INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  PARMA

Cristian Chivu, doar al 5-lea străin din Serie A » Cum arată misiunea de salvare de la retrogradare: aprilie, lună de foc

Cristian Chivu, noul antrenor de la Parma
Cristian Chivu, noul antrenor de la Parma

Articol de - Publicat marti, 18 februarie 2025 13:10 / Actualizat marti, 18 februarie 2025 16:36

Cristian Chivu (44 de ani) a fost numit ca noul antrenor al Parmei. Va fi prima experiență la o echipă de seniori, el antrenând până acum doar la juniorii lui Inter. Fostul fundaș devine astfel unul dintre puținii antrenori străini din Serie A.

După mai multe runde de negocieri, Chivu și Parma au bătut palma, iar românul va conduce în această după amiază primul antrenament la noua sa formație. El devine al doilea român care antrenează în Serie A, după Mircea Lucescu.

Cobaiul Parmei și paralela cu Maresca
EDITORIAL
Cobaiul Parmei și paralela cu Maresca

Cristian Chivu, unul dintre puținii antrenori străini din Serie A

Chivu va activa într-unul dintre campionatele cele mai tari din lume, în care antrenorii străini sunt puțini la număr. Românul va fi doar al cincilea tehnician care nu e italian care se află pe banca unei echipe din Serie A.

Pe lângă Cristi Chivu, mai sunt: Kosta Runjaic (Udinese), Cesc Fabregas (Como), Patrick Viera (Genoa) și Sergio Conceicao (Milan).

Cristi Chivu, pe urmele lui Mircea Lucescu

Drumul antrenorilor români în Serie A a fost deschis de Mircea Lucescu, care în perioada 1990 - 1999, cu excepția Rapid (iulie 1997 - noiembrie 1998), a activat permanent în fotbalul italian, în Serie B și Serie A, la Pisa (iulie 1990 - martie 1991), Brescia (iulie 1991 - februarie 1995 / iulie 1995 - februarie 1996), Regianna (iulie 1996 - noiembrie 1996) și Inter Milano (ianuarie 1999 - martie 1999).

În Serie A, cu Pisa, Brescia, Reggiana și Inter, Lucescu senior a adunat 104 meciuri pe bancă și a înregistrat următorul bilanț: 21 de victorii, 31 de remize și 52 de eșecuri. A făcut 94 de puncte, având o medie de 0,90 pe meci.

Cristian Chivu are o misiune complicată la Parma

Românul vine la Parma când echipa se află într-o situație complicată, fiind implicată în lupta pentru salvarea de la retrogradare. Formația la care joacă Man și Mihăilă se află pe locul 18, direct retrogradabil, cu 20 de puncte. E la un punct de Empoli, locul 17.

Clasamentul live din Serie A

Aprilie, lună de foc pentru Parma și Cristian Chivu

Chivu va intra în pâine pe 22 februarie, când Parma va întâlni Bologna (ora 16:00, liveTEXT pe GSP.ro și în direct pe PrimaSport și DigiSport).

Până la finalul sezonului, Parma mai are de jucat 13 meciuri. Programul nu va fi deloc unul ușor, noua formație a lui Chivu urmând a întâlni nume ca Inter (6-7 aprilie), Juventus (20-21 aprilie). Iar ultimele două etape vor aduce dueluri cu două echipe tari: Napoli (18-19 mai), care acum trage la campionat, și Atalanta (25-26 mai), una dintre cele mai spectaculoase echipe din Italia).

Cea mai complicată lună va fi aprilie, atunci când Parma va da peste patru adversari tari, etapă după etapă. Noua formație a lui Chivu va avea meciuri cu Inter, Fiorentina, Juventus și Lazio.

Ce a făcut Parma în ultimele 10 meciuri

Ce meciuri are Parma până la finalul sezonului

  • Etapa 26: Parma – Bologna
  • Etapa 27: Udinese – Parma
  • Etapa 28: Parma – Torino
  • Etapa 29: Monza – Parma
  • Etapa 30: Verona – Parma
  • Etapa 31: Parma – Inter
  • Etapa 32: Fiorentina – Parma
  • Etapa 32: Parma – Juventus
  • Etapa 33: Lazio – Parma
  • Etapa 34: Parma – Como
  • Etapa 35: Empoli – Parma
  • Etapa 36: Parma – Napoli
  • Etapa 38: Atalanta – Napoli

Chivu a semnat un contract valabil până la finalul acestui sezon. Iar dacă își va îndeplini obiectivul, înțelegerea se va prelungi automat, pentru încă un an.

Match Quiz FCSB - PAOK

Cât de bine te pricepi la fotbal? Plasează gratuit predicțiile tale pe meciul FCSB - PAOK și câștigă premiile grozave puse în joc.

Citește și:
„Practic, mi-au tăiat jumătate din pectoral” » Un campion de la Australian Open revine după o operație-monstru: „Am tendonul lui Ahile de la o persoană decedată în braț”
Tenis
„Practic, mi-au tăiat jumătate din pectoral” » Un campion de la Australian Open revine după o operație-monstru: „Am tendonul lui Ahile de la o persoană decedată în braț”
Revelația anului 2025 în tenis a semnat noul contract: „Hai să ne distrăm”
Tenis
Revelația anului 2025 în tenis a semnat noul contract: „Hai să ne distrăm”
Pancu a lăsat acasă doi GREI! CFR Cluj le-a transmis: „Sunteți liberi să plecați!”
Superliga
Pancu a lăsat acasă doi GREI! CFR Cluj le-a transmis: „Sunteți liberi să plecați!”
„Mă trezesc traumatizată din somn!” » Alina Oprea, dezvăluiri despre „Desafio, Aventura”, cel mai nou show TV la care participă nume cunoscute din sport: „Foame, mizerie...”
Media
„Mă trezesc traumatizată din somn!” » Alina Oprea, dezvăluiri despre „Desafio, Aventura”, cel mai nou show TV la care participă nume cunoscute din sport: „Foame, mizerie...”
SURPRIZĂ România va depăși la autostrăzi Elveția, Suedia, Ungaria, Polonia
Profit.ro
SURPRIZĂ România va depăși la autostrăzi Elveția, Suedia, Ungaria, Polonia
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Florin Răducioiu a apărut lângă o blondă în noaptea dintre ani! Cine e femeia de care e îndrăgostit fostul internațional

În timp ce Trump posta imagini cu Maduro, în Venezuela se făcea anunțul care poate duce la scenariul din 2003


Comentarii (5)
BindenDanDat
BindenDanDat  •  18 Februarie 2025, 20:01
Postat de Oveee1923 pe 18 Februarie 2025, 16:56

Are altă tactică acuma, aia care ți-a dat viață poate "rezolva" minim 15 pe noapte și e și ieftină.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Oveee1923
Oveee1923  •  18 Februarie 2025, 16:56
Postat de BindenDanDat pe 18 Februarie 2025, 16:41

Chivu are marele avantaj ca nu va pierde niciodată vestiarul. Dacă se intră in zone alunecoase, îi duce la băutură şi-i face de râs. Pricepi, Şumi?

Are altă tactică acuma, aia care ți-a dat viață poate "rezolva" minim 15 pe noapte și e și ieftină.

BindenDanDat
BindenDanDat  •  18 Februarie 2025, 16:41

Chivu are marele avantaj ca nu va pierde niciodată vestiarul. Dacă se intră in zone alunecoase, îi duce la băutură şi-i face de râs. Pricepi, Şumi?

Vezi toate comentariile (5)
Comentează