INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PREMIER LEAGUE

GALERIE FOTO Inevitabilul s-a produs » A treia echipă care retrogradează matematic din Premier League

Ipswich a retrogadat matematic în Championship, după 0-3 pe St. James's Park cu Newcastle // FOTO: Getty Images
Ipswich a retrogadat matematic în Championship, după 0-3 pe St. James's Park cu Newcastle // FOTO: Getty Images

Articol de - Publicat sambata, 26 aprilie 2025 19:30 / Actualizat sambata, 26 aprilie 2025 19:39

Newcastle s-a impus la scor de neprezentare pe teren propriu în fața nou-promovatei Ipswich, 3-0, într-un duel al rundei cu numărul 34 din Premier League. Astfel, formația pregătită de Kieran McKenna a retrogadat matematic în eșalonul secund al fotbalului englez.

Programul etapei #34 din Premier League

Înaintea disputei de pe St. James's Park, șansele „tractoarelor” de a rămâne în Premier League și în sezonul viitor erau pur teoretice, ținând cont de faptul că deficitul față de West Ham, prima echipă aflată sub linie la începutul acestei etape, măsura nu mai puțin de 15 puncte, cu tot atâtea rămase în joc până la finalul stagiunii.

Barcelona a răpus-o pe Real Madrid în buza loviturilor de departajare! Jules Kounde, eroul unei finale cu scenariu de Jules Verne! Cupa Regelui, pentru a 32-a oară în vitrina catalanilor
CUPA REGELUI
Barcelona a răpus-o pe Real Madrid în buza loviturilor de departajare! Jules Kounde, eroul unei finale cu scenariu de Jules Verne! Cupa Regelui, pentru a 32-a oară în vitrina catalanilor

Ipswich a cedat categoric în fața „coțofenelor” și a retrogadat matematic în Championship

Deși au început bine duelul de la Newcastle, elevii lui Kieran McKenna au risipit orice urmă de speranță în minutul 37, atunci când Benjamin Johnson a fost eliminat, după ce a încasat cel de-al doilea cartonaș galben.

Gazdele au profitat de superioritatea numerică și au lovit de trei ori.

Alexander Isak a deschis scorul în cel de-al patrulea minut suplimentar al primei reprize, în urma unei execuții în forță de la punctul cu var, la care goalkeeper-ul Alex Palmer nu a reușit să intervină.

În debutul actului secund, mai exact în minutul 56, Dan Burn a majorat avantajul „coțofenelor”. După o centrare de manual a lui Kieran Trippier de la colțul terenului, fundașul central al lui Newcastle a reluat cu capul în poarta oaspeților.

Scorul final al partidei a fost stabilit în minutul 80. Același Trippier a centrat perfect, tot din corner, iar William Osula s-a înălțat peste întreaga defensivă a celor de la Ipswich și a împins mingea cu capul în plasa lui Palmer.

Newcastle - Ipswich, 26 aprilie 2025 // FOTO: Getty Images

+7 FOTO

În urma acestui rezultat, „coțofenele” au acumulat 62 de puncte și au urcat pe ultima treaptă a podiumului din Premier League.

De cealaltă parte, pentru formația pregătită de Kieran McKenna s-a produs inevitabilul. „Tractoarele” au rămas pe locul 18 în clasament, cu 21 de puncte, și au retrogadat matematic în liga secundă.

Astfel, cele trei echipe care au obținut promovarea în primul eșalon al fotbalului englez la finele stagiunii precedente, și anume Southampton, Leicester și Ipswich, se vor întoarce în Championship începând cu sezonul viitor.

În etapa viitoare din Premier League, Newcastle va da piept cu Brighton, pe AMEX Stadium, în timp ce Ipswich va juca pe Goodison Park, împotriva celor de la Everton.

Clasament Premier League:

Newcastle - Ipswich » Echipele de start:

NEWCASTLE UNITED (4-3-3): Pope - Trippier, Schar, Burn, Livramento - Guimaraes, Tonali, Willock - Murphy, Isak, Barnes
Rezerve: Dubravka, Ruddy - Botman, Gordon, Krafth, Longstaff, Miley, Osula, Wilson
Antrenor: Eddie Howe

IPSWICH TOWN (4-2-3-1): Palmer - Woolfenden, O'Shea, Greaves, Burgess - Morsy, J. Taylor - Johnson, Enciso, Clarke - Delap
Rezerve: Walton - Boniface, Cajuste, Chaplin, Godfrey, Hirst, Hutchinson, Luongo, T. Taylor
Antrenor: Kieran McKenna

Stadion: St. James's Park (Newcastle)
Arbitru: Michael Salisbury

Citește și:
FCSB, scenografie 3D de proporții la petrecerea de titlu » Postură umilitoare pentru Dinamo, Rapid, Craiova și CFR
Superliga
FCSB, scenografie 3D de proporții la petrecerea de titlu » Postură umilitoare pentru Dinamo, Rapid, Craiova și CFR
Fiica lui Dem Rădulescu, interviu rar: „În ring, tatăl meu a primit o lovitură de a văzut stele verzi!” » Cu ce echipă ținea „Bibanul” și pentru ce fotbalist imens „avea un cult”
Special
Fiica lui Dem Rădulescu, interviu rar: „În ring, tatăl meu a primit o lovitură de a văzut stele verzi!” » Cu ce echipă ținea „Bibanul” și pentru ce fotbalist imens „avea un cult”
FCSB - Universitatea Craiova, fiesta roș-albastră » Fotbaliștii campioanei, deghizați în personaje din desenele animate
Superliga
FCSB - Universitatea Craiova, fiesta roș-albastră » Fotbaliștii campioanei, deghizați în personaje din desenele animate
Mesaj romantic pentru bulgarul Grigor Dimitrov din partea noii sale iubite: „Admir fiecare centimetru din omul care ești și care devii”
Tenis
Mesaj romantic pentru bulgarul Grigor Dimitrov din partea noii sale iubite: „Admir fiecare centimetru din omul care ești și care devii”
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

4 veterani din Forțele Speciale escaladează Everestul cu un plan care șochează alpinismul mondial: „Folosim un gaz care protejează organele și facem totul în 7 zile”

Fiica lui Dem Rădulescu, interviu rar: „În ring, tatăl meu a primit o lovitură de a văzut stele verzi!” » Cu ce echipă ținea „Bibanul” și pentru ce fotbalist imens „avea un cult”

Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează