INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

O legendă a fotbalului englez suspendată pentru rasism: ”Soiul tău ar trebui să fie bun la asta”

foto: Guliver/Getty Images
foto: Guliver/Getty Images

Articol de - Publicat miercuri, 10 ianuarie 2018 10:58

Peter Beardsley, fost mare atacant la Newcastle și ”naționala” Angliei, va fi dat afară de club ca antrenor al echipei U23, după ce mai mulți jucători l-au acuzat de rasism și bullying.

Peter Beardley e un nume mare în istoria lui Newcastle și Liverpool. Pentru fotbalul englez. "În 1996, înainte de Euro, când a anunțat că se retrage de la națională, toți jurnaliștii s-au ridicat în picioare și l-au aplaudat la acea conferință de presă", povestește Craig Hope, reporter la Daily Mail. Dar acum, la 56 de ani, fostul atacant e acuzat de rasism și bullying de jucătorii săi de la echipa U23. Suspendat și, dacă va fi găsit vinovat după ancheta clubului, dat afară de la Newcastle.

878 de meciuria jucat Beardsley la echipele de club (276 de goluri): cele mai multe, la Newcastle (326 partide-118 goluri) și Liverpool (175-59)

"E ca un robinet. Curge în fiecare zi"

Ultimul care s-a plâns șefilor grupării de caracterul urât al actualului antrenor a fost un fotbalist african. În timpul unui team-builduing la un parc de aventură, Beardsley i-a strigat, văzând că se chinuie să se cațere pe o frânghie: "De ce ai nevoie de atât de mult timp? Soiul tău ar trebui să fie bun la asta".

S-au strâns mai multe cazuri împotriva lui. "Te hărțuiește constant. E ca un robinet, curge, curge, în fiecare zi", mărturisește un fost jucător de la Academia alb-negrilor. "Cel mai rău lucru este să te cheme la prima echipă sau la națională. Când te întorci, se poartă foarte urât. Te umilește. Ajungi să urăști antrenamentele".

59 de selecțiia adunat Beardsley la naționala Angliei, pentru care a evoluat la două Mondiale și a marcat 9 goluri în perioada 1986-1996

Mulți au vrut să scape de el

Beardsley a avut probleme și cu managerii și jucătorii de la seniori. Managerul Rafa Benitez a cerut să nu-l vadă în apropiere. La fel, Alan Pardew. În 2006, un alt fost manager, Glenn Roeder, a încercat să-l concedieze. Iar Joey Barton, liderul vestiarului multă vreme, l-ar fi anunțat: "Nu te mai vrem în jurul nostru". 

"Beardsley pur și simplu nu vede nimic bun la oameni. E păcat, e legendă la club. De ce trebuie să se poarte astfel?"
Antrenor la juniorii lui Newcastle

Citește și:
Cornel Dinu, exploziv la GSP Live: „Ilie Dumitrescu să tacă! A antrenat mahalale” + „Stanciu este un molâu și Ianis cu atât mai depărtat”
Nationala
Cornel Dinu, exploziv la GSP Live: „Ilie Dumitrescu să tacă! A antrenat mahalale” + „Stanciu este un molâu și Ianis cu atât mai depărtat”
CALCULE: Pentru România urmează o adevărată finală + Cât de mult ne costă experimentul eșuat al lui Hagi
Nationala
CALCULE: Pentru România urmează o adevărată finală + Cât de mult ne costă experimentul eșuat al lui Hagi
Remarcatul lui Hagi, surprins amuzându-se pe teren după rușinea cu Bosnia » „A fost ciudat”
Nationala
Remarcatul lui Hagi, surprins amuzându-se pe teren după rușinea cu Bosnia » „A fost ciudat”
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Campionate
Apariție tulburătoare a soției lui Jurgen Klopp » Ulla are (doar) 52 de ani
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Fostul mare fotbalist spune de ce refuză căsătoria cu iubita mai tânără cu 38 de ani: „Ajung cinci!”

Începe demolarea! » Prim pas bifat pentru viitoarea arenă de 54 de milioane de euro


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează