INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  SPANIA

O vedetă din La Liga riscă 4 ani de suspendare din partea Agenției Mondiale Antidrog » Este suspectat că și-ar fi făcut terapie intravenoasă!

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Articol de George Titus Albulescu - Publicat vineri, 06 ianuarie 2017 18:39

Samir Nasri, jucătorul împrumutat de Manchester City la Sevilla, este investigat pentru o posibilă încălcare a regulilor Agenției Mondiale Antidrog (WADA), după ce a efectuat o terapie intravenoasă luna trecută, la clinica ”Drip Doctors” din Los Angeles.

Mijlocașul în vârstă de 29 de ani ar putea fi suspendat din fotbal, dacă el va fi găsit vinovat de Agenția Antidrog din Spania. Clubul iberic speră că rezultatele anchetei vor fi negative, dar se pare că acesta nu a știut de tratamentul realizat de jucător în Statele Unite.

Clinica din Los Angeles a postat pe o rețea de socializare un mesaj, în 27 decembrie, prin care anunța că francezul s-a aflat la terapie, la ”Drip Doctors”. WADA nu permite această metodă, cu excepția introducerii în organism a unei cantități maxime de 50 ml de substanțe, intravenos, sau dacă există un aviz medical special.

Agenția AEPSAD din Spania a deschis o investigație privind cazul lui Samir Nasri, în data de 28 decembrie. ”Cum WADA nu are încă toate detaliile și faptele privind situația jucătorului, se așteaptă rezultatele finale ale anchetei. Ca în toate cazurile suspecte de dopaj, vom monitoriza activitatea desfășurată de organizația antidoping”, a declarat Ben Nichols, purtătorul de cuvânt al WADA.

Pe timpul investigației, fotbalistul poate evolua la echipa sa de club, Sevilla. Însă, reprezentantul Agenției Mondiale a explicat ce se va întâmpla, dacă rezultatele vor fi pozitive. ”O încălcare a articolului 2.2 din Codul internațional ar duce la o suspendare de până la patru ani”.

Surse: mirror.co.uk, dailymail.co.uk

Fii parte din redacția noastră! S-a lansat Jurnalisport – proiect inovativ GSP, susținut de Google. Aici ai toate detaliile!

Citește și:
Dennis Man l-a umilit pe Lindelof, apoi a făcut un gest total neașteptat în fața suporterilor români
Nationala

Gabi Tamaș, critici pentru Hagi după Suedia - România: „Să fiu și eu răutăcios”

Ei sunt jucătorii-surpriză din schimbul Gigi Becali - Mihai Rotaru pe axa FCSB - Universitatea Craiova
Superliga

„Ceva ce n-aș vrea să ratez” » Prezentatoarea cu 1,6 milioane de urmăritori, gata să înfrunte frigul pentru a urmări cel mai aşteptat duel
Box

Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Mărturisire șocantă a fostului campion mondial Roberto Carlos: „Mi-au lăsat contul pe zero. Vineri am primit o grămadă de hârtii de a căror existență nu știam””

Ion Țiriac a scos «bestia» din colecție! Cum arată limuzina din 1968 pe care au avut-o John Lennon, Coco Chanel, Ceaușescu și Saddam Hussein

Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează