INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  TROFEU

EXCLUSIV Echipa românilor din Ungaria, campioană în fața clubului cu buget de 10 ori mai mare: „Am răsturnat căruța, cum se zice!”

Românii triumfători în Ungaria, campioni cu Gyor
Românii triumfători în Ungaria, campioni cu Gyor

Articol de GSP - Publicat duminica, 17 mai 2026 00:55 / Actualizat duminica, 17 mai 2026 00:56

Paul Anton, 34 de ani, liderul noii campioane a Ungariei, Győr ETO FC, a explicat pentru GSP.ro cât de uluitor este triumful împotriva lui Ferencvaros. Alături de el au contribuit la succesul final Claudiu Bumba, Ștefan Vlădoiu și Deian Boldor

Győr ETO FC este noua campioană a Ungariei! Unul dintre șocurile mari pe plan continental, având în vedere că alb-verzii au învins Ferencvaros, aflată la un punct distanță, principala forță fotbalistică a țării și care este una dintre echipele puternice ale Europei de Est.

Gyor este noua campioană în fața lui Ferencvaros, cel mai important club al maghiarilor

Drept dovadă că Ferencvaros a ajuns până în optimile Europa League, fiind eliminată de Braga (2-0, 0-4). Dar Győr ETO FC, echipa a patru români, și-a răpus adversarul mult mai puternic. Și care a avut un buget de 10 ori mai mare decât noua campioană!

Echipa românilor din Ungaria, campioană în fața clubului cu buget de 10 ori mai mare: „Am răsturnat căruța, cum se zice!”
Noua campioană a Ungariei, Gyor, la al 5-lea titlu în istoria de 122 de ani ai grupării

Ferencvaros - 64 de milioane de euro, Győr - 6 milioane de euro! Astăzi, este petrecerea de titlu în oraș, iar Paul Anton, Claudiu Bumba, Ștefan Vlădoiu și Deian Boldor vor fi în centrul atenției.

2fotbaliști români ai lui Győr ETO FC au fost la finalul lui 2025 în echipa campionatului, după prima jumătate, Paul Anton și Claudiu Bumba

Paul Anton a venit la Gyor în vara 2023 când echipa era în liga secundă. Ascensiune extraordinară a clubului

Paul Anton este liderul echipei, a fost căpitanul formației până în momentul accidentării, care i-a dat mari bătăi de cap în 2026. Chiar și așa maghiarii au încredere totală în fostul internațional român și i-au extins angajamentul cu clubul.

Gazeta Sporturilor a luat legătura cu fostul căpitan al dinamoviștilor, care trăiește unul dintre cele mai importante momente ale carierei.

„Ceva de vis. O performanță uriașă, având în vedere circumstanțele. Și ținând cont că acum trei ani eram în liga a doua. Și-am pornit de jos, am reușit să câștigăm titlul contra unui adversar uriaș, Ferencvaros.

Rivala a avut o campanie europeană senzațională și este o echipă foarte, foarte bună, cu un buget enorm. Totuși, noi am reușit să răsturnăm căruța, cum se spune. Ceva frumos, istoric! Sunt foarte fericit.

Am crezut în acest proiect de la început, mă bucur că am reușit o performanță fantastică. Am fost echipa mai bună, de la cap la coadă, merităm din plin. Lucrul acesta s-a văzut și pe teren", a reacționat Paul Anton pentru Gazeta Sporturilor.

Când a sosit la Gyor în vara 2023, Gyor era în liga secundă. Anul trecut, a participat în cupele europene, iar acum a câștigat campionatul.

22de meciuri, 2 goluri și 8 assist-uri a adunat Paul Anton pentru Gyor în actuala stagiune

5titluri de campioană are Gyor în palmares, nu mai câștigase de 13 ani titlul. Ferencvaros are 36 de titluri! Plus 25 de Cupe ale Ungariei. Gyor are doar 4

Citește și:
E iureș în SUA! Mauricio Pochettino a răbufnit: „Niciodată!” + „Messi a scăpat nepedepsit”
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
E iureș în SUA! Mauricio Pochettino a răbufnit: „Niciodată!” + „Messi a scăpat nepedepsit”
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
„Doar ei pot să facă asta” » Gary Lineker a indicat singura echipă care ar putea împiedica Franța
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
Campionatul Mondial de Fotbal 2026
Știm primele 5 optimi de finală de la Campionatul Mondial
Detalii din culise » Toată lumea îl aștepta în Giulești, dar Rareș Ilie a ales altceva!
Superliga
Detalii din culise » Toată lumea îl aștepta în Giulești, dar Rareș Ilie a ales altceva!
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Profit.ro
FOTO Dacia deschide comenzile pentru noul Sandero full-hybrid
Flash News: cele mai importante reacții și faze video din sport

Ai o informație? Scrie-ne pe [email protected]! Gazeta își protejează întotdeauna sursele.

Emma Răducanu a apărut în cârje și alături de noul iubit după retragerea de la Wimbledon

Apar noi probe despre Alessandro Bastoni în scandalul prostituatelor de lux: „Minora te vrea și are chef de distracție...”


Comentarii (4)
catavencu
catavencu  •  17 Mai 2026, 10:23
Postat de penultimul pe 17 Mai 2026, 03:03

Uite cum isi bate joc dracul. Dupa ce Viktor Orban, presdintele partidului Fidesz a pompat milioane din bani publici maghari in Romania ca sa fie macar o echipa din secuime in prima liga romana, acu' castiga campionatul o echipa din Gyor cu patru romani in ea. Pe locul 2 - Ferencvaros - cu presedinte un deputat Fidesz si vice-presedinte al partidului.

cum sa o arzi pro-european dar sa dovedesti ca esti un nationalist mai rau ca rusii

ostile_rumeliei
ostile_rumeliei  •  17 Mai 2026, 08:55

Felicitari celor 4 romani campioni! Hajra ETO!

catavencu
catavencu  •  17 Mai 2026, 08:52

asta la noi, cu exceptia echipei patronate de si prin rudele clanului prin alianta, ar fi imposibil...noi avem CCA

Vezi toate comentariile (4)
Comentează
Close