INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Este oficial! Newcastle a cumpărat cel mai scump jucător italian din istorie! Căpitanul naționalei U21 a semnat pe 5 sezoane

Newcastle a cumpărat cel mai scump jucător italian din istorie: Sandro Tonali (dreapta). Foto: Imago Images
Newcastle a cumpărat cel mai scump jucător italian din istorie: Sandro Tonali (dreapta). Foto: Imago Images

Articol de - Publicat luni, 03 iulie 2023 16:04 / Actualizat luni, 03 iulie 2023 17:16

Sandro Tonali (23 de ani) a costat-o pe Newcastle 70 de milioane de euro inclusiv bonusurile, AC Milan păstrând și 10% din suma unui viitor transfer. Tifosii rossoneri au reacționat urât și i-au insultat pe mijlocaș și pe patronul Gerry Cardinale pe rețelele de socializare.

Italia a părăsit Euro U21 din faza grupelor, însă dezamăgirea lui Sandro Tonali s-a stins știind că vine vacanța și, mai ales, un transfer în afara Seriei A. Campion cu Milan în 2021-2022, căpitanul naționalei de tineret a stabilit două recorduri cu mutarea la Newcastle, oficializată astăzi. Tonali a devenit cel mai scump italian cumpărat vreodată, 70 de milioane de euro inclusiv bonusuri de performanță plus un eventual procent de 10% de plătit lui AC Milan dintr-o viitoare vânzare.

L-a depășit pe Jorginho, achiziționat de la Chelsea în 2018 de la Napoli pentru suma de 55 de milioane de euro! Sandro a egalat totodată și suma de transfer a lui Alexander Isak la Newcastle, atacantul suedez costând tot 70 de milioane.

Schimbare spectaculoasă de forțe în lupta granzilor: CFR cu low cost, FCSB la business!
fcsb vs cfr
Schimbare spectaculoasă de forțe în lupta granzilor: CFR cu low cost, FCSB la business!

Sandro Tonali: „Trebuie să-i mulțumesc lui Newcastle pentru enorma oportunitate oferită în carieră”

Adus definitiv de la Brescia în vara lui 2021 cu 19,5 milioane (fusese împrumutat inițial un an), Tonali a fost vândut pe o sumă de aproape patru ori mai mare, devenind astfel prima mare afacere perfectată de proprietarul american! 

„Trebuie să-i mulțumesc lui Newcastle pentru enorma oportunitate oferită în carieră. Vreau să răsplătesc încrederea acordată și abia aștept să joc pe Saint James's Park”, a declarat internaționalul italian.

7,5 milioane de euronet anual va fi salariul primit de Sandro Tonali la Newcastle, de trei ori cât câștiga mijlocașul italian la Milan

Ultrașii lui AC Milan se revoltă: „Redați-ne clubul nostru!”

Care a avut un mesaj și pentru fanii rossoneri: „Sper să fie doar un la revedere. Am învățat mult în acești trei ani petrecuți pe San Siro, unde am găsit și o familie fotbalistică. Știu că alegerea mea va deranja pe unii, însă nu voi uita cântecele galeriei, titlul câștigat în 2022 și toate momentele minunate și iubirea pentru Milanul nostru”, a declarat mijlocașul italian.

Mesajul de despărțire i-a înfuriat pe suporterii „Diavolului” milanist, care au răspuns cu postări insultătoare la adresa lui Tonali și a patronului Gerry Cardinale. 

„Să vă ia naiba pe toți acești mizerabili ce ați făcut numai promisiuni false. Redați-ne clubul nostru, blestemaților! M-am săturat de toate, sunt distrus și epuizat”, este unul dintre cele mai virulente mesaje. Protestele au continuat:

  • „Cel mai bun italian al nostru a părăsit echipa” 
  • „O călătorie frumoasă pe naiba. Putea să devină o legendă a clubului, dar a distrus totul” 
  • „Sunteți niște incompetenți” „Voi credeți că am luat cea mai bună decizie? Să vă fie rușine!” 
  • „La revenire, Sandro. Îți mulțumim pentru tot. Îmi pare rău că formația noastră e condusă de niște clovni!”.

Citește și:

Decizie complet surprinzătoare: UEFA a mutat Sheriff - Farul la Tiraspol

Luptă aprigă pentru semnătura lui Tătărușanu! Un club nou a intrat pe fir și e aproape să bată palma cu Ciprian

Dinamo e condamnată la retrogradare! Nici victoria cu UTA nu îi asigură barajul » Toate CALCULELE: de ce rezultate indirecte au nevoie „câinii”

În 1987 termina în fața lui Hagi în cursa pentru Balonul de Aur, acum e agent imobiliar » Și-a schimbat și look-ul: „Samuraiul a plecat în vacanță!”


Comentarii (3)
observer
observer  •  04 Iulie 2023, 09:45

Ce bine dacă ați fi ziaristi, nu doar traducatori anoștii doar din engleză. Așa ați fi știut ca Tonali n-a vrut sa plece, Gery și ai lui l-au împins. Majoritatea fanilor știu asta și de aici și mesajele lor.

cristishady
cristishady  •  03 Iulie 2023, 17:26

Multumesc newcastle pentru oportunitate lol, ce oportunitate, de a fi locul 6 in anglia. Altfel, nu mai exista jucatori gen del piero, maldini, totti care sa stea toata viata sau o mare parte a vietii la un club de fotbal, banul primeaza.

21lva
21lva  •  03 Iulie 2023, 17:21

Scoateți banii, sărakilor, dacă vreți să luați decizii. Altfel, ciocu mic și aplauze. Luați exemplu de la mustață

Vezi toate comentariile (3)
Comentează