INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIVERPOOL

OUT până finalul sezonului » Liverpool a pierdut încă un fundaș

Conor Bradley, jucătorul cu numărul 12, nu va mai juca în acest sezon / Imago Images
Conor Bradley, jucătorul cu numărul 12, nu va mai juca în acest sezon / Imago Images

Articol de - Publicat duminica, 11 ianuarie 2026 15:35 / Actualizat duminica, 11 ianuarie 2026 15:35

Fundașul lui Liverpool, Conor Bradley (22 de ani), nu va mai juca până la finalul sezonului. Acesta a suferit o accidentare gravă la genunchi în timpul meciului de joi împotriva lui Arsenal, iar apărătorul va fi supus unei intervenții chirurgicale în zilele următoare.

Leziunea este serioasă, dar nu implică ligamentele încrucișate ale genunchiului.

Conor Bradley nu va mai juca în acest sezon

Bradley, în vârstă de 22 de ani, s-a accidentat la finalul partidei cu Arsenal. După căderea sa lângă linia de tușă, Gabriel Martinelli a încercat să-l împingă în afara terenului, ceea ce a provocat mici altercații între jucătorii celor două echipe. Ulterior, Martinelli și-a cerut scuze, după ce a înțeles că Conor nu simula pentru a trage de timp, ci suferise o accidentare gravă.

Potrivit informațiilor jurnalistului italian Fabrizio Romano, sportivul nu va mai putea juca pentru „cormorani” în acest sezon.

Clubul de pe Anfield a venit cu un comunicat în care confirmă faptul că fundașul se va opera, dar nu a oferit o perioadă exactă în care va absenta.

„Liverpool FC confirmă că Conor Bradley a suferit o accidentare serioasă la genunchi. Bradley va fi supus unei intervenții chirurgicale în următoarele zile, după care va începe perioada de recuperare la AXA Training Centre. Momentan nu există un termen estimat pentru revenirea sa pe teren”, se arată în comunicatul emis de club.

OUT până finalul sezonului » Liverpool a pierdut încă un fundaș
Accidentarea din meciul cu Arsenal

Accidentarea sa agravează problemele lui Arne Slot. Bradley era alegerea preferată a antrenorului pentru postul de fundaș dreapta, iar opțiunile sale pentru această poziție nu sunt numeroase. Principala variantă pentru antrenorul olandez este Jeremy Frimpong, adus în vară.

O altă variantă ar putea fi Joe Gomez. Aceasta este o nouă lovitură grea pentru Liverpool. În septembrie, tânărul italian Giovanni Leone a suferit o accidentare gravă la genunchi la debutul său și, de asemenea, nu va mai juca până la finalul sezonului.

Citește și:
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Liga 2
Am primit imagini de neprivit de la Militar: „Neicuțescu i-a rupt piciorul și râdea. Câine” » Fotbalistul acuzat se apără: „De-aia am și ieșit la pauză”
Neveu, magnet la autografe! » Lui Prunea, Torje și Marius Niculae nu le-a venit să creadă ce se întâmplă pe gazon
Superliga
Neveu, magnet la autografe! » Lui Prunea, Torje și Marius Niculae nu le-a venit să creadă ce se întâmplă pe gazon
Dat dispărut, fostul internațional a fost confirmat decedat pe front
Campionate
Dat dispărut, fostul internațional a fost confirmat decedat pe front
Până la Tesle zburătoare, superstarul echipei a apărut cu hypercar-ul de 5 milioane $ și l-a lăsat perplex pe Snoop Dogg
Auto
Până la Tesle zburătoare, superstarul echipei a apărut cu hypercar-ul de 5 milioane $ și l-a lăsat perplex pe Snoop Dogg
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Arhivele Securității: imagini rare și detalii explozive din culisele europene ale lui Dinamo - mese de lux, bani, fete și vacanțe pentru arbitri + „A apreciat-o pe informatoarea «Brândușa»”

Și-a înșelat soțul cu Dan Alexa și a decis să vorbească: „Da, am trădat, vă spun cum s-a întâmplat”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă niciun comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează