Articol de Dan Bâra - Publicat duminica, 22 martie 2020 13:25
După ce fotbalul a intrat în carantină, cluburile își fac griji în privința finanțelor. Dar, dacă echipele bogate se gândesc cu jind la milioanele pe care le ratează și cu care ar fi putut să își rotunjească conturile, cele sărace se gândesc doar la supraviețuire. Între cele două extreme sunt cluburile care tocmai au primit nota de plată pentru lăcomia din trecutul nu prea îndepărtat.
În condițiile de criză financiară, disperarea pune stăpânire, încet-încet, pe o parte din ceea ce a fost construit artificial în fotbal în ultimii ani. În lupta pentru competitivitate și pentru a încerca să ajungă la masa bogaților, o mulțime de cluburi au făcut manevre financiare asemănătoare cu cele prin care băncile au produs criza economică din 2008. Iar acum, când a venit nota de plată, fotbalul ia în calcul măsuri disperate.
Salariile reprezintă 107% din încasări. Unde le-a fost capul?
Cel mai recent exemplu e dat de eșalonul secund din Anglia, Championship, acolo unde cluburile au făcut o petiție către Federația Engleză pentru a se deschide, cu efect imediat, perioada de transferuri. Dacă se va ajunge ca decizia să fie luată, atunci, echipele bogate din Premier League vor profita de chilipir, cumpărând jucători cu doar o fracțiune din prețul pe care l-ar fi plătit în mod normal, în vreme ce echipele mici vor răsufla ușurate că au scăpat de o parte dintre salarii.
Președintele English Football League (EFL), Rick Parry, a declarat sâmbătă la BBC: ”Salariile din Championship reprezintă 107% din încasările cluburilor. E o situație absurdă”. E adevărat că Rick Parry, fost director la Liverpool, a preluat conducerea EFL abia în luna septembrie a anului trecut. Dar întrebarea care se pune e dacă EFL ar fi ieșit vreodată cu o astfel de declarație în condițiile în care nu s-ar fi confruntat cu epidemia de coronavirus și cu criza generată de ea.
De unde au venit banii?
Doar 8 dintre cele 24 de cluburi din Championship au proprietari britanici. Restul sunt deținute de companii indiene, arabe, chineze, americane și așa mai departe. Și, dacă am învățat ceva din fotbal, atunci ne putem pune întrebarea: oare numai șeicul Mansour a încălcat (cu Manchester City) regulile financiare? Sau acesta e singurul care a fost pus să plătească?
Un exemplu: Să aruncăm o privire spre patronul lui Derby County, Mel Morris! Atenție, acesta nici măcar nu e străin, ci englez get-beget! Morris a fost decorat în 2017 cu titlul de cavaler al Ordinului Britanic și e unul dintre cei mai bogați oameni din Marea Britanie. El și-a câștigat o mare parte din avere de pe urma companiei care a lansat Candy Crush Saga. Ei bine, ce a făcut Mel Morris, după ce a achiziționat clubul Derby County (la care evoluează, din ianuarie, Wayne Rooney) de la consoțiul american care îl deținea? Pentru a băga bani în club, fără să aibă probleme cu regulamentele în vigoare, acesta a venit cu o idee. A cumpărat stadionul Pride Park cu 80 de milioane de lire pentru ca, mai apoi, să îl ofere înapoi clubului spre închiriere. Doar că, la ultima evaluare efectuată, Pride Park fusese cotat la 40 de milioane de lire!
Nu e de la sine înțeles faptul că un club cu patroni străini ar trebui să ridice semne de întrebare. Dar e greu de crezut că miliardarul chinez Dai Yongge ținea de mic cu Reading sau că șeicul Saed din Emiratele Arabe purta la școală tricourile lui Charlton Athetic. Drept urmare, nu putem să ne imaginăm că patronii străini ar fi cumpărat aceste cluburi cu un alt scop decât acela de a face profit. Iar profitul, așa cum se pare, a fost vânat, în vremuri de pace, prin diferite metode mai mult sau mai puțin conveționale.
Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”
