INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  CHINA

Mitriță și Edjouma, show în meciul direct din China

Alexandru Mitriță // FOTO: Instagram
Alexandru Mitriță // FOTO: Instagram

Articol de - Publicat vineri, 20 martie 2026 18:04 / Actualizat vineri, 20 martie 2026 18:21

Alexandru Mitriță și Malcom Edjouma au fost protagoniștii unui meci spectaculos în etapa a 3-a din prima ligă a Chinei, câștigat clar de Zhejiang, formația românului, scor 4-1, pe terenul celor de la Qingdao Hainiu, echipă la care evoluează fostul mijlocaș de la FCSB.

Cei doi foști jucători din Superligă au contribuit la 3 dintre cele 5 reușite ale partidei: un gol pentru Edjouma și două assisturi pentru Mitriță.

Edjouma a deschis scorul, Mitriță a decis meciul

Fostul mijlocaș al campioanei FCSB, Malcom Edjouma, a avut un start perfect și a deschis scorul în minutul 13, stabilind și rezultatul pauzei.

După reluare, a intrat în scenă Alexandru Mitriță, care a schimbat ritmul jocului prin două intervenții decisive. În minutul 54, românul a oferit pasa pentru golul egalizator reușit de Wang, iar în minutul 70 a contribuit din nou decisiv, asistându-l pe același Wang pentru reușita care avea să-i aducă „dubla”.

Între timp, Guarirapa întorsese deja scorul, iar Tao Qianglong a închis tabela în prelungirile partidei: 4-1 pentru echipa românului.

Mitriță și Edjouma, show în meciul direct din China
Malcom Edjouma, fostul jucător al campioanei FCSB // FOTO: Imago Images

Parcursuri diferite în China

Malcom Edjouma a ajuns în această iarnă la Qingdao Hainiu, liber de contract, după despărțirea de FCSB, unde a câștigat două titluri și o Supercupă. Echipa sa are însă un start dezastruos: 3 înfrângeri din 3 și -7 puncte penalizare, conform deciziei federale.

De partea cealaltă, Alexandru Mitriță confirmă forma excelentă la Zhejiang. Transferat în 2025 de la Universitatea Craiova, românul are deja cifre impresionante: 9 goluri și 10 pase decisive în 19 meciuri, adică o contribuție directă la un gol pe meci. Formația sa ocupă locul 6, cu 2 puncte după primele 3 runde ale campionatului, după ce a pornit sezonul cu o penalizare de 5 puncte.

Citește și:
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
Campionate
Românii n-au vrut să plătească 100.000 de dolari pentru el » În vară, a fost vândut cu 28 de milioane de euro!
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Stiri extrasport
La 40 de ani, celebra prezentatoare TV a știrilor sportive din România a rămas însărcinată pentru prima oară: „Ești superbă!”
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Superliga
Fostul oficial FRF care nu dormea niciodată s-a stins chiar de ziua lui » Suferea de o afecțiune rară, care l-a ținut treaz timp de 60 de ani
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Nationala
Hagi i-a prezentat scuze „tricolorului” și a confirmat două mutări: „Titulari în Polonia. Am venit să construiesc o mentalitate, nu o echipă”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Pan Zhanle, dezvăluire despre David Popovici: „L-am întrebat dacă îmi poate doborî recordul mondial. Știți ce mi-a răspuns?”

Șoc în Bulgaria: patronul clubului din prima ligă a fost împușcat mortal » Momentul surprins de camere


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează