însă momentul festiv s-a transformat într-un inconvenient major: „confetti cannon-urile” au acoperit complet gazonul, iar o parte din resturi au continuat să zboare chiar și în timpul meciului.

În momentul întreruperii, PSV conducea cu 2-1 pe terenul lui Feyenoord. Dennis Man, internaționalul român, a început partida ca titular pentru formația din Eindhoven.

Citește și:
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Liga 2
Apare o FORȚĂ în fotbalul românesc?! » Două stadioane noi, „investiții de 200 de mil. €” și acord pentru 3 jucători de la U Cluj!
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Stiri extrasport
Kim Kardashian, în Hawaii alături de sportivul celebru » Au profitat de pauza competițională! IMAGINILE postate
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Superliga
Președintele Rapidului: „Incredibil! Un plus mare pentru noi”
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Stiri extrasport
Portarul din Serie A, surprins pe aeroportul Otopeni alături de o româncă celebră!
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Profit.ro
Gigant german cu zeci de hipermarketuri pregătește intrarea în România. A venit deja la București
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Portarul devenit celebru la Campionatul Mondial se românește cu românca Dana » Surprinși pe aeroportul Otopeni

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează