INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  DEZVĂLUIRE

Brazilianul celebru care i-a învins și pe roș-albaștri șochează: „150 de milioane de lire sterline într-un cont și nu m-am atins de bani”

Oscar (aici în duel cu Cristi Tănase) era un fotbalist important al lui Chelsea atunci când s-a transferat în China //
Foto Cristi Preda (GSP)
Oscar (aici în duel cu Cristi Tănase) era un fotbalist important al lui Chelsea atunci când s-a transferat în China // Foto Cristi Preda (GSP)

Articol de - Publicat vineri, 17 iulie 2026, 12:14 / Actualizat vineri, 17 iulie 2026 13:16

Brazilianul Oscar, acum în vârstă de 34 de ani, fost campion cu Chelsea, cu Sao Paulo și cu Shanghai, i-a povestit fostului său coleg, John Obi Mikel, la podcast, că toți banii din salariul pe 8 ani în China i-a economisit într-un cont separat de care nu s-a atins

Poveste reală din lumea fotbalului contemporan. Brazilianul Oscar, multiplu campion cu Chelsea, a părăsit The Blues și Premier League la apogeu, la 25 de ani, pentru a semna în China cu Shanghai. Un transfer uluitor la acea vreme, londonezii alegându-se cu 60 de milioane de euro. Mijlocașul sud-american s-a umplut de bani. A fost o mutare revoluționară în fotbalul chinez!

Brazilianul celebru care i-a învins și pe roș-albaștri șochează: „150 de milioane de lire sterline într-un cont și nu m-am atins de bani”
Oscar a cucerit două titluri cu Chelsea, Europa League și Cupa Ligii

150de milioane de lire sterline din salariul din China: "Nu m-am atins de acel cont. Am trăit doar din bonus-urile care erau uriașe"

Oscar a fost convins de soție să lase Chelsea pentru China

Nu că ar fi dus lipsa banilor. Deloc. Avea un salariu de peste 7 milioane de euro/an la Chelsea, în Londra, în Premier League. Trofee după trofee, inclusiv Europa League.

Partide pe scena Champions League, acolo, unde, în urmă cu 13 ani, a întâlnit și Steaua București (cum se numea FCSB la acea dată), oferind două assist-uri în victoriile cu 4-0 și 1-0. A fost integralist și înainte, în 16-imile Europa League, în dubla cu românii, scor 0-1 și 3-1, el și Chelsea învingând în acea stagiune Benfica în finală, scor 2-1.

Iar la începutul lui 2017 a acceptat să plece în China când era pe creasta valului. A dezvăluit deunăzi, la un podcast cu fostul său coechipier John Obi Mikel, un detaliu uluitor.

„Este adevărat că ai făcut 150 de milioane de lire sterline în cei 8 ani de China", a întrebat Mikel în podcast-ul "The Obi One". Brazilianul s-a amuzat și a răspuns, fără ocolișuri.

„Mi-am pus întregul salariu într-un cont separat și niciodată nu m-am atins de ei (de bani). Familia mea și cu mine am trăit din bonus-urile din meciuri fiindcă erau uriașe, de asemenea.

Când cei din China mi-au făcut oferta și am văzut salariul, nu am putut dormi două zile. Soția mi-a zis: "Ți-ai putea rupe piciorul jucând pentru Chelsea mâine. Noi suntem din Brazilia și avem o familie mare...". Așa că am acceptat China", a povestit fostul mijlocaș.

203meciuri a adunat brazilianul pentru Chelsea, 38 de goluri și 31 de assist-uri

248de meciuri a strâns Oscar pentru Shanghai, înscriind 77 de goluri și oferind 142 de assist-uri

Revenirea în Europa nu s-a mai materializat pentru Oscar

Brazilianul ar fi putut să revină în Europa, la cel mai înalt nivel. Doar că din diverse motive mutările nu s-au mai perfectat. În 2020, a fost foarte aproape să semneze cu Barcelona, pentru un angajament pe 6 luni, în timpul pandemiei de Covid-19. Atunci când Superliga chineză era blocată.

Brazilianul celebru care i-a învins și pe roș-albaștri șochează: „150 de milioane de lire sterline într-un cont și nu m-am atins de bani”
Oscar a cucerit trei titluri de campion în China cu Shanghai, plus Cupa și Supercupa țării

Totodată, în urmă cu trei ani, ar fi vrut să revină pentru un sezon măcar la Chelsea, înainte de a se retrage. După 8 ani în China, la Shanghai, în 2025 a închis cercul carierei sale. S-a întors pentru un sezon la Sao Paulo. S-a retras din fotbal în aprilie 2026.

12goluri a marcat Oscar în 48 de selecții pentru naționala Braziliei

Citește și:
FCSB, acord pentru un nou transfer » Cât plătește Gigi Becali
Superliga
FCSB, acord pentru un nou transfer » Cât plătește Gigi Becali
Lovitură pentru FCSB înaintea debutului în Superligă! Titularul s-a accidentat și ratează meciul cu FC Argeș
Superliga
Lovitură pentru FCSB înaintea debutului în Superligă! Titularul s-a accidentat și ratează meciul cu FC Argeș
Scene îngrozitoare în timpului meciului din Europa League » În urletele copiilor speriați, suporterii au fugit pe gazon de teama ultrașilor
Europa League
Scene îngrozitoare în timpului meciului din Europa League » În urletele copiilor speriați, suporterii au fugit pe gazon de teama ultrașilor
Posibile adversare pentru FCSB, CFR și U Cluj în turul 3 Conference League » Când e tragerea la sorți
Conference League
Posibile adversare pentru FCSB, CFR și U Cluj în turul 3 Conference League » Când e tragerea la sorți
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Profit.ro
Wizz Air anunță în România că schimbă strategia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Duce scandalul din Anglia - Argentina la următorul nivel! I-a cerut OFICIAL lui Infantino suspendarea a ȘASE jucători

FCSB și-a prezentat noile echipamente » Multe surprize: tricouri portocalii și fontul „Dracula”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează