INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SUNDERLAND - ARSENAL

„Meciul” lui Arteta cu „centralul” Brooks » Un gest bizar și apoi acuze

Managerul lui Arsenal, Mikel Arteta, este sancționat cu „galben” de arbitrul John Brooks / Foto: Imago
Managerul lui Arsenal, Mikel Arteta, este sancționat cu „galben” de arbitrul John Brooks / Foto: Imago

Articol de - Publicat duminica, 13 septembrie 2026 09:01 / Actualizat duminica, 13 septembrie 2026 09:21

Arsenal a câștigat cu 2-0 pe terenul lui Sunderland, dar managerul Mikel Arteta n-a fost mulțumit de arbitraj.

După aproape o oră de joc, la scorul de 0-0, Sunderland a primit o lovitură de pedeapsă după ce Ezri Konsa l-a faultat pe Dan Ballard. A fost momentul crucial al partidei.

Portarul lui Arsenal, David Raya, a deviat balonul expediat de Enzo le Fee în bară, iar puțin peste două minute mai târziu, Bruno Guimaraes a șutat sub transversală: 0-1.

Mikel Arteta, atac la arbitrul John Brooks

În minutele adiționale, „centralul” John Brooks i-a arătat al doilea galben lui Mandava și a acordat penalty pentru Arsenal, transformat de Saka (min. 90+7), însă după fluierul final, foarte nemulțumit, Mikel Arteta l-a atacat pe arbitru din cauza loviturii de la 11 metri acordate gazdelor.

„Acest lucru nu ar trebui să se întâmple niciodată, nu este corect și sunt trist, foarte trist, în acest sens. O spun foarte clar, public, pentru că este pentru binele jocului, nu este doar pentru Arsenal, așa ceva nu se poate întâmpla la acest nivel.

„Meciul” lui Arteta cu „centralul” Brooks  » Un gest bizar și apoi acuze
Raya apără penalty-ul acordat lui Sunderland / Foto: Imago

Este o rostogolire de judo din partea adversarului. Ezri Konsa nu face nimic”, a comentat managerul lui Arsenal pentru BBC Match of the Day: „Avem multe camere de filmat și VAR, trebuie să ne asumăm responsabilitatea de a proteja jocul. Astăzi, n-am putut vorbi despre așa ceva și ne-ar fi putut costa meciul și punctele, ceea ce este un lucru foarte, foarte grav”.

Mikel Arteta a vrut să-l îmbrățișeze pe arbitrul John Brooks

În prima repriză, Arteta oferise un moment bizar. După ce a depășit în mai multe rânduri spațiul tehnic, Brooks a scos cartonașul galben.

Dar când s-a dus să i-l arate tehnicianului spaniol, acesta a încercat să-l ia în brațe, ca și cum ar fi încercat să-l înbuneze.

Citește și:
A dat cu ei de pământ, după Craiova - Egnatia: „Grași! Credeam că e trucaj!”
Conference League
A dat cu ei de pământ, după Craiova - Egnatia: „Grași! Credeam că e trucaj!”
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
Conference League
De la jucătorul „verde”, la Olguța si sărutul pasional de la VIP » Fotoreporterul GSP a surprins cadre spectaculoase în Bănie
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
Conference League
A apărut pe gazon și a captivat asistența în Bănie, la Universitatea Craiova - Egnatia
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Superliga
„Aici s-a încheiat rolul meu” » Mihai Stoica face un pas în spate: „Părerea mea nu contează”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Sfâșietor! Tragedia din SUA a făcut-o pe Elizabeth Omoregie să dezvăluie trauma din copilărie și să strige: „Gata cu tăcerea!”

A început cel mai nebun eveniment sportiv » 90.000 de „ultrași” la costum și rochii decoltate: „Cursă, modă, divertisment!”


Comentarii (3)
Prepurgel
Prepurgel  •  13 Septembrie 2026, 13:12

Una peste alta nu mi-a placut deloc cum a jucat Arsenal!Iar in repriza a doua a fost dominata de gazde-favorizate și de duritatea de „lupte libere”permisa de arbitru!Daca Raya nu ar fi respins in bara penalty-ul acordat gazdelor,Arsenal ar fi sperat cel mult la un egal!

Prepurgel
Prepurgel  •  13 Septembrie 2026, 13:05

Topica limbii române?Se constata ca mass media vorbește și scrie o limba româna...parca tradusa(din engleza off courrse)!De ex.aici citim ca(la penalty-ul acordat lui Sunderland)...„portarul Raya a deviat balonul expediat de Enzo le Fee in bara”!Dar noi care am vazut meciul( și inca mai știm gramatica limbii române),am vazut ca...portarul Raya a deviat in bara,balonul expediat de Enzo le Fee!

westertudir
westertudir  •  13 Septembrie 2026, 09:40

Corect se scrie a îmbuna. Se învață în gimnaziu ????

Vezi toate comentariile (3)
Comentează