INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Jucătorul lui Inter susține că Mourinho îl hărțuia constant cu mesaje: „Te rog, pleacă!”

Henrikh Mkhitaryan și Carlos Augusto încearcă să-l blocheze pe Lamine Yamal / Foto: Imago
Henrikh Mkhitaryan și Carlos Augusto încearcă să-l blocheze pe Lamine Yamal / Foto: Imago

Articol de - Publicat vineri, 10 octombrie 2025 14:41 / Actualizat vineri, 10 octombrie 2025 14:48

Mijlocașul Henrikh Mkhitaryan (36 de ani) a jucat timp de două sezoane la Manchester United, sub comanda lui Jose Mourinho.

Henrikh Mkhitaryan, unul dintre cele mai bune produse al fotbalului armean, este un jucător foarte respectat la Inter. Și un mare admirator al lui Cristi Chivu. Însă cât timp a fost la Manchester United, între 2016 și 2018, „Miki” n-a reușit să dea măsura întregii sale valori.

În noua sa carte, apărută în Italia, Mkhitaryan a dezvăluit problemele pe care le-a avut cu managerul de atunci al „diavolilor”, Jose Mourinho, foarte critic la adresa formei armeanului. El a povestit un episod în care l-a scos din pepeni pe tehnicianul portughez.

Henrikh Mkhitaryan către Jose Mourinho: „Ești un rahat! Unul enorm”

„I-am spus că mă critică de un an și jumătate, de când am ajuns la Manchester United. Iar Mourinho mi-a răspuns că sunt un «rău» și atunci mi-am pierdut cumpătul, replicându-i: «Ești un rahat! Unul enorm»”. Răspunsul lui: „Ieși de aici, nu vreau să te mai văd niciodată!”.

Lucrurile nu s-au oprit aici. Mkhitaryan: „În timpul antrenamentelor, antrenorul nu mi-a spus nimic, a rămas într-o tăcere religioasă, dar în fiecare seară îmi trimitea un mesaj pe WhatsApp: «Miki, te rog, pleacă.». Situația devenise grotescă. Îi replicam de fiecare dată cu același răspuns de tip copy-paste: «Voi pleca dacă găsesc echipa potrivită, altfel voi aștepta vara».

Spre mijlocul lunii ianuarie, mesajul s-a schimbat puțin. «Miki, te rog pleacă, așa îl pot lua pe Alexis Sanchez.». Mino Raiola lucra la acest schimb cu Arsenal. Așa că și răspunsul meu s-a schimbat: «Nu plec doar ca să-ți fac o favoare și te rog să nu-mi mai scrii. Dacă vrei, vorbește cu Mino»”.

Henrikh Mkhitaryan a plecat la Arsenal, la schimb cu Alexis Sanchez. Dar nici la „tunari” nu i-a fost bine

Schimbul Mkhitaryan - Alexis Sanchez a devenit realitate în vara lui 2018, însă niciunul dintre cei doi nu s-a dovedit o achiziție reușită. Sanchez a marcat (doar) 5 goluri în 45 de apariții pentru Manchester United, dar a încasat un salariu XXL: 450.000 de lire sterline (aproximativ 516.000 de euro) pe săptămână!

La Arsenal, Henrikh Mkhitaryan n-a rupt nici el gura târgului: 9 goluri și 13 pase decisive 59 de apariții. În stagiunea 2019 - 2020 a fost împrumutat la Roma, unde a rămas până-n 2022, după care s-a transferat la Inter.

Citește și:
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Campionate
Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living
Suma astronomică obținută la licitație pentru noul model electric Ferrari
Noutati auto
Suma astronomică obținută la licitație pentru noul model electric Ferrari
David Popovici, intervievat de Kyle Chalmers: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”
Altele
David Popovici, intervievat de Kyle Chalmers: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Campionate
Mbappe, ținut „ostatic” pe yacht de iubita lui în timp ce Mourinho a început curățenia la Real Madrid
Case, garaje, terase, piscine vor fi construite mai simplu, doar cu notificarea autorităților în unele cazuri. Intervenții permise la clădiri prin procedura simplificată - Noul Cod al Urbanismului, explicat
Profit.ro

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Primele imagini de la nunta lui Cristiano Ronaldo cu Georgina Rodriguez » De ce au organizat-o în living

David Popovici, intervievat de un mare rival și amic: „Ar fi egoist să încerc să-mi scriu numele în istorie și atât. Vreau să fiu mai mult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close