INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  MANCHESTER UNITED

Mereu în conflict cu arbitrii » Alex Ferguson este "recidivist"

Articol de GSP - Publicat joi, 17 martie 2011 00:00 / Actualizat joi, 17 martie 2011 16:12

Sir Alex Ferguson este în război cu FA (Federaţia de Fotbal din Anglia) după ce a fost suspendat cinci partide ca urmare a unor declaraţii în care acuza arbitrajul. Antrenorul lui United consideră că fotbalul este "singura industrie în care nu ai voie să spui adevărul" şi spune că trăieşte o mare dezamăgire.

"Sînt acuzat pentru simplul fapt că am spus lucrurilor pe nume. Nu mă consider a fi un personaj negativ pentru că am luat apărarea echipei pe care o antrenez, mai ales că Manchester United este una dintre cele mai diciplinate echipe din Anglia. Este singura industrie în care trebuie să minţi pentru a nu fi suspendat" a declarat antrenorul de 69 de ani.

Ferguson a primit pe lîngă etapele de suspendare şi o amendă de 30.000 de lire sterline pentru că, după înfrîngerea cu Chelsea (1-2), a fost tranşant la adresa arbitrului Martin Atkinson: "Orice echipă vrea un arbitraj corect, iar noi nu am avut asta. Trebuie s-o spun, cînd am văzut cine ne arbitrează, m-am temut de ce e mai rău".

Tehnicianul va lipsi de pe banca "diavolilor" în partidele din campionat cu Bolton, West Ham, Fulham şi Everton, la care se adaugă semifinala cupei Angliei, cu Manchester City. Dacă va face apel, Ferguson ar putea să fie "apt" sîmbătă în disputa cu Bolton dar să lipsească pe 1 mai, în meciul cu Arsenal.

Sir Alex nu este la prima suspendare, antrenorul scoţian avînd în palmares o serie de partide în care a fost trimis în tribună:

Octombrie 2003: A fost suspendat două meciuri şi a primit o amendă de 10.000 de lire sterline după ce a făcut remarci dure la adresa arbitrului partidei cu Newcastel, Jeff Winter

Decembrie 2007: A fost suspendat două partide şi amendat cu 5.000 de lire sterline după ce a recunoscut că i-a adresat "cuvinte abuzive" centralului Mark Clattenburg la Bolton.

Noiembrie 2008: Ferguson a primit o suspendare de două partide şi o amendă de 10.000 de lire sterline pentru un conflict cu arbitrul Mike Dean.

Octombrie 2009: Suspendat patru meciuri şi amendat cu 20.000 de lire sterline pentru că l-ar fi numit "nepregătit" pe centralul partidei cu Sunderland, Alan Wiley.

Ianuarie 2010: A primit două etape de suspendare după ce a criticat decizia arbitrului de a-l elimina pe Darren Fletcher la Birmingham

Citește și:
Craiova - Getafe 1-1 » Fură atât de aproape! 9 minute le-au lipsit oltenilor pentru o victorie mare, la debutul în Conference League
Conference League

„Scoală-te, Adolf, aprinde cuptoarele!”» Scene îngrozitoare în Conference League, s-au făcut de râsul Europei!

Mihai Stoica, accident în București: „Sunt bine. Mașina e daună totală. E o intersecție ciudată acolo”
Superliga

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Stiri extrasport
Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Gabi Tamaș a numit „cel mai mare șprițar” cu care a fost coleg + Țara cu cele mai mari beții: „Vodcă, coniac, whisky. Ne-am făcut pilaf!”

Nuno Campos le-a explicat succesul său maghiarilor: „Nu se așteptau” » Cum vede Bucureștiul comparativ cu Budapesta: „Există aici un loc minunat”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close