Articol de Tudor Belivacă - Publicat marti, 24 martie 2026 23:24 / Actualizat marti, 24 martie 2026 23:24
Liverpool și Mohamed Salah se vor despărți la finalul sezonului actual, deși cele două părți erau legate printr-un contract și pentru sezonul 2026-2027. Decizia a avut și puternice valențe financiare.
Egipteanul este acum considerat o legendă a clubului, iar în Liverpool îl lase să plece, cu un an înainte de expirarea contractului său, deși acesta putea fi vândut la vară. Chiar dacă Liverpool nu se va alege cu o sumă de transfer, „cormoranii” vor avea în plus în conturi suma de 20 de milioane de euro, salariul anual la care a renunțat egipteanul.
Mohamed Salah a renunțat la 20 de milioane de euro pentru a pleca de la Liverpool
Fabrizio Romano, reputatul jurnalist italian, citat de sportal.gr,a dezvăluit că oficialii de la Liverpool au decis să-i permită să plece liber de contract deoarece respectă ce a făcut pentru Liverpool și decizia de a schimba echipa, iar el renunță la un contract substanțial, deoarece pentru sezonul următor era programat să primească puțin peste 20.000.000 de euro.
Cât despre viitorul său, totul indică un transfer în Arabia Saudită, deși agentul său a lăsat lucrurile în aer: „Nu știm unde va juca Mohamed Salah sezonul viitor. Asta înseamnă că nimeni nu știe unde se va transfera”, a transmis agentul Ramy Abbas, potrivit jurnalistului italian. Cu toate acestea, toate indiciile duc la o mutare în Arabia Saudită sau MLS.
Mohamed Salah a ajuns la Liverpool în 207 de la AS Roma. A jucat 435 de meciuri și a marcat 255 de goluri. A fost de patru ori Gheata de Aur în Premier League. A câștigat două titluri în Premier League, Liga Campionilor, Campionatul Mondial al Cluburilor, Supercupa Europei, FA Cup și două Cupe ale Ligii, precum și o Supercupă a Angliei. Este cotat de site-urile de specialitate la 30 de milioane de euro.
În acest sezon Mohamed Salah a jucat 34 de meciuri în toate competițiile pentru Liverpool, a marcat 10 goluri și a oferit 9 pase decisive.
Salutare tuturor, din păcate această zi a sosit. Aceasta este prima parte a despărțirii. Mă voi despărți de Liverpool la finalul sezonului. Vreau să încep prin a spune că nu mi-aș fi imaginat niciodată cât de profund acest oraș, acest club și acești oameni vor deveni parte din viața mea. Liverpool nu este doar un club de fotbal, este o pasiune, o istorie, un spirit.
Nu pot explica în cuvinte cuiva care nu face parte din club. Am celebrat victorii cu cele mai importante trofee, am trecut împreună prin clipele grele și vreau să le mulțumesc tuturor celor care au făcut parte din acest club, în special colegilor din trecut și din prezent, dar și fanilor.
Nu am cuvinte pentru cât m-au susținut suporterii în cele mai bune momente ale carierei și cum au fost lângă mine în momentele grele. Nu voi uita.
Despărțirile nu sunt ușoare. Voi mi-ați dat cele mai frumoase momente din viața mea, voi fi mereu unul dintre voi, clubul acesta va fi mereu casa mea pentru mine și familia mea. Mulțumesc pentru tot, pentru că datorită vouă… „I Will Never Walk Alone” (Nu voi fi niciodată singur)
-mesajul lui Mohamed Salah