INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

Fabrizio Romano anunță cine va fi noul antrenor al lui Manchester United

Bruno Fernandes, vedeta celor de la Manchester United, foto: Guliver/gettyimages
Bruno Fernandes, vedeta celor de la Manchester United, foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat luni, 12 ianuarie 2026 13:07 / Actualizat luni, 12 ianuarie 2026 13:31

Manchester United îl numise „interimar” pe Darren Fletcher (41 de ani), după demiterea lui Ruben Amorim, însă va fi înlocuit și acesta.

Adus pe bancă într-o situație de criză, Darren Fletcher n-a reușit s-o aducă pe Manchester United pe un trend pozitiv, după demiterea lui Ruben Amorim. Doar 2-2 în campionat, cu Burnley, și 1-2 cu Brighton, în Cupa Angliei, astfel că șefii clubului au hotărât să-și ducă mai departe planul stabilit inițial.

Potrivit specialistului în mercato Fabrizio Romano, acționarul minoritar Sir Jim Ratcliffe îl va înlocui și pe Fletcher, cu Michael Carrick. Numirea fostului jucător al lui Manchester United (44 de ani) va fi oficializată la finele săptămânii în curs - precizează Romano.

Michael Carrick a fost preferat lui Ole Gunnar Solskjaer

Recent, au existat speculații despre o revenire a lui Ole Gunnar Solskjær (52). Norvegianul a mai antrenat-o pe Manchester United între 2018 și 2021. În această perioadă, Carrick a făcut parte din staff-ul său tehnic, ca antrenor secund pe Old Trafford.

Acum, Carrick este pregătit să preia conducerea. Cel mai recent, el a petrecut puțin peste trei ani ca antrenor principal al lui Middlesbrough, din Championship. A sosit într-o perioadă dificilă, preluând clubul în 2022, în mijlocul unei lupte pentru evitarea retrogradării și l-a condus apoi către ape mai calme.

Fabrizio Romano anunță cine va fi noul antrenor al lui Manchester United
Michael Carrick a antrenat-o ultima oară pe Middlesbrough / Foto: Imago

Michael Carrick a câștigat o Ligă a Campionilor și 5 titluri ca jucător cu Manchester United

Tocmai acestea sunt calitățile de care are nevoie acum Manchester. După un sezon dezastruos, în care a terminat pe locul 15, United se află în prezent doar pe locul șapte în campionat. Perioada sub conducerea managerului interimar Darren Fletcher (41 de ani) nu a ieșit din tiparele ultimelor luni.

Carrick cunoaște clubul ca puțini alții. Ca jucător, a bifat 464 de meciuri pentru Manchester United, marcând 24 de goluri și sărbătorind mari succese. O victorie în Liga Campionilor și cinci titluri de campion englez se regăsesc în palmaresul său de jucător.

Citește și:
Au furat startul! Prima echipă care și-a prezentat echipamentul pentru următorul sezon de Superligă » Schimbă sponsorul tehnic
Superliga
Au furat startul! Prima echipă care și-a prezentat echipamentul pentru următorul sezon de Superligă » Schimbă sponsorul tehnic
Nuntă de lux la FCSB! Cerere spectaculoasă pe plaja din Zanzibar, căsătorie în orașul natal din România
Superliga
Nuntă de lux la FCSB! Cerere spectaculoasă pe plaja din Zanzibar, căsătorie în orașul natal din România
E haos la Real Madrid! Mesaje cenzurate și o reacție incredibilă în momentul intrării lui Mbappe
Campionate
E haos la Real Madrid! Mesaje cenzurate și o reacție incredibilă în momentul intrării lui Mbappe
Un an mai târziu, afirmația făcută de Adelina Chivu a devenit virală în Italia!
Campionate
Un an mai târziu, afirmația făcută de Adelina Chivu a devenit virală în Italia!
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Profit.ro
Concedieri și închidere în România decise de una dintre cele mai bogate familii americane
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

„I-am dat un picior în gură lui Bumbescu de nu și-a dat seama cu ce l-am lovit!” » Dezvăluire despre un conflict incredibil în vestiarul Stelei '86

Mărturia-document a eroului Helmut Duckadam despre Sevilla '86: „Valentin a obținut o facilitate nesperată!”


Comentarii (2)
therealreddog33
therealreddog33  •  12 Ianuarie 2026, 14:48

Ăștia mai fac încă un experiment, al 20 le-a de când a plecat Sir Alex. Dar cine mai numără? Noroc cā încă au bani de aruncat, la câte sute de milioane au cheltuit până acum, salvau PIB ul pe 10 ani, ca oricum nu au obținut nici o performanță cu cheltuielile alea astronomice.

AdiOvi
AdiOvi  •  12 Ianuarie 2026, 13:53

Manchester United trebuie să-l înlocuiască pe habarnistul Radcliffe şi pe super habarniştii frați Glazer. Toți trei se pricep la acest sport la fel cum se pricep "super patronii" din mămăliga adică puțin spre deloc.

Vezi toate comentariile (2)
Comentează